despătura definitie

2 intrări

15 definiții pentru despătura

despătura vt vz despături
despături vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V. ~rá / Pzi: ~resc / E: des- + (îm)pături] 1-3 (C.i. hârtie, pânză etc.) A desface după ce a fost (împăturit), (îndoit sau) mototolit. 4 (Trs; c.i. paie) A desface din snop. modificată
DESPĂTURÁ vb. I v. despături.
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Pref. des- + [îm]pături.
DESPĂTURÁ vb. I v. despături.
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Des1- + [îm]pături.
DESPĂTURÁ vb. I v. despături.
DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. (Și în forma despătura) A desface ceva (o pînză, o stofă, o hîrtie etc.) care fusese îndoit, strîns sau împăturit. Scoase o hîrtie, o despături, întinzînd-o jandarmului. CAMILAR, N. II 254. Își șterse mustățile... cu o batistă albă, pe care o despături atunci. C. PETRESCU, Î. II 113. Șeful de post, cu obrazul stors de sînge, i-a despăturat un teanc de hîrtii pe birou. POPA, V. 189. – Variantă: despăturá, despătur, vb. I.
despăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 să despătureáscă
despăturá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. despătură; conj. prez. 3 sg. și pl. despăture
despăturí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăturésc, imperf. 3 sg. despătureá; conj. prez. 3 sg. și pl. despătureáscă
DESPĂTURÍ vb. a desface, a dezdoi, (înv.) a răspica. (A ~ o foaie împăturită.)
A despături ≠ a împături
A DESPĂTURÍ ~ésc tranz. (obiecte strânse, împăturite) A desfășura, întinzând; a desface. /des- + a [îm]pături
DESPĂTURI vb. a desface, a dezdoi, (înv.) a răspica. (A ~ o foaie împăturită.)

despătura dex

Intrare: despături
despătura verb grupa I conjugarea I
despături verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: despătura
despătura