Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru desfide

desf├şde vt [At: GHICA, S. 288 / Pzi: ~f├şd / E: fr d├ęfier, lat deffidare] 1 (C.i. o adversitate, un pericol) A nu ╚Ťine seama Si: a brava, a ├«nfrunta, a nesocoti. 2 (├Änv) A provoca la lupt─â, la un joc sportiv. 3 A provoca pe cineva s─â dovedeasc─â ceva despre care ╚Ötie c─â nu va fi posibil. 4 (Rar) A declara cuiva c─â nu este crezut.
DESF├ŹDE, desf├şd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva s─â dovedeasc─â un lucru, ╚Ötiut fiind c─â nu va reu╚Öi. ÔÖŽ A spune cuiva c─â nu este crezut sau c─â este considerat incapabil. 2. A ├«nfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folose╚Öte la timpuri trecute, la gerunziu ╚Öi participiu] ÔÇô Din fr. d├ęfier, lat. diffidere (dup─â sfida).
DESF├ŹDE, desfid, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva s─â dovedeasc─â un lucru, ╚Ötiut fiind c─â nu va reu╚Öi. ÔÖŽ A spune cuiva c─â nu este crezut sau c─â este considerat incapabil. 2. A ├«nfrunta, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. [Forme gramaticale: nu are timpuri trecute] ÔÇô Din fr. d├ęfier, lat. diffidere (dup─â sfida).
DESF├ŹDE, desf├şd, vb. III. Tranz. (Nu are forme la timpurile trecute) 1. A provoca (pe cineva) la o ac╚Ťiune sau la dovedirea unui lucru, ╚Ötiind de mai ├«nainte c─â nu va reu╚Öi. Desfid pe oricine ├«n aceast─â lume s─â m─â vad─â ├«n starea ├«n care se afl─â domniile lor. SADOVEANU, Z. C. 51. 2. A ├«nfrunta un lucru primejdios, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. Desfide primejdia.
desf├şde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. desf├şd; conj. prez. 3 s─â desf├şd─â (nu se folose╚Öte la timpuri trecute, ger., part.)
desf├şde vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. desf├şd; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. desf├şd─â (nu are forme de timpuri trecute)
DESF├ŹDE vb. v. sfida.
DESF├ŹDE vb. III. tr. 1. A declara, a spune cuiva c─â nu ├«l crezi; a spune, a declara cuiva c─â ├«l crezi incapabil de ceva. ÔÖŽ A chema, a provoca (pe cineva) s─â dovedeasc─â un lucru despre care se ╚Ötie c─â nu va reu╚Öi s─â-l fac─â. 2. A ├«nfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. [P.i. desf├şd. / dup─â sfida, cf. it. desfidare, fr. d├ęfier, lat. diffidere].
DESF├ŹDE vb. tr. 1. a provoca (pe cineva) s─â dovedeasc─â un lucru ╚Ötiind c─â nu va reu╚Öi; a declara, a spune cuiva c─â nu este crezut, c─â e considerat incapabil. 2. a ├«nfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. (dup─â fr. d├ęfier, lat. deffidere)
desf├şde (desf├şd), vb. ÔÇô A provoca pe cineva s─â dovedeasc─â ceva. Din fr. d├ęfier, pe baza lat. fidere. Nu se conjug─â la perf.
A DESF├ŹDE desf├şd tranz. 1) (persoane) A provoca la o ac╚Ťiune, ╚Ötiind c─â nu va fi ├«n stare s-o realizeze. 2) (persoane) A declara ca fiind incapabil la o activitate concret─â. 3) (persoane, ac╚Ťiuni periculoase, lucruri etc.) A ├«nfrunta cu dispre╚Ť; a sfida. /<fr. d├ęfier, lat. diffidere
desfide v. 1. a provoca la duel, la joc; 2. a nu se teme, a înfrunta: a desfide moartea.
*desf├şd, a -f├şde v. tr. (dup─â fr. d├ę-fier, it. dis-fidare, dar acomodat conjug─âri─ş III dup─â lat. dif-fido, -fidere, nu m─â ├«ncred. Particip─şu ar fi desfis [ca deschid, deschis], dar nu e uzitat. V. con-fident, fidel, sfidez). Provoc la lupt─â, sfidez, nu cred capabil: te desfid s─â vi─ş s─â te ba╚Ť─ş cu mine. ├Änfrunt, dispre╚Ťu─şesc: a desfide moartea.
DESFIDE vb. a brava, a sfida. (~ moartea.)

Desfide dex online | sinonim

Desfide definitie

Intrare: desfide
desfide conjugarea a X-a grupa a III-a verb