desprínde [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: ~rínd, și (reg) ~ríng, Ps 1: ~nséi, 4: ~nserăm, Cj 3,6 ~dă, și (reg) ~nză, Par: ~ns / E: des- + prinde] 1 vt (C.i. mâinile, brațele etc.) A desface de pe un obiect strâns cu putere. 2 vt (Fig) A înțelege esențialul dintr-o mulțime de detalii nesemnificative. 3 vt (Fig) A distinge cu privirea elementul important. 4 vt (Fig; c.i. ochii) A înceta să mai privească un anumit obiectiv. 5-6 vtr A (se) desface dintr-o legătură. 7 vt (C. e părul) A desface dintr-o pieptănătură strânsă. 8 vt (C.i. animale de tracțiune) A deshăma. 9 vt (C. e boul) A dejuga. 10 vr (D. ape, drumuri) A se despărți de cursul principal. 11-12 vtr (Urmat de pp „din”, „de la”) A (se) desface din locul unde a fost fixat. 13-14 vtr (D. ambarcațiuni) A (se) pune în mișcare îndepărtându-se de mal. 15 vt A dezlipi. 16-17 vtr (C.i. obiecte ce alcătuiesc un tot) A (se) detașa. 18-25 vtr (Udp „de”, „din”) A (se) despărți (cu greu) (de ceva sau) de cineva foarte apropiat. 26 vr A ieși în evidență din masa altor elemente. 27 vr (Rar) A depăși pe cei din jur prin anumite însușiri. 28 vr (Spt) A se distanța net înaintea celorlalți într-o întrecere. 29 vr (Fig) A se evidenția drept consecință logică a unor date. 30-31 vtr (Teh) (A trece sau) a face să treacă o mașină electrică într-un regim de funcționare instabilă, ca urmare a depășirii unor valori critice ale parametrilor Si: a (se) decroșa.

despríndere sf [At: HELIADE, PARALELISM, I, 76 / Pl: ~ri / E: desprinde] 1 Desfacere a mâinilor de pe un obiect strâns cu putere Si: desprins1 (1). 2 (Fig) Înțelegere a esențialului dintr-o mulțime de detalii nesemnificative Si: desprins1 (2). 3 (Fig) Distingere cu privirea a detaliului important Si: desprins1 (3). 4 Încetare de a mai fixa cu ochii un anumit obiectiv Si: desprins1 (4). 5 Desfacere dintr-o legătură Si: desprins1 (5). 6 Desfacere a părului dintr-o pieptănătură strânsă Si: desprins1 (6). 7 Deshămare a animalelor de tracțiune Si: desprins1 (7). 8 Dejugare a boilor Si: desprins1 (8). 9-10 Despărțire de cursul principal (al unei ape sau) al unui drum Si: desprins1 (9-10). 11 Desfacere a unui obiect din locul unde a fost fixat Si: desprins1 (11). 12 Punere în mișcare a unei ambarcații, îndepărtând-o de mal Si: desprins1 (12). 13 Dezlipire. 14 (Îs) ~ de retină Dezlipire de retină. 15 Detașare a unor obiecte dintr-un tot Si: desprins1 (14). 16-18 Despărțire (cu greu) (de ceva sau) de cineva foarte apropiat Si: desprins1 (15-17). 19 Ieșire în evidență din masa altor elemente Si: desprins1 (18). 20 (Rar) Depășire a celor din jur prin anumite însușiri Si: desprins1 (19). 21 (Spt) Distanțare netă înaintea celorlalți într-o întrecere Si: desprins1 (20). 22 (Fig) Evidențiere a ceva drept consecință logică a unor date Si: desprins1 (21). 23 (Teh) Trecere a unei mașini electrice într-un regim de funcționare instabilă, ca urmare a depășirii unor valori critice ale parametrilor Si: decroșare.

DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde.

DESPRÍNDERE, desprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) desprinde și rezultatul ei; desfacere, dezlipire, detașare. – V. desprinde.

DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des1- + prinde.

DESPRÍNDERE, desprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) desprinde și rezultatul ei; desfacere, dezlipire, detașare. – V. desprinde.

DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «din», «dintre», «de», «de la», «de pe», «de lîngă») I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit. Ionuț își desprinde mîna din a Irinei. DAVIDOGLU, M. 12. Fiecare [fată] desprindea mînile a doi flăcăi, unde-i venea la socoteală, spunea bună ziua, și urma jocul înainte. CREANGĂ, A. 105. ◊ Fig. Radu Comșa privește și nu-și poate desprinde ochii. C. PETRESCU, Î. II 15. ◊ Refl. reciproc. Se prind de mîni și se desprind, S-adună cerc și iar se-ntind, Și bat pămîntul tropotind În tact ușor. COȘBUC, P. I 57. 2. A desface, a rupe și a scoate sau a lua din locul în care a fost prins, așezat, pus (spre păstrare). Zaharia Duhu desprinse o foaie de cec și scrise o cifră. C. PETRESCU, A. 326. Din crestătură, cu unghii lungi desprinse o hîrtie îndoită, întinzînd-o. SADOVEANU, Z. C. 111. Mi-a venit să fac scrinul țăndări cu toporul... l-am cruțat, mulțumindu-mă să-i desprind o scîndură din dos. M. I. CARAGIALE, C. 92. Comandă moș Vasile de la cîrmă și Toader, desprinzînd gînjul din pociumb, sprinten se aruncă pe plută. VLAHUȚĂ, O. A. II 164. ♦ A desface un obiect (prins în balamale, nasturi, copci, șireturi etc.). Desprins din legătura rudimentară de sfori și curele, piciorul de lemn se da rostogol. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 38. Dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atîta. CREANGĂ, O. A. 254. Și în brațele-mi întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. EMINESCU, O. I 75. ♦ A lua (din cui, din cuier). Podarul își desprinde felinarul din cui. BOGZA, C. O. 288. Bătrînul Dan desprinde un paloș vechi din cui Și paloșul lucește voios în mîna lui. ALECSANDRI, O. 208. 3. (Cu privire la animalele de tracțiune) A scoate din jug sau din hamuri; a dejuga, a deshăma. Au cerut ca să i se potcovească caii repede și fără să-i mai desprinză de la rădvan. SBIERA, P. 248. Desprinse de la căruță un cal și-l dete fratelui său. ISPIRESCU, L. 226. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. Mi-a vorbit și de necazurile noastre care ne încovoaie ca pe o creangă... Dar și cînd s-o dezdoi creanga! Pentru asta, uneori, îi de ajuns să se desprindă numai o frunzuliță. DAVIDOGLU, O. 28. Carnea... s-a desprins singură de pe oase. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 151. Dar eu din brațe-i m-am desprins Și l-am certat și l-am împins. COȘBUC, P. I 94. Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde. EMINESCU, O. I 142. ◊ Fig. Prin Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, a șasea parte a globului s-a desprins din lanțul țărilor capitaliste. IST. R.P.R. 506. 2. (Despre oameni) A se desface dintr-o mulțime, a ieși dintr-un grup; a se detașa. Din cîrdul ciobanilor s-au desprins trei și coboară dîmbul. CAMILAR, T. 142. Din mulțimea întunecoasă... se desprinse o umbră. SADOVEANU, Z. C. 223. Șase oameni se desprind și, prinzînd sicriul în mîini, îl înalță pe umeri. SAHIA, N. 43. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa. Eu, măi băieți, de acum nu mă mai desprind de voi. CAMILAR, TEM. 53. 3. (Predomină ideea apropierii de vorbitor a persoanei care s-a îndepărtat de la ceva sau de la cineva) A apărea, a se ivi. Întîile șiruri de trăgători se desprinseră din umbra pădurii. CAMILAR. N. I 47. De primprejur și din depărtări nehotărîte, umbre negre se desprindeau din noapte în răstimpuri. HOGAȘ, M. N. 135. ♦ A ieși în relief, a se detașa. Trei impresionante conuri... se desprind din masa celorlalți munți. BOGZA, C. O. 160. 4. Fig. (Mai ales în legătură cu o enunțare orală sau cu un text scris) A rezulta, a reieși. Din ce spunea... se desprindea, cu amărăciune, o adîncă silă. M. I. CARAGIALE, C. 11. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. Din șovăirea tăcerii următoare, numai peste cîteva clipe, se desprinse, ca un suspin al tuturor, cuvîntul plîngăreț și umil al lui Ignat Cercel. REBREANU, R. II 90. ◊ Tranz. Forța mîniei, Și flacăra patimei, Și siguranța victoriei – Le desprind lămurit Din țipătu-acesta. TOMA, C. V. 350. ♦ A crește, a se dezvolta. Din elevul docil... se desprinde, progresiv, un tînăr ahtiat de lecturi străine. GALACTION, O. I 20.

DESPRÍNDERE, desprinderi, s. f. Faptul de a (se) desprinde; desfacere, dezlipire, detașare. Frămîntările din sînul partidului social-democrat... au culminat cu desprinderea aripei stîngi și organizarea ei ca partid marxist-leninist. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 9/5. [Arta bizantină] redă numai desprinderea și fuga de lume. CAMIL PETRESCU, T. I 35.

desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd

despríndere s. f., g.-d. art. desprínderii; pl. desprínderi

desprínde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. despríndă; part. despríns

despríndere s. f., g.-d. art. desprínderii; pl. desprínderi

DESPRÍNDE vb. 1. v. despărți. 2. a (se) desface. (Se prind de mâini și se ~.) 3. v. dezlipi. 4. v. scoate. 5. a se elibera, a se libera, a scăpa. (S-a ~ din strânsoare.) 6. v. disloca. 7. (TEHN.) a (se) decroșa. (A ~ o mașină electrică.)

DESPRÍNDE vb. v. însemna, reieși, rezulta, urma.

DESPRÍNDERE s. 1. v. despărțire. 2. v. dezlipire. 3. v. scoatere. 4. v. desfacere. 5. v. dislocare. 6. (TEHN.) decroșare. (~ unei mașini electrice.)

A (se) desprinde ≠ a (se) prinde

A desprinde ≠ a prinde

A DESPRÍNDE desprínd tranz. 1) A face să se desprindă. 2) (animale înjugate sau înhămate) A scoate din jug sau din ham. 3) (ființe, lucruri, sunete) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a deosebi; a desluși; a discerne. /des- + a prinde

A SE DESPRÍNDE mă desprínd intranz. 1) (despre obiecte lipite, legate, prinse etc.) A se separa de locul unde a fost fixat. 2) (despre ființe) A înceta de a fi laolaltă sau în același loc; a se separa. 3) fig. (despre concluzii, învățăminte etc.) A decurge în mod firesc; a reieși; a rezulta; a urma. /des- + a prinde

desprinde v. a desface ce era prins sau legat: părul tău ți se desprinde EM.

desprínd, -príns, a -prínde v. tr. (des și prind; lat. de-prehéndere, a surprinde; it. deprendere, a culege; fr. déprendre, a desprinde; sp. pg. desprender). Iaŭ, ridic ceĭa ce era prins, atîrnat: a desprinde armele din cuĭ. Fig. A desprinde un învățămînt dintr’un fapt.

desprinde vb. v. ÎNSEMNA. REIEȘI. REZULTA. URMA.

DESPRINDE vb. 1. a (se) despărți, a (se) detașa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa. (S-a ~ de grup.) 2. a (se) desface. (Se prind de mîini și se ~.) 3. a (se) desface, a (se) dezlipi. (S-a ~ din locul unde era lipit.) 4. a desface, a scoate. (A ~ o scîndură de la gard.) 5. a se elibera, a se libera, a scăpa. (S-a ~ din strînsoare.) 6. a (se) disloca. (O bucată de stîncă s-a ~ de la locul ei.) 7. (TEHN.) a (se) decroșa. (A ~ o mașină electrică.)

DESPRINDERE s. 1. detașare, izolare, separare, separație. (~ lui de grup.) 2. desfacere, detașare, dezlipire. (~ a ceva din locul unde se afla lipit.) 3. desfacere, scoatere. (~ unei scînduri de la gard.) 4. desfacere, eliberare, liberare, scăpare, (înv. și pop.) slobozire. (~ cuiva din strînsoare.) 5. dislocare. (~ unei bucăți de stîncă.) 6. (TEHN.) decroșare. (~ unei mașini electrice.)