desfătui vt [At: VALIAN, V. V: dis~, (îvr) ~svă~ / Pzi: ~ésc / E: des- + sfătui] 1 (Îrg) A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. 2 (Pop; rar; c.i. un farmec, o vrajă) A dezlega.

desfătuít¹ sn [At: MDA ms / V: dis~, (îvr) ~svă~ / E: desfătui] (Rar) 1-2 Desfătuire (1-2).

desfătuít², ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: dis~, (îvr) ~svă~ / Pl: ~iți, ~e / E: desfătui] 1 (Îrg; d. un om) Care a fost sfătuit să nu facă un anumit lucru. 2 (Pop; d. un farmec) Dezlegat.

DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller).

DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Des¹- + sfătui (după fr. déconseiller).

DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui (pe cineva) să nu facă ceea ce avea de gînd să facă, a sfătui să facă altfel, a abate, a opri de la... (Pleonastic) L-au desfătuit să nu meargă mai departe. SBIERA, P. 55.

!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă

desfătuí vb. (sil. mf. -sfă-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. desfătuiáscă

DESFĂTUÍ vb. (înv.) a desconsilia, a despovățui, a dezmânta. (L-a ~ să procedeze așa cum intenționa.)

A DESFĂTUÍ ~iésc tranz. (persoane) A sfătui să renunțe (la o intenție); a disuada. [Sil. -tu-i] /des- + a sfătui

desfătuì v. a sfătui să nu mai facă ceva.

*desfătuĭésc v. tr. (d. sfat). Deconsiliez, despovățuĭesc, disuadez, te sfătuĭesc să facĭ alt-fel.

*DESFĂTUI vb. (înv.) a desconsilia, a despovățui, a dezmînta. (L-a ~ să procedeze așa cum intenționa.)