despovărá vtr [At: VALIAN, V. / V: ~verí / Pzi: ~réz / E: des- + (îm)povăra] 1-4 (A (se) elibera sau) a (se) ușura de o povară.

despovăráre sf [At: VALIAN, V. / V: ~veríre / Pl: ~rắri / E: despovăra] 1-2 (Eliberare sau) ușurare de o povară Si: despovărat1 (1-2).

DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Pref. des- + [îm]povăra.

DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Des1- + [îm]povăra.

DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua cuiva (din spinare) o greutate, o povară.

despovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 despovăreáză

despovărá vb., ind. prez. 1 sg. despovăréz, 3 sg. și pl. despovăreáză

DESPOVĂRÁ vb. a (se) ușura. (S-a ~ de greutatea din spinare.)

DESPOVĂRÁRE s. ușurare. (~ de o greutate.)

A despovăra ≠ a împovăra

despovărà v. a ridica povara, a ușura.

despovăréz v. tr. (d. povară). Daŭ jos povara, ușurez, desăxănez.

DESPOVĂRA vb. a (se) ușura. (S-a ~ de greutatea din spinare.)

DESPOVĂRARE s. ușurare. (~ de o greutate.)