despărțire definitie

31 definiții pentru despărțire

despărțí [At: PSALT. HUR. 39v/8 / V: (înv) ~per~, (îvr) dis~ / Pzi: ~párt și (înv) ~țésc / E: ml *dispartire] 1 vt (C.i. un tot) A face să-și piardă coeziunea. 2 vt (C.i. un întreg) A descompune. 3 vt (C.i. un întreg) A divide. 4 vt (C.i. componente) A separa. 5 vt (C.i. componente) A îndepărta. 6 vt (Mat; îvr) A împărți. 7 vr A se clasifica. 8 vr (Fig; îe) A se ~ sufletul de trup A muri. 9 vr (Reg; îe) A i se ~ inima A i se rupe inima Vz rupe. 10 vr (D. drumuri, râuri) A se bifurca. 11 vr (Pan) A avea evoluții diferite. 12-13 vtr (Înv; d. părți simetrice ale unui ansamblu) A (se) îndepărta temporar. 14-15 vtr (Fig) A (se) învrăjbi. 16 vt (Înv) A despica. 17 vt (C.i. elemente de aceeași natură) A desprinde. 18-19 vtr (C.i. elemente de aceeași natură) A (se) izola dintr-un tot. 20 vt A desface. 21-22 vtr A (se) rupe. 23-24 vtr (C.i. elemente identice sau diferite) A (se) îndepărta. 25-26 vtr (Pan) A (se) deosebi. 27 vr (Fig) A renunța la ceva. 28-29 vr A înceta de a mai fi împreună (temporar sau) definitiv. 30-31 vr A pleca în altă parte (temporar sau) definitiv. 32 vr (Înv; îe) A se ~ dintr-această viață sau din lumea aceasta A muri. 33-36 vtr (Spc) A (se desface sau) a face să se desfacă dintr-o încăierare, dintr-o luptă etc., (ființe sau) grupuri de ființe Si: a despreuna (6-9). 37-39 vr (D. persoane de sex opus) A înceta (de a se mai iubi sau) (de a avea relații sexuale ori) de a mai conviețui. 40 vr (D. soți) A divorța. 41 vr (D. soți) A se separa. 42-44 vt (C.i. persoane de sex opus) A face (să nu se mai iubească sau) (să nu mai aibă relații sexuale ori) să nu mai conviețuiască împreună Si: a despreuna (1-3). 45-46 vt (C.i. soți) A face (să divorțeze sau) să se separe Si: a despreuna (4-5). 47 vt (Înv; c.i. legături matrimoniale) A desface. 48-49 vr A renunța la o (credință sau) convingere. 50 vt (C.i. un spațiu). A împărți prin interpunerea a ceva. 51 vt A servi ca linie de demarcație între două spații. 52-53 vt (C.i. ființe) A împiedica (să mai intre în contact nemijlocit sau) să mai comunice, prin ceva care se interpune. 54-55 vt (A îndepărta printr-un interval de timp de un eveniment sau) a servi ca moment de demarcație în timp. 56 vt (Înv) A ține departe. 57-58 vtr A (se) delimita de cineva sau de ceva. 59-60 vtr A (se) constitui ca o separație de restul indivizilor. 61 vt (Rar) A desluși cu privirea.
despărțíre sf [At: CORESI, EV. 205 / V: (rar) ~țáre (înv) ~per~, (îvr) dis~, (reg) ~partare / Pl: ~ri / E: despărți] 1 Pierdere a coeziunii unui tot Si: (înv) despărțeală (1), despărțenie (1), despărțiciune (1), despărțit1 (1), despărțitură (1). 2 Descompunere a unui întreg Si: (înv) despărțeală (2), despărțenie (2), despărțiciune (2), despărțit1 (2), despărțitură (2). 3 Dividere a unui întreg Si: (înv) despărțeală (3), despărțenie (3), despărțiciune (3), despărțit1 (3), despărțitură (3). 4 Separare a componentelor unui tot Si: despărțeală (4), despărțenie (4), despărțiciune (4), despărțit1 (4), despărțitură (4). 5 (Îvr; îs) Semnele -irii Semne de punctuație. 6 Îndepărtare a componentelor unui tot Si: despărțeală (5), despărțenie (5), despărțiciune (5), despărțit1 (5), despărțitură (5). 7 (Înv) Categorie. 8 (Mat) Împărțire. 9 Clasificare. 10-11 (Înv) Circumscripție (polițienească sau) administrativă Si: despărțământ (1-2). 12-13 (Înv; pex) Local unde erau instalate birourile unei despărțiri (10-11) Si: (înv) despărțământ (3-4). 14 (Înv) Grupă militară Si: (înv) despărțământ (5). 15 (Îe) ~a sufletului de trup Moarte. 16 (Pan) Evoluare în mod diferit Si: (înv) despărțeală (8), despărțenie (8), despărțiciune (8), despărțit1 (8), despărțitură (8). 17 (Înv) Îndepărtare temporară a unor părți simetrice ale unui ansamblu Si: (înv) despărțeală (9), despărțenie (9), despărțiciune (9), despărțit1 (9), despărțitură (9). 18 (Fig) Învrăjbire. 19 Bifurcare. 20 Despicare. 21 Desprindere a unui element de altele de aceeași natură Si: (înv) despărțeală (13), despărțenie (13), despărțiciune (13), despărțit1 (13), despărțitură (13). 22 Izolare a unui element dintr-un tot Si: (înv) despărțeală (14), despărțenie (14), despărțiciune (14), despărțit1 (14), despărțitură (14). 23 Desfacere. 24 Rupere. 25 Îndepărtare a unor elemente identice sau diferite Si: (înv) despărțeală (17), despărțenie (17), despărțiciune (17), despărțit1 (17), despărțitură (17). 26 Deosebire. 27 Renunțare la ceva Si: despărțeală (19), despărțenie (19), despărțiciune (19), despărțit1 (19), despărțitură (19). 28-29 Încetare de a mai fi împreună (temporar sau) definitiv Si: (înv) despărțeală (20-21), despărțenie (20-21), despărțiciune (20-21), despărțit1 (20-21), despărțitură (20-21). 30-31 Plecare în altă parte (temporar sau) definitiv Si: (înv) despărțeală (22-23), despărțenie (22-23), despărțiciune (22-23), despărțit1 (22-23), despărțitură (22-23). 32-33 (Spc) Desfacere dintr-o încăierare a unor (ființe sau) grupuri de ființe Si: (înv) despărțeală (24-25), despărțenie (24-25), despărțiciune (24-25), despărțit1 (24-25), despărțitură (24-25), despreunare (5-6), despreunat1 (5-6). 34-36 Încetare (de a se mai iubi sau) (de a avea relații sexuale ori) de a mai conviețui cu cineva Si: (înv) despărțeală (26-28), despărțenie (26-28), despărțiciune (26-28), despărțit1 (26-28), despărțitură (26-28). 37 Divorț. 38 Separare a unor soți Si: (înv) despărțeală (30), despărțenie (30), despărțiciune (30), despărțit1 (30), despărțitură (30), despreunare (1), despreunat1 (1). 39-41 Provocare (a încetării iubirii a două persoane sau) (a relațiilor sexuale dintre ele ori) (a conviețuirii lor) Si: (înv) despărțeală (31-33), despărțenie (31-33), despărțiciune (31-33), despărțit1 (31-33), despărțitură (31-33), despreunare (2-4), despreunat1 (2-4). 42 Desfacere a unor legături matrimoniale Si: (înv) despărțeală (34), despărțenie (34), despărțiciune (34), despărțit1 (34), despărțitură (34). 43-44 Renunțare (la o credință religioasă sau) la o convingere Si: (înv) despărțeală (35-36), despărțenie (35-36), despărțiciune (35-36), despărțit1 (35-36), despărțitură (35-36). 45 Împărțire a unui spațiu prin interpunerea a ceva Si: (înv) despărțeală (37), despărțenie (37), despărțiciune (37), despărțit1 (37), despărțitură (37). 46 Servire ca limită de demarcație între două spații Si: despărțeală (38), despărțenie (38), despărțiciune (38), despărțit1 (38), despărțitură (38). 47-48 (Înv) Parte despărțită (a unei încăperi sau) a unui dulap Si: (înv) despărțeală (39-40), despărțenie (39-40), despărțiciune (39-40), despărțit1 (39-40), despărțitură (39-40). 49 (Înv; pex) Parte. 50 (Îvr) Subdiviziune. 51 (Îvr) Capitol. 52-53 Împiedicare a două ființe (de a mai intra în contact nemijlocit sau) de a mai comunica, prin ceva care se interpune Si: (înv) despărțeală (43-44), despărțenie (43-44), despărțiciune (43-44), despărțit1 (43-44), despărțitură (43-44). 54 Îndepărtare a unor persoane printr-un interval de timp de un eveniment Si: (înv) despărțeală (45), despărțenie (45), despărțiciune (45), despărțit1 (45), despărțitură (45). 55 Servire ca moment de demarcație în timp Si: (înv) despărțeală (46), despărțenie (46), despărțiciune (46), despărțit1 (46), despărțitură (46). 56 (Înv) Ținere la distanță Si: (înv) despărțeală (47), despărțenie (48), despărțiciune (48), despărțit1 (48), despărțitură (48). 57-58 Delimitare (de cineva sau) de ceva Si: (înv) despărțeală (49-50), despărțenie (49-50), despărțiciune (49-50), despărțit1 (49-50), despărțitură (49-50). 59 Constituire a unei separații față de restul indivizilor Si: (înv) despărțeală (51), despărțenie (51), despărțiciune (51), despărțit1 (51), despărțitură (51). 60 (Îvr) Deslușire cu privirea. modificată
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire.
DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți.
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire.
DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți.
DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. (Despre două sau mai multe ființe) A se îndepărta, a se separa (temporar) unii de alții plecînd fiecare în altă direcție; a pleca unii de lîngă alții, a se separa unii de alții (pentru totdeauna sau pentru o vreme mai mult ori mai puțin îndelungată). Irina și Ionuț se despart sfioși cu un «noroc bun». DAVIDOGLU, M. 15. Plecau uneori împreună, după lucru. În colțul străzii își urau succes și pe urmă se despărțeau. SAHIA, N. 96. Scumpul meu părinte, cît mă doare să mă despart de d-ta. ALECSANDRI, T. I 410. ◊ (Prin analogie cu ființele) Sînt cîțiva [vulcani mărunți] legați între ei printr-o dragoste și biologie siameză... despărțindu-se numai spre vîrf, pentru a avea fiecare un crater deosebit. BOGZA, C. O. 175. Acolo erau două drumuri care să despărțeau. ȘEZ. IV 171. ♦ Fig. A se îndepărta, a se înstrăina, a se detașa sufletește; a rupe legăturile, relațiile cu cineva. Sufletul lui Măgură se despărți pentru totdeauna de generația lui. CAMILAR, N. I 113. Mai ales de Leventu îmi pare rău că s-a despărțit de noi. SADOVEANU, P. M. 203. ◊ Tranz. Stăpînii firești ai aceleia care mi-i dragă, domnule abate, n-ar primi niciodată să mă vadă alături de dînsa... Sîntem despărțiți cu blestem. SADOVEANU, Z. C. 52. Cine desparte doi dulci, Ducă-i corbii carnea-n nuci; Cine desparte doi dragi, Ducă-i corbii carnea-n fagi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. 2. Refl. A se separa de ceva de care e legat sufletește, a se lipsi de..., a renunța la... Eu să mă despart de stînă, Să las sîlha cea bătrînă. COȘBUC, P. II 168. 3. Refl. (Despre soți) A se separa în mod legal; a divorța. Mă, eu... mă despart de muiere. DUMITRIU, B. F. 66. [Adela] s-a despărțit, imediat după căsătorie. IBRĂILEANU, A. 33. ◊ Tranz. (Subiectul este autoritatea care pronunță divorțul) Onorabila Dicasterie îi despărți, și coconul Andronache se duse în voiaj. NEGRUZZI, S. I 79. 4. Tranz. (Subiectul este un element care constituie un hotar, o barieră, un obstacol) A separa, a delimita, a izola. Se opriră nemișcați în drumul ce despărțea cele două moșii. PREDA, Î 150. Zidurile și palatele pe care le vedeam mă despărțeau de Piața Roșie. STANCU, U.R.S.S. 36. La ridicarea cortinei, marele oblon ce desparte terasa de hol este tras pînă jos. SEBASTIAN, T. 9. ◊ (În construcții figurate) Adela va rămînea pentru tine... inabordabilă ca o planetă, din cauza prăpăstiei care te desparte de ea! IBRĂILEANU, A. 187. ◊ (Cu determinarea «în două») Un horn dacă s-ar putea construi aici, să despartă focul în două. BOGZA, C. O. 71. Vîlceaua... despărțea prunăria în două. MACEDONSKI, O. III 6. ◊ Refl. pas. Holul se desparte de terasă prin două mari uși laterale de sticlă. SEBASTIAN, T. 9. ◊ Tranz. (În sens temporal) În pauza care desparte ultimele două acte, un filozof... rostește o vorbă de duh. CAMIL PETRESCU, T. III 501. ♦ A fi, a se afla între... sau pînă la...; a se interpune. Doar cîțiva pași despart cele două tabere. SAHIA, N. 44. Eu departe, tu departe, Două dealuri ne desparte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 115. ◊ (În sens temporal) Puțin mă mai despărțea de ziua logodnei. M. I. CARAGIALE, C. 84. ♦ Refl. A se împărți în două sau în mai multe părți. Nu mai există un sistem capitalist atotcuprinzător – lumea s-a despărțit în două sisteme: sistemul capitalist și sistemul socialist. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2500. – Prez. ind. și: (regional) despărțesc (CREANGĂ, P. 114, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197, ALECSANDRI, P. P. 22).
DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul cînd cineva se desparte (de cineva sau de ceva); timpul cît cineva stă despărțit. La despărțire, Oană și-a îmbrățișat feciorul, plîngînd. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 220. Nu credeam să sufăr atît la despărțire. MACEDONSKI, O. II 236. 2. Divorț. Nadina, îndată ce s-a întors de la țară... a chemat pe avocatul Olimp Stavrat și l-a rugat să introducă neîntîrziat cererea de despărțire. REBREANU, R. I 250. 3. Diviziune, împărțire. Această despărțire a individualității lui se făcu izvorul unei cugetări ciudate. EMINESCU, N. 58. ♦ (Concretizat) Despărțitură. ♦ (Învechit) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. În curînd civilizația va străbate la țară (a și început: o parte din Humulești e «despărțirea III a urbei T. Neamț!»). IBRĂILEANU, SP. CR. 109. [Jupîn Dumitrache:] Aveam de gînd să-l întreb:«Ce poftești, mă musiu?» și să-l și umflu!... Și dacă nu-i ajungea... [Ipingescu:] Ei! dacă nu-i ajungea, despărțirea e aproape: să fi poftit la mine la despărțire cu lăcrămație, că-i împlineam eu cît îi mai lipsea. CARAGIALE, O. I 47.
despărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 să despártă
despărțíre s. f., g.-d. art. despărțírii; pl. despărțíri
despărțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. despártă
despărțíre s. f., g.-d. art. despărțírii; pl. despărțíri
DESPĂRȚÍ vb. 1. a (se) desprinde, a (se) detașa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa. (S-a ~ de grup.) 2. v. răzleți. 3. v. divorța. 4. a separa, (înv. și reg.) a despreuna, (înv.) a dezuni. (S-au luat la bătaie și i-am ~.) 5. a (se) izola, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (înv. și pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 6. v. împărți. 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) împărți, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 8. v. compartimenta. 9. v. separa.
DESPĂRȚÍ vb. v. dezbina, învrăjbi.
DESPĂRȚÍRE s. 1. desprindere, detașare, izolare, separare, separație. (~ lui de grup.) 2. v. divorț. 3. separare, (înv.) dezunire. (~ celor doi bătăuși.) 4. izolare, separare, separație, (rar) segregare, segregație. (~ femeilor de bărbați.) 5. descompunere, desfacere, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 6. v. compartiment. 7. v. împărțire.
DESPĂRȚÍRE s. v. circă, circumscripție, secție.
A (se) despărți ≠ a (se) căsători, a (se) împreuna, a (se) reuni, a (se) uni
Despărțire ≠ căsătorie
A DESPĂRȚÍ despárt tranz. 1) (persoane sau obiecte aflate laolaltă sau în același loc) A face să se despartă; a separa. 2) A desface în două sau în mai multe părți; a împărți. /<lat. dispartire
A SE DESPĂRȚÍ mă despárt intranz. 1) A înceta de a mai fi laolaltă sau în același loc; a se separa. 2)fig. A se detașa sufletește (de cineva sau de ceva). 3) A desface căsătoria în mod legal; a rupe relațiile de căsătorie printr-un divorț; a divorța. /<lat. dispartire
DESPĂRȚÍRE ~i f. 1) v. A DESPĂRȚI și A SE DESPARȚI. 2) Timpul când două sau mai multe persoane sunt despărțite. /v. a (se) despărți
despărțì v. 1. a pune de o parte: a alege și despărți grâne; 2. a fi așezat între: un gard desparte cele două moșii; 3. a (se) depărta unul de altul: s’au despărțit ca prieteni; 4. a divorța. [Lat. vulg. DISPARTIRE].
despărțire f. 1. acțiunea de a despărți; 2. starea celui despărțit, separațiune; 3. coloarea unei comune urbane: l’am văzut... trecea pela despărțire CAR.
despárt și despărțésc, a -părțí v. tr. (lat. *dĭs-partire, îld. dĭs-pertire; it. spartire, pv. departir, fr. départir, cat. sp. pg. despartir). Separ, depărtezunu de laltu: a-ĭ despărți pe ceĭ bunĭ de ceĭ răĭ. Împart: a despărți curtea în doŭă (părțĭ). Divorțez. V. refl. Mă separ. Mă împart. Mă divorțez. V. bășcăluĭesc.
despărțésc V. despart.
despărțíre f. Acțiunea de a despărți. Despărțitură, secțiune, cartier. În Moldova orașele-s împărțite în despărțiturĭ, ĭar în Muntenia în colorĭ.
despărți vb. v. DEZBINA. ÎNVRĂJBI.
DESPĂRȚI vb. 1. a (se) desprinde, a (se) detașa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa. (S-a ~ de grup.) 2. a se izola, a se răzleți, a se separa, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 3. (JUR.) a divorța, a (se) separa, (înv.) a (se) împărți. (Soții s-au ~.) 4. a separa, (înv. și reg.) a despreuna, (înv.) a dezuni. (S-au luat la bătaie și i-am ~.) 5. a (se) izola, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (inv. și pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnace de ceie sănătoase.) 6. a divide, a diviza, a fracționa, a fragmenta, a îmbucătăți, a împărți, a scinda, a secționa, a separa, a tăia. (~ bucata tn trei.) 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) împărți, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 8. a compartimenta, a separa. (A ~ o incintă în spații mai mici.) 9. a separa. (Zidul ~ cele două camere.)
despărțire s. v. CIRCĂ. CIRCUMSCRIPȚIE. SECȚIE.
DESPĂRȚIRE s. 1. izolare, separare. (~ lui de grup.) 2. (JUR.) divorț, separare, separație, (pop.) despărțenie. (~ între soți.) 3. separare, (înv.) dezunire. (~ celor doi bătăuși.) 4. izolare, separare, separație, (rar) segregare, segregație. (~ femeilor de bărbați.) 5. descompunere, desfacere, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 6. căsuță, compartiment, despărțitură, (înv.) despărțimînt, (franțuzism înv.) cază. (O ~ într-un sertar.) 7. diviziune, împărțire. (~ în capitole a unei cărți.)
DESPĂRȚÍRE s. f. (< despărțí, cf. lat. *dispartire): 1. separare. Termen folosit în sintagma liniuță de unire și de despărțire. 2. separare a unui întreg în componentele sale. ◊ ~ în silabe: d. a unui cuvânt în părți alcătuite din unul sau mai multe sunete care se rostesc într-o singură emisiune a vocii. Astfel: se-ni-nă-ta-te, in-ter-fe-ren-ță, do-mes-ti-ci-re, u-ri-aș, a-bun-den-ță etc. (v. régulă).

despărțire dex

Intrare: despărți
despărți verb grupa a IV-a conjugarea a V-a
Intrare: despărțire
despărțire substantiv feminin