Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

33 defini╚Ťii pentru desperare

desper├í [At: KOG─éLNICEANU, S. 215 / V: dis~ / Pzi: ~p├ęr ╚Öi (├«rg) ~r├ęz / E: lat desperare] 1-2 vi A pierde orice speran╚Ť─â (├«n rezolvarea sau) ├«ndreptarea unei situa╚Ťii Si: a se descuraja, a dezn─âd─âjdui. 3-4 vt A face pe cineva s─â despere (1-2). 5-6 vtr A (se) exaspera.
desper├íre sf [At: I. GOLESCU, C., ap. Da ms / V: dis~ / Pl: ~rß║»ri / E: despera] 1-2 Pierdere a oric─ârei speran╚Ťe (├«n rezolvarea sau) ├«ndreptarea unei situa╚Ťii Si: desperat1 (1-2), despera╚Ťie (1-2). 3-4 Aducere a cuiva ├«n stare de desperare (1-2) Si: desperat1 (3-4), despera╚Ťie (3-4). 5-6 (Ajungere sau) aducere a cuiva ├«n stare de exasperare Si: desperat1 (5-6), despera╚Ťie (5-6). 7-8 Stare sufleteasc─â ap─âs─âtoare, specific uman─â, caracterizat─â prin pierderea oric─ârei speran╚Ťe (├«n rezolvarea sau) ├«ndreptarea unei situa╚Ťii Si: dezn─âdejde, (├«nv) desperan╚Ť─â (1-2), despera╚Ťie (7-8). 9 (├«lav) Cu ~ ├Än mod dezn─âd─âjduit. 10 (├Äal) Din toate puterile Si: aprig, tare. 11 (├Älav) ├Än ~ (de cauz─â) ├Äntr-o situa╚Ťie f─âr─â ie╚Öire. 12 (├Älav) La ~ ├Än cel mai ├«nalt grad. 13 (├Äe) A duce pe cineva la ~ A face pe cineva s─â-╚Öi piard─â n─âdejdea. 14 (├Äae) A exaspera.
DESPERÁ vb. I v. dispera.
DESPERÁRE s. f. v. disperare.
DISPER├ü, disp├ęr, vb. I. 1. Intranz. A-╚Öi pierde orice speran╚Ť─â, a dezn─âd─âjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva s─â-╚Öi piard─â r─âbdarea; a exaspera. [Prez. ind. ╚Öi: disperez. ÔÇô Var.: desper├í vb. I] ÔÇô Din lat. desperare.[1]
DISPER├üRE, disper─âri, s. f. Faptul de a dispera; despera╚Ťie. ÔŚŐ Loc. adv. Cu disperare = (├«n mod) disperat, dezn─âd─âjduit; fig. (├«n leg─âtur─â cu modul de a munci, de a se str─âdui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ÔŚŐ Expr. A duce (sau a ├«mpinge pe cineva) la disperare = a face (pe cineva) s─â-╚Öi piard─â n─âdejdea; a exaspera. [Var.: desper├íre s. f.] ÔÇô V. dispera.
DESPER├ü, desp├ęr, vb. I. 1. Intranz. A-╚Öi pierde orice speran╚Ť─â, a dezn─âd─âjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva s─â-╚Öi piard─â n─âdejdile, r─âbdarea; a exaspera. [Prez. ind. ╚Öi: desperez. ÔÇô Var.: disper├í vb. I] ÔÇô Din lat. desperare.[1]
DESPER├üRE, desper─âri, s. f. Faptul de a despera; despera╚Ťie. ÔŚŐ Loc. adv. Cu desperare = (├«n mod) desperat, dezn─âd─âjduit; fig. (├«n leg─âtur─â cu modul de a munci, de a se str─âdui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ÔŚŐ Expr. A duce (sau a ├«mpinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) s─â-╚Öi piard─â n─âdejdea; a exaspera. [Var.: disper├íre s. f.] ÔÇô V. despera.
DISPERÁRE s. f. v. desperare.
DESPER├ü, desp├ęr ╚Öi (mai rar) desperez, vb. I. 1. Intranz. A-╚Öi pierde orice speran╚Ť─â, a dezn─âd─âjdui. (Atestat ├«n forma de prez. ind. pers. 3 pl. desper). A╚Öa virtuo╚Öii murind nu desper, Speran╚Ťa-a lor frunte-nsenin─â. EMINESCU, O. I 12. ÔŚŐ Refl. (├Änvechit) Dac─â la v├«rsta ta te desperezi, apoi noi acei cari s├«ntem mai b─âtr├«ni... ce trebuie s─â facem? KOG─éLNICEANU, S. 215. 2. Tranz. (Rar) A aduce (pe cineva) la desperare; a exaspera. Se ar─âtar─â ├«ndat─â pintre stuh vro patru doroban╚Ťi... care ne spuser─â c─â ne g─âsim chiar ├«n dreptul C─âl─âra╚Öilor, ╚Öi ├«n lung─â dep─ârtare de orice sat. Aceast─â aflare ne desper─â, c─âci toate proviziile noastre se ├«necaser─â! ALECSANDRI. O. P. 210. ÔÇô Variant─â: disper├í vb. I.
DESPER├üRE, desper─âri, s. f. (╚śi ├«n forma disperare) Faptul de a despera; dezn─âdejde. ├Ä╚Öi smulsese p─ârul din cap de desperare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 205. B─âtr├«nul ├«╚Öi l─âs─â capul ├«n jos, cu un aer de suprem─â desperare. VLAHU╚Ü─é, CL. 87. ├Än ╚Üara Rom├«neasc─â, starea ╚Ť─âranilor merse din zi ├«n zi mai r─âu, p├«n─â la 1821, c├«nd desperarea lor izbucni. B─éLCESCU, O. I 143. ÔŚŐ Loc. adv. Cu desperare = (├«n mod) desperat, dezn─âd─âjduit. A╚Ö voi s─â ├«ntreb unde mergem, vorbi ├«ntr-o vreme cu disperare domnul Paul de Marenne. SADOVEANU, Z. C. 191. M─ârinda, pierdut─â pintre popor, se uita cu mirare ╚Öi cu luare-aminte la solda╚Ťi ╚Öi deodat─â, ╚Ťip├«nd cu desperare, pic─â la p─âm├«nt le╚Öinat─â. ALECSANDRI, O. P. 227. La desperare = ├«ntr-o ├«mprejurare grea, ├«n care s├«nt pu╚Ťine posibilit─â╚Ťi de sc─âpare. La desperare te ag─â╚Ťi de orice. ÔŚŐ Expr. A duce (sau a aduce, a ├«mpinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) s─â-╚Öi piard─â n─âdejdea; a exaspera (pe cineva). ÔÇô Variant─â: disper├íre s. f.
DISPERÁRE s. f. v. desperare.
!disperáre (dis-pe-/di-spe-) s. f., g.-d. art. disperắrii; pl. disperắri
desper├í/disper├í vb. (sil. mf. -spe-), ind. prez. 1 sg. desp├ęr/disp├ęr, 3 sg. ╚Öi pl. desp├ęr─â/disp├ęr─â
desperáre/disperáre s. f. (sil. mf. -spe-), g.-d. art. desperării/disperării; pl. desperări/disperări
disperáre v. desperare
DESPERÁ vb. 1. v. deznădăjdui. 2. v. exaspera.
DESPERÁRE s. 1. v. deznădejde. 2. v. exasperare.
Disperare Ôëá speran╚Ť─â
DESPER├ü vb. I. intr. A-╚Öi pierde speran╚Ťa, a dezn─âd─âjdui. [P.i. desp├ęr ╚Öi (rar) -rez, var. dispera vb. I. / < lat. desperare, cf. it. disperare, fr. d├ęsesp├ęrer].
DESPER├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a despera ╚Öi (mai ales) rezultatul ei; dezn─âdejde. ÔŚŐ Cu desperare = ├«n mod dezn─âd─âjduit; (fig.) din toate puterile. [Var. disperare s.f. / < despera].
DISPERÁRE s.f. v. desperare.
DESPER├ü/DISPER├ü vb. intr. a-╚Öi pierde speran╚Ťa, a dezn─âd─âjdui. (< lat. desperare, dup─â fr. d├ęsesp├ęrer)
DESPER├üRE/DISPER├üRE s. f. faptul de a despera; dezn─âdejde; despera╚Ťie. ÔÖŽ cu ~ = ├«n mod dezn─âd─âjduit; (fig.) din toate puterile; a ├«mpinge (pe cineva) la ~ = a face (pe cineva) s─â-╚Öi piard─â n─âdejdea. (< despera)
DISPERÁRE s. f. elem. desperare.
A DESPER├ü desp├ęr 1. intranz. A-╚Öi pierde speran╚Ťa; a ajunge ├«n stare de dezn─âdejde; a dezn─âd─âjdui. 2. tranz. A face s─â-╚Öi piard─â speran╚Ťa; a aduce ├«n stare de dezn─âdejde; a dezn─âd─âjdui. [Var. a dispera] /<lat. disperare
DESPER├üRE ~─âri f. Stare de ap─âsare sufleteasc─â cauzat─â de pierderea speran╚Ťei; dezn─âdejde. [G.-D. desper─ârii; Var. disperare] /v. a despera
desper├á 1. a pierde toat─â speran╚Ťa: a despera de succes; 2. a aduce la desperare: a despera pe amicii s─âi; 3. a se l─âsa ├«n voia desper─ârii.
desperare f. 1. pierderea speran╚Ťei; 2. ├«ntristare violent─â, descurajare; 3. ceeace cauzeaz─â desperarea.
*desp├ęr ╚Öi -ez, a -├í v. intr. (lat. desp├ęro, -├íre). Perd speran╚Ťa, desn─âd─âjdu─şesc: nu desper de reu╚Öita lu─ş (c─â va reu╚Öi). V. tr. Aduc la desperare: mÔÇÖai desperat cu at├«tea cheltu─şel─ş! V. refl. Ajung la desperare: mÔÇÖam desperat cu boala asta! ÔÇô ╚śi disper (dup─â it.).
*desper├íre f. Perderea speran╚Ťe─ş, desn─âdejde: am ajuns la desperare cu boala asta. Ce─şa ce produce desperare: acest b─â─şat e desperarea familii─ş. ÔÇô ╚śi disp- (dup─â it.).
DESPERA vb. 1. a deznădăjdui, (înv.) a apelpisi. (A ~ să mai aștepte.) 2. a exaspera, (înv.) a apelpisi. (Copilul ăsta mă ~.)
DESPERARE s. 1. dezn─âdejde, (rar) dezn─âd─âjduire, (├«nv.) apelpisie, despera╚Ťie. (O mi╚Öc─âtoare ~ se citea ├«n ochii lui.) 2. exasperare. (L-a adus la ~.)

Desperare dex online | sinonim

Desperare definitie

Intrare: despera (1 desper)
despera 1 desper verb grupa I conjugarea I
Intrare: desperare
disperare
desperare
Intrare: despera (1 desperez)
despera 1 desperez verb grupa I conjugarea a II-a