despletire definitie

2 intrări

20 definiții pentru despletire

despletí [At: LB / V: (îvr) ~ectí, (rar) dis~ / Pzi: ~tésc / E: des- + (îm)pleti] 1-2 vtr (C. e părul împletit) A (se) desface din împletitură. 3-4 vtr (Pex; c. e părul) A (se) răsfira. 5 (C.i. o persoană) A-i răvăși cuiva părul. 6 (Pex) A desface fire de ață, lână etc. împletite.
despletíre sf [At: POLIZU / V: (îvr) ~ect~, (rar) dis~ / Pl: ~ri / E: despleti] 1 Desfacere a părului din împletitură Si: despletit1 (1). 2 (Pex) Răsfirare a părului Si: despletit1 (2). 3 Răvășire a părului unei persoane Si: despletit1 (3). 4 (Pex) Desfacere a unor fire de ață, lână etc. împletite Si: despletit1 (4).
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Pref. des- + [îm]pleti.
DESPLETÍRE, despletiri, s. f. Acțiunea de a (se) despleti și rezultatul ei. – V. despleti.
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) desface din împletitură; a (se) deșira. ♦ Refl. și tranz. A(-și) desface cosițele. ♦ Refl. Fig. (Despre râuri, pâraie) A se răsfira. – Des1- + [îm]pleti.
DESPLETÍRE, despletiri, s. f. Acțiunea de a (se) despleti și rezultatul ei. – V. despleti.
DESPLETÍ, despletesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la ceva care este împletit: frînghie, bici, mai ales părul împletit, cosițele) A desface din împletitură. Despletește frînghia. ▭ S-o fi văzut despletindu-și bogatul păr ca mierea arsă. M. I. CARAGIALE, C. 73. Se întreabă trist izvorul: «Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-și, Fața-n apa mea privindu-și, Să m-atingă visătoare Cu piciorul?» EMINESCU, O. I 122. ◊ Fig. Noaptea își despletea șuvițele de neguri pînă ce luna plină, portocalie, își arăta fața prin zdrențele norilor poleiți. BART, E. 316. ◊ (Complementul indică persoana căreia i se despletește părul) Vîntul... merge la copile ce culeg laur de in Și rîzînd le despletește. ALECSANDRI, P. A. 132. ◊ Refl. (Subiectul este persoana care-și despletește părul) Fata a rămas pe malul lacului, plîngînd pe Făt-Frumos și despletindu-se de deznădejde. GALACTION, O. I 325. ◊ Fig. Para focului, înaltă, se despletea în plete roșii. CAMILAR, N. I 91. ♦ Refl. Fig. (Despre rîuri și pîraie) A se răsfira. Din culmi gîlgîiau apele despletindu-se în adînc. CAMILAR, N. I 55.
DESPLETÍRE, despletiri, s. f. Acțiunea de a (se) despleti. ♦ (Impropriu; determinat prin «a părului») Păr despletit. Despletirea părului... îmi cădea pe față și pe mîini. IBRĂILEANU, A. 51.
despletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 să despleteáscă
despletíre s. f., g.-d. art. despletírii; pl. despletíri
despletí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despletésc, imperf. 3 sg. despleteá; conj. prez. 3 sg. și pl. despleteáscă
despletíre s. f., g.-d. art. despletírii; pl. despletíri
DESPLETÍ vb. a desface. (Își ~ cozile.)
A despleti ≠ a împleti
A DESPLETÍ ~ésc tranz. A face să se despletească. /des- + a [îm]pleti
A SE DESPLETÍ se ~éște intranz. (despre părul împletit sau obiecte din fire împletite) A se desface din împletitură. /des- + a [îm]pleti
despletì v. 1. a desface ce a fost împletit; 2. a desface pletele de păr.
despletésc v. tr. b(d. plete). V. tr. Desfac ceĭa ce era împletit: a despleti păru.
DESPLETI vb. a desface. (Își ~ cozile.)
despletí, despletesc, vb. tranz, refl. – A (se) desface din împletitură; a(-și) desface cosițele. Cu referire la despletirea părului de către femei, în semn de doliu; în același context bărbații umblau fără clop pe cap timp de trei zile: „Fetele s-or despleti / Și pe mine m-or jeli” (Calendar 1980: 129). – Des + (îm)pleti.

despletire dex

Intrare: despleti
despleti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: despletire
despletire substantiv feminin