desfrânare definitie

2 intrări

21 definiții pentru desfrânare

desfrâná [At: M. COSTIN, O. 151/ Pzi: ~néz și (îvr) desfrấn / E: des- + (în)frâna] 1 vt (Îdt) A scoate frâul de la cal. 2 vt (Pex) A lăsa liber. 3 vt (Rar) A desface frâna. 4 vt (Pex) A scoate frâna. 5-6 vtr (A duce sau) a face să ducă o viață imorală. 7-8 vtr A (se) deda viciilor, corupției, destrăbălării.
desfrânáre sf [At: (a. 1750) GCR II, 47/27 / V: (îvr) dăs~, dis~ / Pl: ~nắri / E: desfrâna] 1 Scoatere a frâului la cal Si: desfrânat1 (1). 2 (Pex) Eliberare a calului Si: desfrânat1 (2). 3 (Rar) Desfacere sau slăbire a frânei Si: desfrânat1 (3). 4 (Pex) Scoatere a frânei Si: desfrânat1 (4). 5 Ducere a unei vieți imorale Si: desfrânat1 (5). 6 Dedare la vicii, corupție, destrăbălare Si: desfrânat1 (6). 7 Faptă care denotă stricăciune Si: depravare, destrăbălare, imoralitate. 8 (Pex) Trai imoral Si: (îvr) desfrânăciune, (nob) desfrânătețe.
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna.
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna.
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Des1- + [în]frâna.
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna.
DESFRÎNÁ, desfrînez, vb. I. Refl. (Neobișnuit) A se deda desfătărilor, petrecerilor, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. Ne desfrînam în nebunia carnavalului la Veneția. M. I. CARAGIALE, C. 55.
DESFRÎNÁRE, desfrînări, s. f. Faptul de a fi desfrînat; destrăbălare. Din lux și desfrînare nasc aste bande crude De noi ciocoi ce pradă. BOLINTINEANU, O. 173. Poate ar fi mai întîrziat a-și pune în lucrare planul, dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit. NEGRUZZI, S. I 144.
!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri
desfrâná vb., ind. prez. 1 sg. desfrânéz, 3 sg. și pl. desfrâneáză
desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânării; pl. desfrânări
DESFRÂNÁ vb. v. corupe.
DESFRÂNÁRE s. v. corupție.
A SE DESFRÂNÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se deprava; a se destrăbăla; a se strica. /des- + a [în]frâna
desfrânà v. 1. a lua calului frâul; 2. fig. a da drumul: fiecare simte că mintea-i se desfrână AL.; 3. a (se) da desfrânării.
desfrânare f. dezordine morală, exces.
desfrînáre f. Destrăbălare, stricăcĭune morală, corupțiune, depravare.
desfrînéz v. tr. (ca și în-frînez). Scot frîŭ, las fără frîŭ (un cal). Fig. V. refl. Mă corup, mă dedaŭ stricăciuniĭ. V. destrăbălez.
DESFRÎNA vb. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.)
DESFRÎNARE s. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)

desfrânare dex

Intrare: desfrâna
desfrâna verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: desfrânare
desfrânare substantiv feminin