destăinuire definitie

23 definiții pentru destăinuire

destăinuí [At: PLEȘOIANU, T. I, 120/3 / V: (înv) distăiná / Pzi: ~ắinui, ~ésc și (înv) distáin / E: des- + tăinui] 1 vt (D. oameni; c.i. fapte tăinuite, nedescoperite sau informații) A nu mai ține ascuns Si: a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a releva. 2 vt A face să fie cunoscut, înțeles, pătruns de mintea omenească Si: a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a releva. 3 vr A-și da pe față (toate) gândurile, sentimentele, spunând deschis, fără ocol, (tot) ce are pe suflet Si: a se confesa, a declara, a se spovedi. 4 vr (Fig; d. gânduri sau sentimente) A ieși la iveală (brusc și cu intensitate). 5 vtr (Fig) A (se) face vizibil Si: a (se) arăta. 6 vtr (Fig) A (se) pune în evidență.
destăinuíre sf [At: DL / Pl: ~ri / E: destăinui] 1-3 Dare la iveală a unor lucruri (necunoscute,) (neînțelese sau) a unor informații Si: destăinuit1 (1-3), dezvăluire, divulgare, împărtășire, încredințare, mărturisire. 4-6 Dare pe față, deschis, fără ocol, a (tuturor) (gândurilor sau) sentimentelor cuiva, a (tot) ce are pe suflet cineva Si: confesare, confesiune, declarare, declarație, destăinuit1 (4-6), spovedanie, spovedire.
DESTĂINUÍ, destắinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui.
DESTĂINUÍRE, destăinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) destăinui și rezultatul ei; divulgare, mărturisire. – V. destăinui.
DESTĂINUÍ, destăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destắinui] – Des1- + tăinui.
DESTĂINUÍRE, destăinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) destăinui și rezultatul ei; divulgare, mărturisire. – V. destăinui.
DESTĂINUÍ, destăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gînd ascuns; a mărturisi, a împărtăși, a divulga. Nevasta a crezut că slujnica va fi destăinuit ceva soțului. SADOVEANU, D. P. 41. Mi-a destăinuit că între grecii din Fanar este o fracțiune care ar vrea să-l ridice pe el patriarh. GALACTION, O. I 92. [Badea] cu mine s-ar iubi, Dar nu cutează-a grăi, Dorul a-și destăinui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. ◊ Fig. Adierile călătoare ale dimineții își destăinuiesc frunzelor adormite ale codrului eterna lor dragoste. HOGAȘ, M. N. 91. 2. Refl. A-și da pe față toate gîndurile sau sentimentele. Dar tu ești popă, ești judecător, să se destăinuiască în fața ta? PAS, Z. I 185. Nici celui mai bun prieten nu i s-ar fi putut destăinui. BART, E. 183. După ce se încredință de cinstea babei, se destăinui ei și-i spuse din fir pînă în ață cine era și tot ce vrea. POPESCU, B. III 81. Dacă nu ești în stare s-o iubești pre cît te iubește, pentru ce nu te destăinuiești ei? NEGRUZZI, S. I 48. 3. Refl. Fig. A se da pe față, a ieși la iveală, a se trăda. Trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede. M. I. CARAGIALE, C. 11. Ridinger, subt a cărui mînă de meșter natura sălbatică a fiarelor s-a destăinuit într-un chip așa de măreț. ODOBESCU, S. III 143. – Prez. ind. și: destắinui (MACEDONSKI, O. I 383).
DESTĂINUÍRE, destăinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) destăinui și rezultatul ei; divulgare, mărturisire. Destăinuirea lui n-a impresionat-o. CAMIL PETRESCU, T. I 517. Tînărul se zăpăci de tot ascultînd destăinuirile atît de intime, mai ales cînd luară o întorsătură tristă. REBREANU, R. I 30. Privise... pe furiș... ca să poată aprecia efectul pe care o să-l aibă această destăinuire. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 168. A făcut tot ce putea ca să-mi provoace destăinuirea. IBRĂILEANU, A. 208.
!destăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destắinui/destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 să destắinuie/să destăinuiáscă
destăinuíre s. f., g.-d. art. destăinuírii; pl. destăinuíri
destăinuí vb. (sil. -nu-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destăinuiésc, imperf. 3 sg. destăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. destăinuiáscă
destăinuíre s. f. (sil. -nu-i-), g.-d. art. destăinuírii; pl. destăinuíri
DESTĂINUÍ vb. 1. a declara, a deconspira, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spovedi, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ dragostea lui pentru ea.) 2. a deconspira, a dezvălui, a divulga. (A ~ întreaga lucrătură.) 3. a se confesa, a se mărturisi, a se spovedi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ cuiva.)
DESTĂINUÍRE s. 1. desconspirare, dezvăluire, divulgare, împărtășire, încredințare, mărturisire, revelare, spovedire. (~ unui secret.) 2. deconspirare, dezvăluire, divulgare. (ă întregii afaceri.) 3. confesiune, confidență, dezvăluire, mărturisire, spovedanie, (rar) sincerități (pl.). (I-a făcut unele ~.) 4. v. declarație.
A destăinui ≠ a acoperi, a tăinui
Destăinuire ≠ acoperire, tăcere
A DESTĂINUÍ destăinui tranz. 1) (gânduri intime, frământări sufletești etc.) A comunica în mod confidențial; a încredința; a confia. 2) (persoane) A arăta așa cum este; a da pe față; a trăda. Ochii l-au destăinuit. 3) (secrete oficiale) A aduce la cunoștința generală; a da în vileag; a dezvălui; a divulga. /des- + a tăinui
A SE DESTĂINUÍ mă destăinui intranz. A încredința o confesiune; a face confidențe; a se confesa; a se confia; a se spovedi. [Sil. -tăi-nu-i] /des- + a tăinui
destăinuì v. 1. a descoperi o taină, a divulga.
destăĭnuĭésc v. tr. (d. taĭnă). Descoper cuĭva o taĭnă, revelez, divulg. V. refl. Fac confidențe.
DESTĂINUI vb. 1. a declara, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spovedi, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ marele său secret.) 2. a se confesa, a se mărturisi, a se spovedi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ cuiva.)
DESTĂINUIRE s. 1. dezvăluire, divulgare, împărtășire, încredințare, mărturisire, revelare, spovedire. (~ unui secret.) 2. confesiune, confidență, dezvăluire, mărturisire, spovedanie, (rar) sincerități (pl.). (I-a făcut unele ~.) 3. declarație, mărturisire. (~ de dragoste.)
DESTĂINUIRE. Subst. Destăinuire, confidență, încredințare, mărturisire, mărturisanie (înv.), confesiune, spovedanie, spovadă (reg.), spovedire. Depoziție, mărturie, declarație, recunoaștere. Indiscreție, divulgare, trădare. Dezvăluire, descoperire, demascare, deconspirație, deconspirare. Confident. Confesor, duhovnic. Divulgator (rar). Adj. Confidențial. Indiscret. Vb. A (se) destăinui, a mărturisi, a încredința, a împărtăși, a se confia (rar), a se confesa, a se spovedi, a se spovădui (reg.), a-și ușura sufletul, a-și spune păsul, a-și vărsa (ușura) năduful, a spune tot ce ai pe suflet, a-și deschide sufletul (inima), a dezlega sacul, a-și vărsa amarul (necazul, veninul, focul), a-și dezlega băierele inimii, a-și ușura inima, a-și răcori inima, a face confidențe. A dezvălui, a descoperi, a dezveli (fig.), a divulga, a da în vileag, a da pe față, a da de gol, a deconspira, a da la iveală, a da la lumină, a face cunoscut. V. adevăr, convorbire, încredere, sinceritate.

destăinuire dex

Intrare: destăinui
destăinui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
destăinui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -nu-i-
Intrare: destăinuire
destăinuire substantiv feminin
  • silabisire: -nu-i-