despăgubit definitie

2 intrări

16 definiții pentru despăgubit

despăgubi vt [At: LEGIUIRE, 37/14 / V: (înv) dis~ / Pzi: ~bésc și (reg) ~béz / E: des- + păgubi] 1-4 A plăti în bani sau în natură pentru o (pagubă ori) stricăciune (făcută sau) suferită.
despăgubít1 sn [At: MDA ms / V: (înv) dis~ / Pl: ~uri / E: despăgubi] 1-4 Despăgubire (1-4).
despăgubít2, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) dis~ / Pl: ~iți, ~e / E: despăgubi] 1-8 smf, a (Persoană) care a primit plată în bani sau în natură pentru o (pagubă ori) stricăciune (făcută de plătitor sau) suferită din alte cauze.
DESPĂGUBI, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Pref. des- + păgubi.
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
DESPĂGUBÍ, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Des1- + păgubi.
DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.
DESPĂGUBÍ, despăgubesc, vb. IV. Tranz. (Urmat adesea de determinări introduse prin prep. «de» sau «pentru» și arătînd paguba) A plăti cuiva echivalentul unei pierderi (mai ales materiale) pe care a suferit-o, a compensa o pagubă, o lipsă. V. indemniza. A despăgubit pe toți anchetații de-atunci, deși n-ar fi fost obligat. REBREANU, R. I 234. Faptul că mi-au rămas însemnările.... mă consolă, dacă nu mă și despăgubește, de toate pierderile. M. I. CARAGIALE, C. 24. Despăgubește-mă, lele, De părăluțele mele. MARIAN, S. 38. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și arătînd indemnizarea) Îl despăgubește cu vorbe goale. ♦ Refl. A lua echivalentul unei pierderi (mai ales materiale). Mă despăgubeam însă cu libertatea întreagă de a-i privi... genele stufoase umbrindu-i albastrul privirilor. IBRĂILEANU, A. 108. Din pricina musteților și sprincenelor mele care seamănă cu ale dumitale, mi-am pierdut clientela și m-am hotărît să mă despăgubesc pe altă cale. HOGAȘ, DR. II 156.
despăgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 să despăgubeáscă
despăgubí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despăgubésc, imperf. 3 sg. despăgubeá; conj. prez. 3 sg. și pl. despăgubeáscă
despăgubít adj. m., pl. despăgubíți; f. sg. despăgubítă, pl. despăgubíte
DESPĂGUBÍ vb. a compensa, a răsplăti, (înv. și pop.) a mulțumi, (prin Transilv.) a potoli, (înv.) a dezdăuna. (L-a ~ pentru pagubele pe care i le-a adus.)
A DESPĂGUBÍ ~ésc tranz. (daune, prejudicii) A plăti atât cât costă, acoperind o pagubă; a răsplăti; a compensa; a repara. /des- + a păgubi
despăgubì v. a întoarce paguba.
despăgubésc v. tr. (d. pagubă, după fr. démommager). Repar paguba, dezdăunez, îndemnizez.
DESPĂGUBI vb. a compensa, a răsplăti, (înv. și pop.) a mulțumi, (prin Transilv.) a potoli, (înv.) a dezdăuna. (L-a ~ pentru pagubele pe care i le-a adus.)

despăgubit dex

Intrare: despăgubi
despăgubi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: despăgubit
despăgubit adjectiv