desfirá [At: LM / V: (îvr) dis~ / Pzi: desfír / E: ml disfilare] 1 vt (Îvr; c.i. țesături sau grupuri de fire) A desface fir cu fir Si: a destrăma. 2 vr (Îvr; îf disfira) A se ramifica. 3-4 vtr (D. fire înfășurate sau, pex, d. obiecte pe care acestea sunt înfășurate) A (se) desfășura. 5 vt (Înv) A deosebi. 6 vt A lămuri. 7 vt (Pex) A trage.

DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare.

DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar; despre fire înfășurate, p. ext. despre obiectul pe care sunt înfășurate aceste fire) A se desfășura (1). – Lat. disfilare.

DESFIRÁ, desfír, vb. I. Refl. (Rar, despre fire înfășurate; p. ext. despre obiectul pe care sînt înfășurate) A se desface din înfășurare, a se desfășura. Scapi fusul jos; nimic nu zici Cînd fusul se desfiră. COȘBUC, P. I 192.

!desfirá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfíră

desfirá vb., ind. prez. 3 sg. desfíră

DESFIRÁ vb. v. desface, desfășura, destrăma, deșira.

A DESFIRÁ desfír tranz. rar A face să se desfire. /<lat. desfilare

A SE DESFIRÁ pers. 3 se desfíră intranz. rar (despre obiecte din fire) A se desface fir de fir. /<lat. desfilare

desfír, a -á v. tr. (d. fir, ca și în-fir, pre-fir, răs-fir). Desprind, scot, trag: desfirăm învățăminte din această întîmplare (Neam. Rom. 6, 518). V refl. Mă risipesc, dispar: ca visul să desfiră (Dos.).

desfira vb. v. DESFACE. DESFĂȘURA. DESTRĂMA. DEȘIRA.