despărțitură definitie

11 definiții pentru despărțitură

despărțitúră sf [At: CORESI, L. 349/20 / V: dis~ / Pl: ~ri / E: despărți + -tură] 1-5 Despărțire (1-4,6). 6 (Mat) Împărțire. 7 Clasificare. 8-9 Despărțire (16-17). 10 (Fig) Învrăjbire. 11 Bifurcare. 12 Despicare. 13-14 Despărțire (21-22). 15 Desfacere. 16 Rupere. 17 Despărțire (25). 18 Deosebire. 19-28 Despărțire (27-36). 29 Divorț. 30-40 Despărțire (38-48). 41 (Înv; pex) Parte. 42 (Îvr) Subdiviziune. 43-50 Despărțire (52-59). 51 (Spc) Încăpere. 52 (Spc; înv) Locuință. 53 (Spc) Raft. 54 (Spc; înv) Cameră a stomacului la rumegătoare. 55 (Spc; reg) Grămadă. 56 (Spc) Hotar. 57 (Spc) Gard. 58 Despărțitoare (45). 59 (Înv) Construcție improvizată care separă ceva. 60 (Înv) Despărțământ (6). 61 (Reg) Sept.
DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un vas, dintr-o încăpere, dintr-o ladă etc.; încăpere mică despărțită din una mai mare; compartiment. 2. Construcție făcută cu scopul de a separa, de a delimita ceva. 3. (Înv.) Grup, ceată izolată. – Despărți + suf. -tură.
DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un vas, dintr-o încăpere, dintr-o ladă etc.; încăpere mică despărțită din una mai mare; compartiment. 2. Construcție făcută cu scopul de a separa, de a delimita ceva. 3. (Înv.) Grup, ceată izolată. – Despărți + suf. -tură.
DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un recipient sau dintr-o încăpere; încăpere mică despărțită din una mai mare; loc separat (într-o ladă, într-un dulap etc.); compartiment, diviziune. Biroul contabilului și al casierului... par de fapt o singură masă, cu despărțituri și policioare. CAMIL PETRESCU, T. I 381. Străbătură un loc larg și lung... și trecură într-o despărțitură mai mică. GALACTION, O. I 513. 2. Construcție, de obicei improvizată, făcută cu scopul de a separa ceva, de a face o delimitare. Își mutase pînda în jurul despărțiturilor de scînduri din curtea gării. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 157. 3. (Învechit) Grup, ceată. Pe de altă parte, despărțituri de oșteni moldoveni îi strîmtora pe de laturi. ARHIVA R. I 108.
despărțitúră s. f., g.-d. art. despărțitúrii; pl. despărțitúri
despărțitúră s. f., g.-d. art. despărțitúrii; pl. despărțitúri
DESPĂRȚITÚRĂ s. v. compartiment.
DESPĂRȚITÚRĂ ~i f. 1) Spațiu limitat obținut prin divizarea unei suprafețe plane; compartiment. 2) Construcție improvizată care separă ceva. /a despărți + suf. ~tură
despărțitură f. diviziune, clasă a parte.
despărțitúră f., pl. ĭ. Compartiment, secțiune, clasș.
DESPĂRȚITU s. căsuță, compartiment, despărțire, (înv.) despărțimînt, (franțuzism înv.) cază. (O ~ într-un sertar.)

despărțitură dex

Intrare: despărțitură
despărțitură substantiv feminin