despicătură definitie

11 definiții pentru despicătură

despicătúră sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie, 74r/27 / V: (îrg) dis~ (reg) deșp~ / Pl: ~ri / E: despica + -tură] 1-11 Despicare (1-2,7-14,17). 12 Bucată de lemn despicat (1). 13 (Pex) Bucată dintr-un obiect care s-a spart. 14 Ruptură lungă și îngustă a unui obiect de îmbrăcăminte. 15 Tăietură făcută din croială unui obiect de îmbrăcăminte, pentru a ușura mișcările. 16 Tăietură lungă și adâncă făcută în corpul cuiva sau în carne. 17 Falie adâncă în pământ. 18 Bucată desfăcută dintr-un corp format din părți simetrice. 19 Crăpătură a mugurilor sau bobocilor de plantă. 20 Ramificație a arborilor. 21-22 Crăpătură în trunchiul unui arbore (în care se pune altoiul) Si: (Mol) despintecătură (1-2). 23 (Spc) Șliț. 24 (Spc; îvr) Bucată din corpul unei ființe. 25 Tăietură făcută ca semn distinctiv la urechea unor animale, spre a fi identificate de proprietar.
DESPICĂTÚRĂ, despicături, s. f. 1. Tăietură, crăpătură făcută în lungime. 2. Bucată despicată, mai ales dintr-un lemn. – Despica + suf. -ătură.
DESPICĂTÚRĂ, despicături, s. f. 1. Tăietură, crăpătură făcută în lungime. 2. Bucată despicată, mai ales dintr-un lemn. – Despica + suf. -ătură.
DESPICĂTÚRĂ, despicături, s. f. 1. Tăietură, crăpătură în lungime. O despicăturâ în zid. ▭ Umbla desculț și cu cămașa de cit ieșită prin despicătura pantalonilor. C. PETRESCU, C. V. 69. ♦ Tăietură pe corp, rană; cicatrice. V. spintecătură. Șarpele... se lungește, caută rana, despicătura. BANUȘ, B. 14. Iepure e porecla tot a lui Bogza, pentru că i se văd dinții de sus prin despicătura buzei. SADOVEANU, B. 183. 2. (De obicei determinat prin «de lemn») Bucată de lemn despicată dintr-un trunchi. Se trase lîngă soba lungă. Înăuntru ardeau despicături mari de lemn. SADOVEANU, Z. C. 258. Am fost să cumpăr un car de lemne; dar mi-o cerut cît dracu pe tată-său, și n-am luat nici o despicătură, ca să-i viu de hac celui cu lemnu. ALECSANDRI, T. I 317.
despicătúră s. f., g.-d. art. despicătúrii; pl. despicătúri
despicătúră s. f., g.-d. art. despicătúrii; pl. despicătúri
DESPICĂTÚRĂ s. crăpătură, spintecătură, tăietură. (~ la o fustă.)
DESPICĂTÚRĂ ~i f. 1) Loc despicat. 2) Bucată despicată dintr-un întreg. /a despica + suf. ~ătură
despicătură f. bucată de lemn despicată, țandără.
despicătúră f., pl. ĭ. Lucru despicat, bucată de lemn despicat. V. draniță.
DESPICĂTU s. crăpătură, spintecătură, tăietură. (~ la pantaloni.)

despicătură dex

Intrare: despicătură
despicătură substantiv feminin