destoinicíe sf [At: PSALT. SCH. 487/8 / V: dos~ / Pl: ~cíi / E: destoinic + -ie] 1 (Înv) Merit. 2 (Îlav) Cu ~ Pe drept, pe merit. 3 Moștenire. 4 Capacitate intelectuală a cuiva de a izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă, de a-și da seama, de a-și face o idee Si: înțelegere, pătrundere, pricepere, (înv) pricepătură, (îvr) priceput1, (reg) pamet. 5 Pregătire, cunoaștere temeinică într-un domeniu. 6 Iscusință, îndemânare, abilitate într-o meserie Si: pricepere, (înv) nimereală, nimerie, (îvr) periliptis, piotimie, precepătură, (reg) priceputație. 7 Faptă, îndeletnicire care denotă destoinicie (4).

DESTOINICÍE s. f. Însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință. – Destoinic + suf. -ie.

DESTOINICÍE s. f. Însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință. – Destoinic + suf. -ie.

DESTOINICÍE s. f. Însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință. Femeile au și destoinicie și pricepere ca orice bărbat; democrația le dă și lor toate drepturile. SADOVEANU, E. 25. De-a mea destoinicie să n-ai vreo îndoială. MACEDONSKI, O. II 234. N-am mai slujit eu țării?... Mi-i plin sînu de atestaturi... iacă dovezi... despre destoinicia mea. ALECSANDRI, T. 90.

destoinicíe s. f., art. destoinicía, g.-d. destoinicíi, art. destoinicíei

destoinicíe s. f. (sil. -stoi-), art. destoinicía, g.-d. destoinicíi, art. destoinicíei

DESTOINICÍE s. 1. v. capacitate. 2. v. îndemânare.

DESTOINICÍE f. Caracter destoinic; demnitate. [Art. destoinicia; G.-D. destoiniciei; Sil. -ci-e] /destoinic + suf. ~ie

destoinicie f. aptitudine, capacitate.

destoĭnicíe f. (d. destoĭnic). Vechĭ. Vrednicie. Azĭ. Capacitate, aptitudine. – Maĭ vechĭ dost-, moștenire.

DESTOINICIE s. 1. capacitate, competență, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, (înv. și pop.) hărnicie, (înv.) practică, volnicie. (Demonstrează o mare ~ în domeniul...) 2. abilitate, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndemînare, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Are o ~ aparte în mînuirea...)