despotic definitie

13 definiții pentru despotic

despótic, ~ă a [At: (a. 1716) ȘINCAI, HR. III, 246/18 / Pl: ~ici, ~e / E: fr despotique] 1 (D. oameni) Care procedează după bunul plac. 2 (D. oameni) Care își impune voința asupra celorlalți, fără să țină seama de dorințele sau interesele lor. 3 (D. hotărâri) Arbitrar. 4-5 (D. manifestări umane) Care nu respectă (voința sau) drepturile altora Si: (înv) despoticesc (2-3). 6-7 (Ca) de despot (1) Si: (înv) despoticesc (4-5). 8 (D. guvernări) Absolut. 9-10 (D. fapte) (Ca) de despot (1) Si: (înv) despoticesc (7-8). 11 (D. legi) Dictatorial. 12 (D. un regim) Tiranic. 13-16 Caracteristic despotului (1-4) Si: (înv) despoticesc (11-14). 17-20 Propriu despotului (1-4) Si: (înv) despoticesc (15-18). 21-24 Referitor la despot (1-4) Si: (înv) despoticesc (19-22).
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique.
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique.
DESPÓTIC, -Ă, despotici, -e, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, absolutist, arbitrar, samavolnic; (despre persoane) care se comportă ca un despot. Vedem pe iuncărul Bălcescu la închisoarea Gorgani, condamnat pentru încercarea de răsturnare a despoticului domnitor Ghica. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 11/5. Marii pictori ruși s-au aflat, ca și marii scriitori ruși ai secolului trecut, cu tot regimul despotic, apăsător, alături de poporul rus, alături de toți oamenii cu idei înaintate care luptau cu cruntele realități, avînd ochii îndreptați spre viitor. STANCU, U.R.S.S. 57. Adevărații oameni ai poporului au grăit și cu umărul poporului au răsturnat o lege despotică, un rege, o instituție nedreaptă. RUSSO, S. 181.
despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice
despótic adj. m., pl. despótici; f. sg. despótică, pl. despótice
DESPÓTIC adj. 1. v. tiranic. 2. v. tiran. 3. v. abuziv.
DESPÓTIC, -Ă adj. De despot; tiranic, absolutist, dictatorial. [Cf. fr. despotique].
DESPÓTIC, -Ă adj. 1. caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic. 2. abuziv, arbitrar. (< fr. despotique)
DESPÓTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de despoți; propriu despoților. Regim ~. /<fr. despotique
despotìc a. arbitrar, tiranic.
*despótic, -ă adj. (vgr. despotikós). Arbitrar, tiranic: guvern despotic. Adv. În mod despotic. – Vechĭ (Con. 281). -ícesc (rus. despotičeskiĭ).
DESPOTIC adj. 1. dictatorial, samavolnic, satrapic, tiranic, (înv.) tiranicesc, tirănesc. (Guvernare ~.) 2. tiran. (Domn ~.) 3. abuziv, arbitrar, excesiv, samavolnic, samavolnicesc, silnic, (înv.) volnic. (O măsură ~.)

despotic dex

Intrare: despotic
despotic adjectiv