desfia vt [At: DEX2 / P: ~fi-a / Pzi: ~iéz / E: des- + (în)fia] A anula o înfiere.

desfiére sf [At: DEX2 / P: ~fi-e~ / Pl: ~ri / E: desfia] Anulare a unei înfieri Si: desfiat1.

DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Pref. des- + [în]fia.

DESFIÉRE, desfieri, s. f. Acțiunea de a desfia. [Pr.: -fi-e-] – V. desfia.

DESFIÁ, desfiez, vb. I. Tranz. A anula o înfiere. [Pr.: -fi-a] – Des1- + [în]fia.

DESFIÉRE, desfieri, s. f. Acțiunea de a desfia. [Pr.: -fi-e-] – V. desfia.

*desfiá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfiáză, 1 pl. desfiém (fi-em); conj. prez. 3 să desfiéze; ger. desfiínd (-fi-ind)

desfiá vb. (sil. -fi-a), ind. prez. 3 sg. desfiáză

desfiá vb. I (jur.) A declara nulă o înfiere ◊ „Elucidând, însă, acest caz, am discutat cu mai multe persoane, între care și tatăl adoptiv. Regreta. Ce? Că nu a avut posibilitatea legală să o desfieze. Doar atât. Nici un grăunte de remușcare pentru traumele provocate în viața fiicei sale.” I.B. 6 VI 75 p. 2 (din des- + [în]fia; Th. Hristea ne-a comunicat că acest cuvânt există de cel puțin 40 de ani în lb. rom.; DEX-S)