destituire definitie

2 intrări

25 definiții pentru destituire

destitui vt [At: NEGULICI / V: ~ua, dis~ / Pzi: ~ítui / E: fr destituer, lat destituere] (C.i. oameni) A îndepărta disciplinar dintr-un post, dintr-o funcție Si: a concedia, a demite Vz (înv) a mazili1.
destituíre sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ri / E: destitui] Îndepărtare disciplinară dintr-un post, dintr-o funcție Si: concediere, demitere, destituit1 (rar) destituție Vz (înv) mazilire1.
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
DESTITUÍRE, destituiri, s. f. Acțiunea de a destitui și rezultatul ei; scoatere din funcție. – V. destitui.
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
DESTITUÍRE, destituiri, s. f. Acțiunea de a destitui și rezultatul ei; scoatere din funcție. – V. destitui.
DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. (Cu privire la persoane) A scoate, a îndepărta (drept pedeapsă) dintr-o funcție, dintr-un post. V. concedia. La 18 martie 1574 sultanul Selim destituie pe Ion-vodă din domnia Moldovei. IST. R.P.R. 153. Noul minister găsise urgent de a destitui sau a strămuta o mare parte din impiegați. ALECSANDRI, T. I 371. [Împăratul Alexandru] zicea că voiește pacea, se arăta furios în contra agentului său Pini pentru încurajările ce da boierilor emigrați, făgăduind că-l va destitui. GHICA, S. 124.
DESTITUÍRE s. f. Acțiunea de a destitui; scoatere din funcție.
destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie
destituíre s. f., g.-d. art. destituírii; pl. destituíri
destituí vb. ( sil. -tu-i), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 sg. și pl. destítuie, imperf. 3 sg. destituiá
destituíre s. f. (sil. -tu-i), g.-d. art. destituírii; pl. destituíri
DESTITUÍ vb. a demite, a îndepărta, a scoate, (înv. și fam.) a mazili, (fig.) a debarca. (L-a ~ din funcție.)
DESTITUÍRE s. demitere, îndepărtare, scoatere, (înv. și fam.) mazilire, mazilit, (fig.) debarcare. (~ cuiva dintr-o funcție.)
A destitui ≠ a angaja, a desemna, a numi
Destituire ≠ angajare
DESTITUÍ vb. IV. tr. A îndepărta (pe cineva) dintr-un post, dintr-o funcție. [Pron. -tu-i, p.i. destítui, 3,6 -ie. / < it. destituire, lat. destituere].
DESTITUÍRE s.f. Acțiunea de a destitui și rezultatul ei; destituțiune, dare afară. [< destitui].
DESTITUÍ vb. tr. a îndepărta (pe cineva) dintr-o funcție; a demite. (< fr. destituer, lat. destituere)
A DESTITUÍ destítui tranz. A da afară dintr-o funcție sau dintr-un post ca fiind necorespunzător; a elibera; a concedia; a scoate. ~ din postul de director. [Sil. -tu-i] /<fr. destituer, lat. destituere
destituì v. a scoate dintr’o funcțiune.
*destítuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (lat. destitúere, d. statúere, a hotărî, a fixa. V. constituĭ. – Se conjugă ca constituĭ). Scot din funcțiune în semn de pedeapsă: a destituĭ un funcționar.
*destituțiúne f. (lat. de-stitútio, -ónis V. con-stituțiune). Acțiunea de a destituĭ. Hîrtia pin care comunică cuĭva că e pedepsit pin această acțiune. – Și -úție, -uíre.
DESTITUI vb. a demite, a îndepărta, a scoate, (înv. și fam.) a mazili. (L-a ~ din funcție.)
DESTITUIRE s. demitere, îndepărtare, scoatere, (înv. și fam.) mazilire, mazilit. (~ cuiva dintr-o funcție.)

destituire dex

Intrare: destitui
destitui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
  • silabisire: -tu-i
Intrare: destituire
destituire substantiv feminin
  • silabisire: -tu-i-