destărnița vt [At: SBIERA, ap CADE / Pzi: ~țéz / E: des- + (în)tărnița] (Buc; c.i. calul, măgarul etc.) A scoate tarnița (1).

DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Pref. des- + [în]tărnița.

DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Des1- + [în]tărnița.

DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. Drumețul nostru i-au ieșit calului înainte, l-au prins de frîu... l-au destărnițat și i-au întins... tarnița la soare să se usuce. SBIERA, P. 227.

destărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destărnițeáză

destărnițá vb., ind. prez. 3 sg. destărnițeáză

DESTĂRNIȚÁ vb. v. deșeua.

destărnița vb. v. DEȘEUA.