Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

25 defini╚Ťii pentru destituire

destitui vt [At: NEGULICI / V: ~ua, dis~ / Pzi: ~├ştui / E: fr destituer, lat destituere] (C.i. oameni) A ├«ndep─ârta disciplinar dintr-un post, dintr-o func╚Ťie Si: a concedia, a demite Vz (├«nv) a mazili1.
destitu├şre sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ri / E: destitui] ├Ändep─ârtare disciplinar─â dintr-un post, dintr-o func╚Ťie Si: concediere, demitere, destituit1 (rar) destitu╚Ťie Vz (├«nv) mazilire1.
DESTITU├Ź, dest├ştui, vb. IV. Tranz. A scoate, a ├«ndep─ârta pe cineva, dintr-un post, dintr-o func╚Ťie; a revoca. ÔÇô Din fr. destituer, lat. destituere.
DESTITU├ŹRE, destituiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a destitui ╚Öi rezultatul ei; scoatere din func╚Ťie. ÔÇô V. destitui.
DESTITU├Ź, dest├ştui, vb. IV. Tranz. A scoate, a ├«ndep─ârta pe cineva, dintr-un post, dintr-o func╚Ťie; a revoca. ÔÇô Din fr. destituer, lat. destituere.
DESTITU├ŹRE, destituiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a destitui ╚Öi rezultatul ei; scoatere din func╚Ťie. ÔÇô V. destitui.
DESTITU├Ź, dest├ştui, vb. IV. Tranz. (Cu privire la persoane) A scoate, a ├«ndep─ârta (drept pedeaps─â) dintr-o func╚Ťie, dintr-un post. V. concedia. La 18 martie 1574 sultanul Selim destituie pe Ion-vod─â din domnia Moldovei. IST. R.P.R. 153. Noul minister g─âsise urgent de a destitui sau a str─âmuta o mare parte din impiega╚Ťi. ALECSANDRI, T. I 371. [├Ämp─âratul Alexandru] zicea c─â voie╚Öte pacea, se ar─âta furios ├«n contra agentului s─âu Pini pentru ├«ncuraj─ârile ce da boierilor emigra╚Ťi, f─âg─âduind c─â-l va destitui. GHICA, S. 124.
DESTITU├ŹRE s. f. Ac╚Ťiunea de a destitui; scoatere din func╚Ťie.
destitu├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 ╚Öi 2 sg. dest├ştui, 3 dest├ştuie, imperf. 3 sg. destitui├í; conj. prez. 3 s─â dest├ştuie
destitu├şre s. f., g.-d. art. destitu├şrii; pl. destitu├şri
destitu├ş vb. ( sil. -tu-i), ind. ╚Öi conj. prez. 1 ╚Öi 2 sg. dest├ştui, 3 sg. ╚Öi pl. dest├ştuie, imperf. 3 sg. destitui├í
destitu├şre s. f. (sil. -tu-i), g.-d. art. destitu├şrii; pl. destitu├şri
DESTITU├Ź vb. a demite, a ├«ndep─ârta, a scoate, (├«nv. ╚Öi fam.) a mazili, (fig.) a debarca. (L-a ~ din func╚Ťie.)
DESTITU├ŹRE s. demitere, ├«ndep─ârtare, scoatere, (├«nv. ╚Öi fam.) mazilire, mazilit, (fig.) debarcare. (~ cuiva dintr-o func╚Ťie.)
A destitui Ôëá a angaja, a desemna, a numi
Destituire Ôëá angajare
DESTITU├Ź vb. IV. tr. A ├«ndep─ârta (pe cineva) dintr-un post, dintr-o func╚Ťie. [Pron. -tu-i, p.i. dest├ştui, 3,6 -ie. / < it. destituire, lat. destituere].
DESTITU├ŹRE s.f. Ac╚Ťiunea de a destitui ╚Öi rezultatul ei; destitu╚Ťiune, dare afar─â. [< destitui].
DESTITU├Ź vb. tr. a ├«ndep─ârta (pe cineva) dintr-o func╚Ťie; a demite. (< fr. destituer, lat. destituere)
A DESTITU├Ź dest├ştui tranz. A da afar─â dintr-o func╚Ťie sau dintr-un post ca fiind necorespunz─âtor; a elibera; a concedia; a scoate. ~ din postul de director. [Sil. -tu-i] /<fr. destituer, lat. destituere
destitu├Č v. a scoate dintrÔÇÖo func╚Ťiune.
*dest├ştu─ş ╚Öi -─ş├ęsc, a -├ş v. tr. (lat. destit├║ere, d. stat├║ere, a hot─âr├«, a fixa. V. constitu─ş. ÔÇô Se conjug─â ca constitu─ş). Scot din func╚Ťiune ├«n semn de pedeaps─â: a destitu─ş un func╚Ťionar.
*destitu╚Ťi├║ne f. (lat. de-stit├║tio, -├│nis V. con-stitu╚Ťiune). Ac╚Ťiunea de a destitu─ş. H├«rtia pin care comunic─â cu─şva c─â e pedepsit pin aceast─â ac╚Ťiune. ÔÇô ╚śi -├║╚Ťie, -u├şre.
DESTITUI vb. a demite, a ├«ndep─ârta, a scoate, (├«nv. ╚Öi fam.) a mazili. (L-a ~ din func╚Ťie.)
DESTITUIRE s. demitere, ├«ndep─ârtare, scoatere, (├«nv. ╚Öi fam.) mazilire, mazilit. (~ cuiva dintr-o func╚Ťie.)

Destituire dex online | sinonim

Destituire definitie

Intrare: destitui
destitui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
  • silabisire: -tu-i
Intrare: destituire
destituire substantiv feminin
  • silabisire: -tu-i-