desfigurare definitie

2 intrări

23 definiții pentru desfigurare

desfigurá [At: PLEȘOIANU, I, III, 116/24 / V: (înv) def~ / Pzi: ~réz / E: fr défigurer] 1-2 vtr (D. fața, forma sau înfățișarea cuiva) (A face să devină sau) a deveni de nerecunoscut, urâtă, deformată (prin lovire, ca efect al unei boli, în urma unei stări sufletești etc.) Si: a poci, a schimonosi, a sluți. 3-4 vtr (D. forma, aspectul inițial al lucrurilor) A (se) face de nerecunoscut Si: a (se) poci, a (se) urâți. 5-6 vtr (D. limbă și limbaj) A (se) denatura. 7 vt (C.i. notițe, însemnări) A șterge din registru.
desfiguráre sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) def~ / Pl: ~rắri / E: desfigura] 1 Urâțire, deformare a feței sau înfățișării cuiva prin lovire, ca efect al unei boli, în urma unei stări sufletești etc. Si: desfigurat1 (1). 2 Schimbare radicală a formei sau aspectului inițial al lucrurilor Si: desfigurat1 (2). 3 Denaturare a limbii sau limbajului Si: desfigurat1 (3). 4 (Înv) Ștergere (din registru) a unor notițe sau însemnări nefolositoare Si: desfigurat1 (4).
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer.
DESFIGURÁRE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urâțire, pocire, sluțire. – V. desfigura.
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer.
DESFIGURÁRE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urâțire, pocire, sluțire. – V. desfigura.
DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane) A strica fața, figura, forma, înfățișarea firească, urîțind-o; a poci, a sluți. Dacă mă lovea, nu știu ce s-ar fi putut întîmpla. M-ar fi desfigurat, poate m-ar fi ucis chiar. CAMIL PETRESCU, U. N. 93. Sultana și Domnica se repezeau la ea, s-o desfigureze cu unghiile. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 38.
DESFIGURÁRE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urîțire, pocire. Știu că pentru delictul sau crima de barbarie nu există articol în codul penal [burghez]. Dar pentru desfigurare de persoane există. BOGZA, A. Î. 364.
desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză
desfiguráre s. f., g.-d. art. desfigurắrii; pl. desfigurắri
desfigurá vb., ind. prez. 1 sg. desfiguréz, 3 sg. și pl. desfigureáză
desfiguráre s. f., g.-d. art. desfigurării; pl. desfigurări
DESFIGURÁ vb. a (se) deforma, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strâmba, a (se) urâți, (pop. și fam.) a (se) scălâmbăia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ în urma accidentului.)
DESFIGURÁRE s. deformare, deformație, pocire, schimonoseală, schimonosire, sluțire, strâmbare, urâțire. (~ a feței unei ființe.)
DESFIGURÁ vb. I. tr. A poci, a urâți, a sluți (figura, fața cuiva). [Cf. fr. défigurer].
DESFIGURÁRE s.f. Acțiunea de a (se) desfigura și rezultatul ei; sluțire. [< desfigura].
DESFIGURÁ vb. tr. a poci, a urâți, a sluți (figura, fața cuiva). (după fr. défigurer)
A DESFIGURÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A urâți (mai ales la față) printr-o acțiune fizică brutală; a poci. 2) (realități, fapte etc.) A prezenta denaturat, fals. /<fr. défigurer
desfigurà v. 1. a strica figura, forma; 2. fig. a altera: a desfigura limba; 3. a se face urît.
*desfiguréz v. tr. (fr. défigurer). Deformez, stric figura, urîțesc. Fig. Alterez, falsific: a desfigura istoria.
DESFIGURA vb. a (se) deforma, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strîmba, a (se) urîți, (pop. și fam.) a (se) scălîmbăia, a (se) scofîlci, (pop.) a (se) hîzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.)
DESFIGURARE s. deformare, deformație, pocire, schimonoseală, schimonosire, sluțire, strîmbare, urîțire. (~ a feței unei ființe.)
A DESFIGURA ÎN BĂTAIE a aranja mutra cuiva, a boți mutra (cuiva), a pavoaza, a rașcheta, a șifona mutra (cuiva).

desfigurare dex

Intrare: desfigura
desfigura verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: desfigurare
desfigurare substantiv feminin