despoiat definitie

36 definiții pentru despoiat

despoiát1 sn vz despuiat1
despoiát2, ~ă a vz despuiat2
despuiá [At: PRAV. 23 / V: ~poiá, dispoiá / Pzi: ~pói / E: ml dispoliare] 1 vt (Îrg; Mol) A jupui de piele. 2 vr (Trs; d. blana jupuită) A se desprinde singură de pe piele. 3 vr (Înv; d. tencuială) A se coșcovi. 4-5 vtr A (se) dezbrăca până la piele. 6-7 vtr (A face să rămână sau) a rămâne într-o ținută vestimentară excesiv de sumară. 8-9 vtr (Pgn; pop) A (se) dezbrăca. 10 vt (Îlav) Pe ~ate Până la ultimul ban. 11 vt (Pan; c.i. legume, fructe etc.) A scoate coaja. 12 vt (Ban; îf. ~poiá) A face să se desprindă de pe cocean. 13 vt (Reg; îf ~poiá; c.i. știuleți) A curăța de foi. 14-17 vtr (Pan) (A face să rămână sau) a rămâne (fără frunze sau) fără vegetație. 18 vt (Pan; c.i. păduri) A defrișa fără milă. 19 vt (D. hoți, bandiți, dușmani; c.i. victime) A-și însuși prin mijloace necinstite (tot) ceea ce are mai de preț cineva. 20 vt (D. stăpâni asupritori) A dispune în mod nedrept luarea unor bunuri. 21 vt (Îrg; d. țări, regiuni) A depopula. 22 vt (C.i. oameni) A priva de un drept, un bun etc. de care se bucurase mai înainte. 23 vt (C.i. opere scrise, izvoare etc.) A extrage tot ceea ce prezintă interes în vederea unei cercetări, analize etc. Si: a excerpta. 24 vt (Îe) A ~ scrutinul A scoate din urnă și a număra toate voturile obținute de candidați în alegeri.
despuiát1 sn [At: MDA ms / V: (reg) ~poi~, dispoi~, (înv) ~poli~ / Pl: ~uri / E: despuia] 1-5 Despuiere (1-5). 6 (Pex) Dezbrăcare. 7-11 Despuiere (7-11). 12 (Pan) Defrișare. 13-15 Despuiere (13-15). 16 Depopulare. 17 Despuiere (17).
despuiát2, ~ă a [At: PRAV. 369 / V: (reg) ~poi~, dispoi~, (înv) ~poli~ / Pl: ~ați, ~e / E: despuia] 1 (Îrg; Mol) Jupuit de piele. 2 (Trs; d. blana jupuită) Căreia i se desprinde părul. 3 (Înv; d. tencuială) Coșcovit2. 4 (Pop) Dezbrăcat până la piele. 5 (Pop) Care are o ținută vestimentară excesiv de sumară. 6 (Pex) Dezbrăcat2. 7 (Pex) Care nu mai are nici un ban. 8 (Pan; d. fructe, legume, pâine) Căruia i s-a înlăturat coaja. 9 (Ban; îf ~poi~; d. coceni) Fără boabe. 10 (Reg; îf ~poi~; d. știuleți) Fără foi. 11 (Pan; d. plante) Fără frunze. 12 (Pan) Fără vegetație. 13 (Pan; d. păduri) Defrișat2. 14-15 (D. oameni) Care a fost jefuit de (tot) ce are mai de preț. 16 (D. oameni) Asuprit2. 17 (Îrg; d. țări, regiuni) Depopulat2. 18 (D. oameni) Privat de un drept, de un bun etc. de care se bucurase mai înainte. 19 (D. opere scrise, izvoare etc.) Din care s-a extras tot ceea ce prezintă interes în vederea unei cercetări, analize etc. Si: excerptat. modificată
DESPOIÁ vb. I v. despuia.
DESPOIÁT, -Ă adj. v. despuiat.
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare.
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
DESPOIÁ vb. I v. despuia.
DESPOIÁT, -Ă adj. v. despuiat.
DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare.
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.
DESPOIÁ vb. I v. despuia.
DESPOIÁT, -Ă adj. v. despuiat.
DESPUIÁ, despói, vb. I. Tranz. (Și în forma despoia, adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. (Uneori determinat prin «la piele» sau «pînă la piele») A dezbrăca, a lăsa în pielea goală. Gaițele, scai pe soră-mea, o despoaie la piele, o gîdilă, o ciup, o înveșmîntează cu cămașa scoasă din lacră. STANCU, D. 179. ◊ Refl. Ca și cum ar fi fost să se îmbăieze, se despoia de tot puținul ce avea pe dinsa. M. I. CARAGIALE, C. 138. ♦ Fig. (Cu privire la arbori sau la locuri cu vegetație) A desfrunzi; a lăsa fără verdeață. Suflă, doamne – un vînt, Suflă-l pe pămînt, Brazii să-i despoaie, Paltini să îndoaie. ALECSANDRI, P. P. 189. ◊ Refl. De verziș se despoiau, Cu nori negri se-nvăleau, Frunzele-și îngălbineau. ALECSANDRI, P. I 107. 2. A-i lua cuiva tot ce are, a lăsa pe cineva fără nimic; a prăda, a jefui. Iau din gura omului cea din urmă bucățică de pîne, îl despoaie de cea de pe urmă haină. GHEREA, ST. CR. II 114. El schimbase patru femei, care toate l-au despuiat și jăfuit. SLAVICI, O. II 384. Și pîndește la strîmtori, De despoaie negustori Și tot prinde la boieri, De-i curăță de averi. ALECSANDRI, P. P. 159. ◊ Refl. Trebuie să fii mai năuc decît toți năucii de pe lumea asta, dacă gîndești că s-o despoia boierimea, ca să te răsplătească pentru niscai trebi gata-mplinite. GALAN, Z. R. 39. ◊ (Cu privire la obiectul jefuit) Ia – că-mi sari cu vorba că eu fur din gard! Vreai să-ți fac eu poate gardul nou? Ba bine; Leagă-te de fată-ți, ce te legi de mine? Ea-ți despoaie gardul. COȘBUC, P. I 252. Împăratul Constantin... se deprinsese strașnic a despuia fără rușine capetele de operă ale lumii, ca să-și împodobească cu ele Constantinopolea sa. ODOBESCU, S. III 72. 3. (Cu privire la ființe sau la părți ale corpului; uneori determinat prin «de piele») A jupui. Optzeci de oi despoaie Și prin frigări le pun; De surle, de cimpoaie Pădurile răsun. NEGRUZZI, S. II 24. Alelei! pui de ciocoi! De te-aș prinde la zăvoi, Să-ți dau măciuci să te moi, De piele să te despoi! ALECSANDRI, P. P. 250. ♦ (Rar, determinat prin «de coajă») A curăța de coajă; a coji. (Atestat în forma despoia) Părinte Vavila, întrebă Grigoriță... despoind foarte metodic de coajă un măr domnesc, aveți capre multe în mînăstire? HOGAȘ, DR. 268. 4. A scoate dintr-o scriere, dintr-un registru, dintr-un dosar etc. tot ce prezintă interes pentru lămurirea unei chestiuni. (Refl. pas.) Pentru această ediție critică s-au despuiat toate manuscrisele. ◊ A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. – Variantă: despoiá vb. I.
DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat sumar. În cîteva minute locul se umplea de căruțe, de cai, de catîri, de urși, de pîlcuri de copii despuiați. GALACTION, O. I 474. Dumneata nu vezi că eu umblu de atîtea zile despuiat, cu gîtul gol? SEBASTIAN, T. 89. ◊ Fig. Înaintea lui mă simțeam totdeauna despuiată, ca înaintea unui judecător. DAVIDOGLU, O. 67. ♦ (Despre copaci, plante) Lipsit de frunze, de verdeață; gol, uscat. Prin vale bătea vîntul, șuiera printre fagii și stejarii despuiați. DUMITRIU, N. 177. 2. (Despre persoane) Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, un document, un manuscris) Din care s-a extras (pînă la ultimul amănunt) tot ce prezintă interes pentru o anumită chestiune. – Variantă: despoiát, -ă (M. I. CARAGIALE, C. 130, GOROVEI, C. 227) adj.
despuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 despoáie, 1 pl. despuiém; conj. prez. 3 să despoáie; ger. despuínd
despuiá vb. (sil. -pu-ia), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. despói, 3 sg. și pl. despoáie, 1 pl. despuiém; ger. despuínd
DESPUIÁ vb. 1. v. dezbrăca. 2. v. excerpta.
DESPUIÁ vb. v. asupri, coji, defolia, deposeda, descoji, desfrunzi, exploata, împila, împovăra, jefui, jupui, năpăstui, năpârli, oprima, oropsi, persecuta, prăda, prigoni, scutura, tiraniza, urgisi.
DESPUIÁT adj. 1. v. dezbrăcat. 2. excerptat.
DESPUIÁT adj. v. deposedat, desfrunzit, jefuit, prădat, scuturat.
DESPUIÁT adj., s. v. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, urgisit.
despuiá (despói, despuiát), vb.1. A jupui, a scoate pielea. – 2. A scoate, a dezgoli. – 3. A fura, a jefui, a prăda. – 4. A examina. – Var. despoia. Mr. dispol’u, dispul’are, megl. dispol’, istr. despol’u. Lat. dĭspolĭāre (Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 525; Candrea-Dens., 492; REW 2602; Tiktin), cf. it. despogliare, prov., cat. despullar, fr. dépouiller, sp., port. despojar. Sensul 4 este un galicism, care traduce sensul fr. dépouiller.
A DESPUIÁ despói tranz. 1) A face să se despoaie. 2) (persoane) A deposeda de tot ce are, cu forța; a prăda; a jefui; a jecmăni; a jupui. 3) (animale moarte) A curăța de piele; a jumuli; a ecarisa; a jupui. 4) rar (arbori, plante etc.) A curăța de coajă; a coji; a jupui. 5) (materiale dintr-un text, dosar sau dintr-o lucrare, publicație) A extrage în vederea studierii sau întocmirii unui studiu științific; a excerpta. ◊ ~ scrutinul a extrage din urnă buletinele de vot pentru a stabili rezultatele unei alegeri. [Sil. -pu-ia] /<lat. dispoliare
A SE DESPUIÁ mă despói intranz. 1) (despre persoane) A se dezbrăca în pielea goală; a scoate toate hainele; a se dezgoli. 2) (despre arbori, arbuști) A-și lepăda frunzișul; a rămâne fără frunze; a se desfrunzi; a se dezgoli. /<lat. dispoliare
despuià v. 1. a desbrăca până la piele, a prăda cu totul; 2. a cerceta într’un mod sumar: a despuia scrutinul; 3. a se lepăda: munții de verziș se despuiau AL. [Lat. DISPOLIARE].
despuiat a. 1. desbrăcat, în pielea goală; 2. prădat cu totul.
despóĭ, a -ĭa v. tr. (lat. dĭs-spǒliere saŭ dĕ-spǒliare; it. spogliare, pv. despolhar, fr. dépouiller, sp. pg. despojar. – Despoĭ, dispoĭ, despoaĭe, despoĭem, despoĭațĭ; să despoaĭe. V. spoliez). Dezbrac de tot. Jăfuiesc, prad, spoliez: a despoĭa pe cineva de avere. Privez, lipsesc: vîntu a despoĭat pomiĭ de frunze. A despoĭa scrutinu, a cerceta buletinele de vot depuse în urnă. – În vest despuĭem, -spuĭațĭ, -uĭat. Forma pop. dispoĭ se aude și’n est, și’n vest.
despuĭát V. despoĭ.
DESPUIA vb. 1. a (se) dezbrăca, a (se) dezgoli, (pop.) a (se) goli, (Transilv., Mold. și Bucov.) a (se) tîrși. (Ce te-ai ~ așa?) 2. a excerpta. (A ~ un text.)
despuia vb. v. ASUPRI. COJI. DEFOLIA. DEPOSEDA. DESCOJI. DESFRUNZI. EXPLOATA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. JEFUI. JUPUI. NĂPĂSTUI. NĂPÎRLI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PRĂDA. PRIGONI. SCUTURA. TIRANIZA. URGISI.
DESPUIAT adj. 1. dezbrăcat, dezgolit, gol, neîmbrăcat, nud, (reg.) pieligos, (Transilv. și Mold.) tîrșit. (Un om ~.) 2. excerptat. (Texte ~.)
despuiat adj. v. DEPOSEDAT. DESFRUNZIT. JEFUIT. PRĂDAT. SCUTURAT.
despuiat adj., s. v. ASUPRIT. EXPLOATAT. ÎMPILAT. NĂPĂSTUIT. OPRIMAT. OROPSIT. PERSECUTAT. PRIGONIT. URGISIT.

despoiat dex

Intrare: despuia
despuia verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -pu-ia
despoia verb grupa I conjugarea I
Intrare: despuiat
despoiat
despuiat adjectiv
Intrare: despoiat
despoiat