desfătui vt [At: VALIAN, V. V: dis~, (îvr) ~svă~ / Pzi: ~ésc / E: des- + sfătui] 1 (Îrg) A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. 2 (Pop; rar; c.i. un farmec, o vrajă) A dezlega.

DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller).

DESFĂTUÍRE, desfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a desfătui și rezultatul ei. – V. desfătui.

DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Des1- + sfătui (după fr. déconseiller).

DESFĂTUÍRE, desfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a desfătui și rezultatul ei. – V. desfătui.

DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui (pe cineva) să nu facă ceea ce avea de gînd să facă, a sfătui să facă altfel, a abate, a opri de la... (Pleonastic) L-au desfătuit să nu meargă mai departe. SBIERA, P. 55.

DESFĂTUÍRE, desfătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a desfătui. N-au mai căutat să-l oprească, pentru că... știa de mai înainte că orice desfătuire ar fi de prisos. SBIERA, P. 26.

!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 să desfătuiáscă

!desfătuíre (rar) (des-fă-/de-sfă-) s. f., g.-d. art. desfătuírii; pl. desfătuíri

desfătuí vb. (sil. mf. -sfă-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. desfătuiáscă

desfătuíre s. f. (sil. mf. -sfă-), g.-d. art. desfătuírii; pl. desfătuíri

DESFĂTUÍ vb. (înv.) a desconsilia, a despovățui, a dezmânta. (L-a ~ să procedeze așa cum intenționa.)

A DESFĂTUÍ ~iésc tranz. (persoane) A sfătui să renunțe (la o intenție); a disuada. [Sil. -tu-i] /des- + a sfătui

desfătuì v. a sfătui să nu mai facă ceva.

*desfătuĭésc v. tr. (d. sfat). Deconsiliez, despovățuĭesc, disuadez, te sfătuĭesc să facĭ alt-fel.

*DESFĂTUI vb. (înv.) a desconsilia, a despovățui, a dezmînta. (L-a ~ să procedeze așa cum intenționa.)