Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

32 defini╚Ťii pentru desperat

desper├í [At: KOG─éLNICEANU, S. 215 / V: dis~ / Pzi: ~p├ęr ╚Öi (├«rg) ~r├ęz / E: lat desperare] 1-2 vi A pierde orice speran╚Ť─â (├«n rezolvarea sau) ├«ndreptarea unei situa╚Ťii Si: a se descuraja, a dezn─âd─âjdui. 3-4 vt A face pe cineva s─â despere (1-2). 5-6 vtr A (se) exaspera.
desper├ít2, ~─â [At: (a. 1817) IORGA, S. D. XII, 173 / V: dis~ / Pl: ~a╚Ťi, ~e / E: despera] 1-4 smf, a (Persoan─â) care ╚Öi-a pierdut orice speran╚Ť─â ├«n (rezolvarea sau) ├«ndreptarea unei situa╚Ťii Si: dezn─âd─âjduit. 5-8 smf, a (Persoan─â) care a fost adus─â la desperare (1-2). 9-10 a (D. manifest─âri ale oamenilor) Care denot─â desperare (7-8). 11-12 a (D. manifest─âri ale oamenilor) Care este cauzat de desperare (7-8). 13-14 a (D. situa╚Ťii) Care este f─âr─â solu╚Ťie ╚Öi provoac─â desperare (7-8).
desperát1 sn [At: MDA ms / V: dis~ / Pl: (rar) ~uri / E: despera] 1-6 Desparare (1-6).
deșperát, ~ă a vz desperat
DESPERÁ vb. I v. dispera.
DESPERÁT, -Ă adj. v. disperat.
DISPER├ü, disp├ęr, vb. I. 1. Intranz. A-╚Öi pierde orice speran╚Ť─â, a dezn─âd─âjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva s─â-╚Öi piard─â r─âbdarea; a exaspera. [Prez. ind. ╚Öi: disperez. ÔÇô Var.: desper├í vb. I] ÔÇô Din lat. desperare.[1]
DISPER├üT, -─é, dispera╚Ťi, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la disperare; dezn─âd─âjduit. 2. (Despre manifest─âri sau atitudini) Care exprim─â, care dovedesc disperare. 3. Care provoac─â disperare; care prezint─â pu╚Ťine posibilit─â╚Ťi de sc─âpare; periculos, grav. [Var.: desper├ít, -─â adj.] ÔÇô V. dispera.
DESPER├ü, desp├ęr, vb. I. 1. Intranz. A-╚Öi pierde orice speran╚Ť─â, a dezn─âd─âjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva s─â-╚Öi piard─â n─âdejdile, r─âbdarea; a exaspera. [Prez. ind. ╚Öi: desperez. ÔÇô Var.: disper├í vb. I] ÔÇô Din lat. desperare.[1]
DESPER├üT, -─é, despera╚Ťi, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la desperare; dezn─âd─âjduit. 2. (Despre manifest─âri sau atitudini) Care exprim─â, care dovedesc desperare. 3. Care provoac─â desperare; care prezint─â pu╚Ťine posibilit─â╚Ťi de sc─âpare; periculos, grav. [Var.: disper├ít, -─â adj.] ÔÇô V. despera.
DISPERÁT, -Ă adj. v. desperat.
DESPER├ü, desp├ęr ╚Öi (mai rar) desperez, vb. I. 1. Intranz. A-╚Öi pierde orice speran╚Ť─â, a dezn─âd─âjdui. (Atestat ├«n forma de prez. ind. pers. 3 pl. desper). A╚Öa virtuo╚Öii murind nu desper, Speran╚Ťa-a lor frunte-nsenin─â. EMINESCU, O. I 12. ÔŚŐ Refl. (├Änvechit) Dac─â la v├«rsta ta te desperezi, apoi noi acei cari s├«ntem mai b─âtr├«ni... ce trebuie s─â facem? KOG─éLNICEANU, S. 215. 2. Tranz. (Rar) A aduce (pe cineva) la desperare; a exaspera. Se ar─âtar─â ├«ndat─â pintre stuh vro patru doroban╚Ťi... care ne spuser─â c─â ne g─âsim chiar ├«n dreptul C─âl─âra╚Öilor, ╚Öi ├«n lung─â dep─ârtare de orice sat. Aceast─â aflare ne desper─â, c─âci toate proviziile noastre se ├«necaser─â! ALECSANDRI. O. P. 210. ÔÇô Variant─â: disper├í vb. I.
DESPER├üT, -─é, despera╚Ťi, -te, adj. (╚śi ├«n forma disperat) 1. (Despre oameni, fig. despre animale) Ajuns la desperare; dezn─âd─âjduit, exasperat. Maria ├«ncearc─â disperat─â s─â-l trezeasc─â pe Anton. DAVIDOGLU, M. 75. Bubico latr─â ╚Öi chel─âl─âie desperat, smucindu-se s─â ias─â din paner. CARAGIALE, O. II 266. A doua zi porni cu caii, dar iar c─âzu jos ╚Öi dormi p├«n─â ce mijea de ziu─â. Desperat, era s─â ieie lumea ├«n cap. EMINESCU, N. 20. Desperatul Ceren╚Ťelu ├«╚Öi lu─â adio suspin├«nd. NEGRUZZI, S. I 111. ÔŚŐ (Adverbial) Bogoiu a asistat la ├«ntreaga scen─â... ├«ncurcat de privirea disperat ├«ntreb─âtoare a lui Jef. SEBASTIAN, T. 158. ÔŚŐ (Substantivat) Disperatul ├«╚Öi cuprinse t├«mplele ├«n palme. SADOVEANU, P. M. 271. Mama... urm─ârea fiecare gest al nostru cu ochi de disperat─â. SAHIA, N. 57. 2. (Despre manifest─âri sau atitudini ale fiin╚Ťelor) Care exprim─â, care dovede╚Öte desperare, dezn─âdejde. ├Ändeosebi c─âpitanul Ilie avea o figur─â disperat─â. SADOVEANU, Z. C. 50. S-aud b─ât─âi furioase ├«n u╚Ö─â, apoi un glas desperat: ÔÇô Ilinco... deschide o dat─â! VLAHU╚Ü─é, CL. 57. Prin aerul cel ro╚Öu, femei trec cu-arme-n bra╚Ť... e ur─â ╚Öi turbare ├Än ochii lor cei negri, ad├«nci ╚Öi despera╚Ťi. EMINESCU, O. I 62. 3. Care provoac─â desperare; care prezint─â pu╚Ťine posibilit─â╚Ťi de sc─âpare; periculos. Situa╚Ťie desperat─â. ÔÇô Variant─â: disper├ít,-─â adj.
DISPERÁT, -Ă adj. v. desperat.
desper├í/disper├í vb. (sil. mf. -spe-), ind. prez. 1 sg. desp├ęr/disp├ęr, 3 sg. ╚Öi pl. desp├ęr─â/disp├ęr─â
desper├ít /disper├ít adj. m., pl. desper├í╚Ťi/ disper├í╚Ťi; f. sg. desper├ít─â/disper├ít─â, pl. desper├íte/disper├íte
DESPERÁ vb. 1. v. deznădăjdui. 2. v. exaspera.
DESPERÁT adj. 1. v. deznădăjduit. 2. v. exasperat.
DESPER├ü vb. I. intr. A-╚Öi pierde speran╚Ťa, a dezn─âd─âjdui. [P.i. desp├ęr ╚Öi (rar) -rez, var. dispera vb. I. / < lat. desperare, cf. it. disperare, fr. d├ęsesp├ęrer].
DESPER├üT, -─é adj. 1. Ajuns la desperare; dezn─âd─âjduit. ÔÖŽ (Despre manifest─âri ale oamenilor) Care denot─â desperare. 2. Care provoac─â desperare; periculos, grav. [Var. disperat, -─â adj. / cf. lat. desperatus, it. disperato, fr. d├ęsesp├ęr├ę].
DISPERÁT, -Ă adj. v. desperat.
DESPER├ü/DISPER├ü vb. intr. a-╚Öi pierde speran╚Ťa, a dezn─âd─âjdui. (< lat. desperare, dup─â fr. d├ęsesp├ęrer)
DESPER├üT/DISPER├üT, -─é adj. 1. ajuns la desperare; dezn─âd─âjduit. 2. (despre manifest─âri ale oamenilor) care denot─â desperare. ÔŚŐ care provoac─â desperare; periculos, grav. (< despera)
DISPERÁT, -Ă Adj. elem. desperat.
A DESPER├ü desp├ęr 1. intranz. A-╚Öi pierde speran╚Ťa; a ajunge ├«n stare de dezn─âdejde; a dezn─âd─âjdui. 2. tranz. A face s─â-╚Öi piard─â speran╚Ťa; a aduce ├«n stare de dezn─âdejde; a dezn─âd─âjdui. [Var. a dispera] /<lat. disperare
DESPER├üT ~t─â (~╚Ťi, ~te) 1) v. A DESPERA. 2) (despre manifest─âri, atitudini) Care v─âde╚Öte desperare; dezn─âd─âjduit. [Var. disperat] /v. a despera
desper├á 1. a pierde toat─â speran╚Ťa: a despera de succes; 2. a aduce la desperare: a despera pe amicii s─âi; 3. a se l─âsa ├«n voia desper─ârii.
desperat a. 1. care nu mai las─â speran╚Ť─â: stare desperat─â; 2. f─âcut de un desperat: rezolu╚Ťiune desperat─â; 3. fig. ad├ónc m├óhnit, contrariat.
*desp├ęr ╚Öi -ez, a -├í v. intr. (lat. desp├ęro, -├íre). Perd speran╚Ťa, desn─âd─âjdu─şesc: nu desper de reu╚Öita lu─ş (c─â va reu╚Öi). V. tr. Aduc la desperare: mÔÇÖai desperat cu at├«tea cheltu─şel─ş! V. refl. Ajung la desperare: mÔÇÖam desperat cu boala asta! ÔÇô ╚śi disper (dup─â it.).
*desper├ít, -─â adj. Care a perdut speran╚Ťa: familie desperat─â. Care nu ma─ş d─â speran╚Ť─â: boal─â desperat─â. Fam. Furios, turbat: a lucra ca un desperat. Adv. ├Än mod desperat: ─ş-am auzit strig├«nd desperat. ÔÇô ╚śi disperat (it. disperato).
DESPERA vb. 1. a deznădăjdui, (înv.) a apelpisi. (A ~ să mai aștepte.) 2. a exaspera, (înv.) a apelpisi. (Copilul ăsta mă ~.)
DESPERAT adj. 1. deznădăjduit, (pop.) pierit, (înv.) apelpisit. (Om ~.) 2. exasperat. (Era ~ de atîta așteptare.)

Desperat dex online | sinonim

Desperat definitie

Intrare: despera (1 desper)
despera 1 desper verb grupa I conjugarea I
Intrare: despera (1 desperez)
despera 1 desperez verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: desperat
desperat
disperat
Intrare: deșperat
deșperat