destinație definitie

13 definiții pentru destinație

destinație sf [At: HELIADE, O. II, 361 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr destination] 1 (Înv) Menire. 2 Scop. 3 Întrebuințare consacrată sau hotărâtă dinainte a ceva sau a cuiva într-un anumit scop Si: destinare (2), destinat1 (2). 4 Loc, țintă, obiectiv sau persoană către care se îndreaptă cineva sau ceva, unde urmează să ajungă cineva sau ceva Si: destinare (3), destinat1 (3). 5 (Înv; îs) Locul ~i Loc spre care s-a hotărât să se îndrepte cineva sau ceva, unde urmează să ajungă cineva sau ceva.
DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte). 2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio.
DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte). 2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio.
DESTINÁȚIE, (rar) destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărîtă dinainte). Nu se admite schimbarea de destinație a sumelor prevăzute în buget decît cu aprobarea adunării generale. STAT. GOSP. AGR. 29. 2. Loc către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. Călătorii au ajuns cu bine la destinație.
destináție (-ți-e) s. f., art. destináția (-ți-a), g.-d. art. destináției; pl. destináții, art. destináțiile (-ți-i-)
destináție s. f. (sil. -ți-e), art. destináția (sil. -ți-a), g.-d. art. destináției; pl. destináții, art. destináțiile (sil. -ți-i-)
DESTINÁȚIE s. funcție, scop, (înv.) săvârșire, săvârșit. (Ce ~ va avea această construcție?)
DESTINÁȚIE s.f. 1. Întrebuințare, folosire a unui lucru dinainte hotărâtă. 2. Loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Gen. -iei, var. destinațiune s.f. / cf. fr. destination, lat. destinatio].
DESTINÁȚIE s. f. 1. întrebuințare dinainte hotărâtă. ◊ (inform.) dispozitiv sau program care primește informații. 2. loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. (< fr. destination, lat. destinatio)
DESTINÁȚIE ~i f. 1) Întrebuințare dinainte stabilită (a unui lucru sau a unei persoane). 2) Loc către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Art. destinația; G.-D. destinației; Sil. -ți-e] /<fr. destination, lat. destinatio, ~onis
destinați(un)e f. 1. întrebuințare determinată: fiecare din noi are câte o destinațiune particulară; 2. locul unde se duce cineva: a ajunge la destinațiune; 3. locul unde se trimete ceva.
*destinațiúne f. (lat. destinátio, -ónis). Scop: destinațiunea reală a piramidelor Egiptuluĭ e încă nesigură. Locu unde se duce o ființă, unde e trimeasă o scrisoare, o marfă: baniĭ s’au dus la destinațiunea lor, destinațiunea acestei mărfi e Italia. – Și -áție.
DESTINAȚIE s. funcție, scop, (înv.) săvîrșire, săvîrșit. (Ce ~ va avea această construcție?)

destinație dex

Intrare: destinație
destinație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e