despăturire definitie

25 definiții pentru despăturire

despături vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V. ~rá / Pzi: ~resc / E: des- + (îm)pături] 1-3 (C.i. hârtie, pânză etc.) A desface după ce a fost (împăturit), (îndoit sau) mototolit. 4 (Trs; c.i. paie) A desface din snop. modificată
despăturíre sf [At: LB / V: ~ráre / Pl: ~ri / E: despături] 1-3 Desfacere a unei hârtii, pânze etc. ce a fost (împăturită), (îndoită sau) mototolită Si: despăturit1 (1-3). 4 (Trs) Desfacere a paielor din snop Si: despăturit1 (4).
DESPĂTURÁ vb. I v. despături.
DESPĂTURÁRE s. f. v. despăturire.
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături.
DESPĂTURÍRE, despăturiri, s. f. Acțiunea de a despături și rezultatul ei. [Var.: despăturáre s. f.] – V. despături.
DESPĂTURÁ vb. I v. despături.
DESPĂTURÁRE s. f. v. despăturire.
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Des1- + [îm]pături.
DESPĂTURÍRE, despăturiri, s. f. Acțiunea de a despături și rezultatul ei. [Var.: despăturáre s. f.] – V. despături.
DESPĂTURÁ vb. I v. despături.
DESPĂTURÁRE s. f. v. despăturire.
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. (Și în forma despătura) A desface ceva (o pînză, o stofă, o hîrtie etc.) care fusese îndoit, strîns sau împăturit. Scoase o hîrtie, o despături, întinzînd-o jandarmului. CAMILAR, N. II 254. Își șterse mustățile... cu o batistă albă, pe care o despături atunci. C. PETRESCU, Î. II 113. Șeful de post, cu obrazul stors de sînge, i-a despăturat un teanc de hîrtii pe birou. POPA, V. 189. – Variantă: despăturá, despătur, vb. I.
DESPĂTURÍRE, despăturiri, s. f. (Și în forma despăturare) Acțiunea de a despături. – Variantă: despăturáre s. f.
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturíre s. f., g.-d. art. despăturírii; pl. despăturíri
despăturá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. despătură; conj. prez. 3 sg. și pl. despăture
despăturí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 sg. și pl. despătureáscă
despăturíre s. f., g.-d. art. despăturírii; pl. despăturíri
DESPĂTURÍ vb. a desface, a dezdoi, (înv.) a răspica. (A ~ o foaie împăturită.)
DESPĂTURÍRE s. desfacere, dezdoire. (~ unei coli de hârtie.)
A despături ≠ a împături
A DESPĂTURÍ ~ésc tranz. (obiecte strânse, împăturite) A desfășura, întinzând; a desface. /des- + a [îm]pături
DESPĂTURI vb. a desface, a dezdoi, (înv.) a răspica. (A ~ o foaie împăturită.)
DESPĂTURIRE s. desfacere, dezdoire. (~ unei coli de hîrtie.)

despăturire dex

Intrare: despături
despătura verb grupa I conjugarea I
despături verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: despăturire
despăturire substantiv feminin
despăturare