despecetluit definitie

23 definiții pentru despecetluit

despecetlui vt [At: NECULCE, L. 34 / V: dis~ / Pzi: ~ésc / E: des- + pecetlui] (Îvr) 1-2 A rupe pecetea (1) (unui document sau) unei scrisori, pentm a desface și a citi. 3-4 (Pex) A deschide (o intrare încuiată sau) un capac sigilat.
despecetluít1 sn [At: CAMILAR, N. II, 369 / V: dis~ / Pl: (rar) ~uri / E: despecetlui] (Îvr) 1-4 Despecetluire (1-4).
despecetluít2, ~ă a [At: (a. 1582) ȘINCAI, HR. II 236/5 / V: dis~ / Pl: ~iți, ~e / E: despecetlui] (Îvr) 1 (D. documente, scrisori etc.) Căruia i s-a rupt pecetea pentru a fi desfăcut și citit. 2 (D. intrări încuiate) Descuiat și deschis. 3 (D. capace sigilate) Desigilat și desfăcut.
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Pref. des- + pecetlui.
DESPECETLUÍT s. n. (Înv.) Despecetluire. – V. despecetlui.
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Des1- + pecetlui.
DESPECETLUÍT s. n. Despecetluire. – V. despecetlui.
DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. A rupe, a scoate pecețile de pe un plic, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. Si-i dă apoi o scrisoare, luîndu-i cuvîntul că o va despecetlui numai atunci cînd va cădea în cea mai mare deznădejde. GHEREA, ST. CR. I 269. Despecetlui plicul cu grabă, îl citi și văzui că i se înveseli obrazul. GHICA, S. A. 51. Îndată am despecetluit răvașul meu și ț-am scris. KOGĂLNICEANU, S. 72.
DESPECETLUÍT s. n. Despecetluire. ♦ Fig. (Rar) Dezlegare, descifrare (a unui text). (Atestat în forma regională dispecetluit) De cînd am prins a dezlega buchile nu mai beau tabac, nici holercă... Stau întins în iesle... vitele-mi rumegă deasupra... Eu, sub cojoc, încep cu dispecetluitul cărții. CAMILAR, N. II 369. – Variantă: (regional) dispecetluít s. n.
despecetluí (a ~) (înv.) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 să despecetluiáscă
despecetluít (înv.) (-ce-tlu-) s. n.
despecetluí vb. (sil. -tlu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despecetluiésc, imperf. 3 sg. despecetluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. despecetluiáscă
despecetluít s. n. (sil. -tlu-)
DESPECETLUÍ vb. a desigila. (A ~ un colet.)
DESPECETLUÍT adj. desigilat. (Colet ~.)
DESPECETLUÍT s. desigilare, despecetluire. (~ul unei scrisori oficiale.)
A despecetlui ≠ a pecetlui, a sigila
A DESPECETLUÍ ~iésc tranz. (încăperi, uși, obiecte sigilate) A deschide, scoțând pecetea; a desigila. /des- + a pecetlui
despecetlui v. 1. a rupe pecetea; 2. a deschide o scrisoare.
despecetluĭésc v. tr. Scot de supt pecete, rup pecețile, desigilez.
DESPECETLUI vb. a desigila. (A ~ un colet.)
DESPECETLUIT adj. desigilat. (Colet ~.)
DESPECETLUIT s. desigilare, despecetluire. (~ unei scrisori oficiale.)

despecetluit dex

Intrare: despecetlui
despecetlui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -tlu-
Intrare: despecetluit
despecetluit substantiv neutru
  • silabisire: -tlu-