desperat definitie

32 definiții pentru desperat

desperá [At: KOGĂLNICEANU, S. 215 / V: dis~ / Pzi: ~pér și (îrg) ~réz / E: lat desperare] 1-2 vi A pierde orice speranță (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: a se descuraja, a deznădăjdui. 3-4 vt A face pe cineva să despere (1-2). 5-6 vtr A (se) exaspera.
desperát2, ~ă [At: (a. 1817) IORGA, S. D. XII, 173 / V: dis~ / Pl: ~ați, ~e / E: despera] 1-4 smf, a (Persoană) care și-a pierdut orice speranță în (rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: deznădăjduit. 5-8 smf, a (Persoană) care a fost adusă la desperare (1-2). 9-10 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă desperare (7-8). 11-12 a (D. manifestări ale oamenilor) Care este cauzat de desperare (7-8). 13-14 a (D. situații) Care este fără soluție și provoacă desperare (7-8).
desperát1 sn [At: MDA ms / V: dis~ / Pl: (rar) ~uri / E: despera] 1-6 Desparare (1-6).
deșperát, ~ă a vz desperat
DESPERÁ vb. I v. dispera.
DESPERÁT, -Ă adj. v. disperat.
DISPERÁ, dispér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: disperez. – Var.: desperá vb. I] – Din lat. desperare.[1]
DISPERÁT, -Ă, disperați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la disperare; deznădăjduit. 2. (Despre manifestări sau atitudini) Care exprimă, care dovedesc disperare. 3. Care provoacă disperare; care prezintă puține posibilități de scăpare; periculos, grav. [Var.: desperát, -ă adj.] – V. dispera.
DESPERÁ, despér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă nădejdile, răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: desperez. – Var.: disperá vb. I] – Din lat. desperare.[1]
DESPERÁT, -Ă, desperați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la desperare; deznădăjduit. 2. (Despre manifestări sau atitudini) Care exprimă, care dovedesc desperare. 3. Care provoacă desperare; care prezintă puține posibilități de scăpare; periculos, grav. [Var.: disperát, -ă adj.] – V. despera.
DISPERÁT, -Ă adj. v. desperat.
DESPERÁ, despér și (mai rar) desperez, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. (Atestat în forma de prez. ind. pers. 3 pl. desper). Așa virtuoșii murind nu desper, Speranța-a lor frunte-nsenină. EMINESCU, O. I 12. ◊ Refl. (Învechit) Dacă la vîrsta ta te desperezi, apoi noi acei cari sîntem mai bătrîni... ce trebuie să facem? KOGĂLNICEANU, S. 215. 2. Tranz. (Rar) A aduce (pe cineva) la desperare; a exaspera. Se arătară îndată pintre stuh vro patru dorobanți... care ne spuseră că ne găsim chiar în dreptul Călărașilor, și în lungă depărtare de orice sat. Această aflare ne desperă, căci toate proviziile noastre se înecaseră! ALECSANDRI. O. P. 210. – Variantă: disperá vb. I.
DESPERÁT, -Ă, desperați, -te, adj. (Și în forma disperat) 1. (Despre oameni, fig. despre animale) Ajuns la desperare; deznădăjduit, exasperat. Maria încearcă disperată să-l trezească pe Anton. DAVIDOGLU, M. 75. Bubico latră și chelălăie desperat, smucindu-se să iasă din paner. CARAGIALE, O. II 266. A doua zi porni cu caii, dar iar căzu jos și dormi pînă ce mijea de ziuă. Desperat, era să ieie lumea în cap. EMINESCU, N. 20. Desperatul Cerențelu își luă adio suspinînd. NEGRUZZI, S. I 111. ◊ (Adverbial) Bogoiu a asistat la întreaga scenă... încurcat de privirea disperat întrebătoare a lui Jef. SEBASTIAN, T. 158. ◊ (Substantivat) Disperatul își cuprinse tîmplele în palme. SADOVEANU, P. M. 271. Mama... urmărea fiecare gest al nostru cu ochi de disperată. SAHIA, N. 57. 2. (Despre manifestări sau atitudini ale ființelor) Care exprimă, care dovedește desperare, deznădejde. Îndeosebi căpitanul Ilie avea o figură disperată. SADOVEANU, Z. C. 50. S-aud bătăi furioase în ușă, apoi un glas desperat: – Ilinco... deschide o dată! VLAHUȚĂ, CL. 57. Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț... e ură și turbare În ochii lor cei negri, adînci și desperați. EMINESCU, O. I 62. 3. Care provoacă desperare; care prezintă puține posibilități de scăpare; periculos. Situație desperată. – Variantă: disperát,-ă adj.
DISPERÁT, -Ă adj. v. desperat.
desperá/disperá vb. (sil. mf. -spe-), ind. prez. 1 sg. despér/dispér, 3 sg. și pl. despéră/dispéră
desperát /disperát adj. m., pl. desperáți/ disperáți; f. sg. desperátă/disperátă, pl. desperáte/disperáte
DESPERÁ vb. 1. v. deznădăjdui. 2. v. exaspera.
DESPERÁT adj. 1. v. deznădăjduit. 2. v. exasperat.
DESPERÁ vb. I. intr. A-și pierde speranța, a deznădăjdui. [P.i. despér și (rar) -rez, var. dispera vb. I. / < lat. desperare, cf. it. disperare, fr. désespérer].
DESPERÁT, -Ă adj. 1. Ajuns la desperare; deznădăjduit. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă desperare. 2. Care provoacă desperare; periculos, grav. [Var. disperat, -ă adj. / cf. lat. desperatus, it. disperato, fr. désespéré].
DISPERÁT, -Ă adj. v. desperat.
DESPERÁ/DISPERÁ vb. intr. a-și pierde speranța, a deznădăjdui. (< lat. desperare, după fr. désespérer)
DESPERÁT/DISPERÁT, -Ă adj. 1. ajuns la desperare; deznădăjduit. 2. (despre manifestări ale oamenilor) care denotă desperare. ◊ care provoacă desperare; periculos, grav. (< despera)
DISPERÁT, -Ă Adj. elem. desperat.
A DESPERÁ despér 1. intranz. A-și pierde speranța; a ajunge în stare de deznădejde; a deznădăjdui. 2. tranz. A face să-și piardă speranța; a aduce în stare de deznădejde; a deznădăjdui. [Var. a dispera] /<lat. disperare
DESPERÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DESPERA. 2) (despre manifestări, atitudini) Care vădește desperare; deznădăjduit. [Var. disperat] /v. a despera
desperà 1. a pierde toată speranța: a despera de succes; 2. a aduce la desperare: a despera pe amicii săi; 3. a se lăsa în voia desperării.
desperat a. 1. care nu mai lasă speranță: stare desperată; 2. făcut de un desperat: rezoluțiune desperată; 3. fig. adânc mâhnit, contrariat.
*despér și -ez, a -á v. intr. (lat. despéro, -áre). Perd speranța, desnădăjduĭesc: nu desper de reușita luĭ (că va reuși). V. tr. Aduc la desperare: m’ai desperat cu atîtea cheltuĭelĭ! V. refl. Ajung la desperare: m’am desperat cu boala asta! – Și disper (după it.).
*desperát, -ă adj. Care a perdut speranța: familie desperată. Care nu maĭ dă speranță: boală desperată. Fam. Furios, turbat: a lucra ca un desperat. Adv. În mod desperat: ĭ-am auzit strigînd desperat. – Și disperat (it. disperato).
DESPERA vb. 1. a deznădăjdui, (înv.) a apelpisi. (A ~ să mai aștepte.) 2. a exaspera, (înv.) a apelpisi. (Copilul ăsta mă ~.)
DESPERAT adj. 1. deznădăjduit, (pop.) pierit, (înv.) apelpisit. (Om ~.) 2. exasperat. (Era ~ de atîta așteptare.)

desperat dex

Intrare: despera (1 desper)
despera 1 desper verb grupa I conjugarea I
Intrare: despera (1 desperez)
despera 1 desperez verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: desperat
desperat
disperat
Intrare: deșperat
deșperat