desert definitie

58 definiții pentru desert

desért sn [At: C. PETRESCU, Î. II,164 / Pl: ~uri / E: fr dessert] (Frm) 1 Fel de mâncare, de dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se servește la sfârșitul mesei. 2 Timp în care se servește această mâncare.
deșért, ~eártă [At: PSALT. HUR. 802/18 / V: (înv) desiért, (îrg) dașért, dăș~, dâșért, deșắrt, dișárt, dișért / S și: (înv) desert / Pl: ~rți, ~árte, ~uri / E: fr désert sn, lat desertus a, lat desertum] 1 a (D. recipiente, încăperi, spații închise) Care nu conține nimic înăuntru Si: deșertat2 (1), gol. 2 a (Pop; udp „de”) Care este lipsit de... 3 a (Înv; d. arme de foc) Care este descărcat. 4 a (Îvp; d. plante) Sterp. 5 a (Reg; d. fructe) Viermănos. 6 a (Reg; d. copaci) Scorburos. 7 a (Înv; fig; d. oameni) Care este gol în interior. 8 a (Înv; fig; d. oameni) Sărac. 9 a (Îvr; fig) Fără rezultat. 10 sn (Înv; îlav) Cu ~ Fără reușită. 11 a (Îvr) Care nu și-a însușit un bun material al altuia. 12 sn (Fig) Stare de tristețe apăsătoare Si: gol. 13-14 sn, a (Fig) (Cuvinte, gânduri, manifestări omenești etc.) lipsite de conținut, de profunzime, de importanță Si: iluzoriu, înșelător. 15-16 sn, a (Fig) (Ceea) ce este lipsit de adevăr, de temei Si: neîntemeiat. 17-18 av, a (Fig) (Într-un mod) care denotă lipsă de siguranță, de statornicie Si: efemer, pieritor, trecător. 19 sn (Îlav) În ~ Inutil. 20 sn (D. privire; îal) Fără țintă. 21 a (înv; d. oameni, pex, d. viața, manifestările lor) Care este aplecat spre deșertăciune (2) Si: frivol, neserios, superficial. 22 a (Fig; d. oameni) Care manifestă o ambiție neîntemeiată, o dorință puternică de a face impresie Si: înfumurat, orgolios, vanitos, (pop) îngâmfat. 23 sn Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este rară Si: pustiu. 24 a (D. locuri, ținuturi) Lipsit de vietăți și de vegetație. 25 a (Pex; d. locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică. 26 a (D. așezări omenești, locuințe) Care este lipsit (în întregime sau în cea mai mare parte) de oameni Si: nelocuit, nepopulat. 27 a (D. străzi, drumuri etc.) Fără trecători Si: necirculat. 28 a (Pex; d. străzi, drumuri) Care este lipsit de zgomot, de agitație. 29 sn (Înv) Pierdere în oameni (considerată în raport cu ansamblul inițial). 30 sn (Asr) Spațiu liber neocupat de cineva sau de ceva. 31 sn (Îvp) Parte scobită a corpului (la om și la animale), cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului Si: cavitate. 32 snp (Reg) Măruntaie. 33 sn (în limbajul bisericesc; îe) A lua în ~ A batjocori. 34 sn (Îlav) Cu ~ul Fără încărcătură în vehicul Si: descărcat.
deșertá2 v vz dezerta
deșertá1 [At: PSALT. HUR. 39v/12 / V: (reg) dășărtá, dăș~, deșărtá, deșerțá, diș~ / Pzi: ~ért, (îrg) ~téz / E: deșert] 1 vt (C.i. recipiente, saci etc.) A lăsa gol prin scoaterea totală sau parțială a conținutului (de obicei prin răsturnare) Si: a goli. 2 vt (Pex; c.i. vehicule pentru transport) A da jos încărcătura Si: a descărca. 3 vt (Pop; îe) A ~ sacul (până la fund) A spune tot ce știi (noutăți, glume etc.). 4 vt (Înv; c.i. arme de foc) A face ca proiectilul armei să pornească spre țintă Si: a descărca. 5 vr (Înv) A se lepăda de... 6 vr (Pop) A mărturisi. 7 vt (Reg) A deretica. 8 vt (Îvr) A dărâma. 9 vt (C.i. lichide, pex, materii granulare, pulverulente) A face să curgă prin răsturnarea unui recipient, a unui sac etc. 10 vt (C.i. lichide, pex, materii granulare, pulverulente) A trece dintr-un recipient în altul. 11 vt (Pfm) A bea până la fund băutura dintr-un vas. 12-13 vtr (Înv; c.i. așezări omenești, locuințe etc.) A (se) pustii.
dișárt, ~ă a, sn vz deșert[1] modificată
DESÉRT, deserturi, s. n. Fel de mâncare, de obicei dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se servește la sfârșitul mesei; timpul când se servește această mâncare. – Din fr. dessert.
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (I) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.
DEȘERTÁ, deșért, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din deșert.
VÚLPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse; (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: húlpe s. f.] – Lat. vulpes.
DESÉRT, deserturi, s. n. Fel de mâncare, de obicei dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se servește la sfârșitul mesei; timpul când se servește această mâncare. – Din fr. dessert.
DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.
DEȘERTÁ, deșért, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din deșert.
VÚLPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: húlpe s. f.] – Din lat. vulpes.
DESÉRT, deserturi, s. n. Fel de mîncare mai ușoară, care se servește la sfîrșitul mesei (brînză, fructe, prăjituri etc.); timpul cînd se servește acest fel de mîncare. Pîinea rămăsese întreagă. Copiii cerură cîte-o felie goală, la sfîrșit - desert. C. PETRESCU, Î. II 164.
DEȘÉRT2, -ÁRTĂ, deșerți, -arte, adj. 1. Care nu conține nimic; gol. Nu se mișca, ținînd paharul deșert pe tavă. C. PETRESCU, C. V. 129. Căpitanul, prevăzînd o mare furtună, dete ordin ca toți pasagerii... să se coboare in pivnița mărfurilor, care atunci era deșartă. BOLINTINEANU, O.284. ◊ Fig. Zaharia Duhu de atunci l-a primit cu ochii deșerți de orice înțelegere. C. PETRESCU, A. 318. E mort! Oh! deșert va fi de-acuma sufletul ce-n mine port. DAVILA, V. V. 187. ♦ (Rar, despre copaci) Scorburos. Un copac deșert văzuse și din scorbură-i zburînd Gărgăuni. CONTEMPORANUL, I 803. 2. (Despre un pămînt, o țară, o regiune) Lipsit de vietăți sau de vegetație, pustiu. Stelele Zgîrie sticla albastră a nopții și cîmpul e deșert. BENIUC, V. 107. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe! IOSIF, V. 73. Pe deșertul țărm al mării Noaptea s-a lăsat, și-n noapte, Dintre nori se rupe luna, Și din valuri sună șoapte. id. T. 166. ♦ Lipsit de oameni, nelocuit, nepopulat. Deșarta casă Dintr-o dată-mi pare plină. EMINESCU, O. I 106. Nu că e deșert pămîntul de tot de locuitori... ALEXANDRESCU, P. 55. 3. Fig. Lipsit de temei, amăgitor, ireal; (despre vorbe) fără miez. Au fost vorbe deșarte, domniță. SADOVEANU, Z. C. 151. Vorba-i ca și omul – în lume sau în artă – Cu-atît mai jucăușă, cu cît e mai deșartă. VLAHUȚĂ, O. A. 59. Vînătorile cu acompaniament de orchestră nu sînt, precum s-ar putea crede, o deșartă închipuire a imaginațiunii mele. ODOBESCU, S. III 101. Eu am pus gînduri deșarte, Să fug cu mîndra-ntr-o noapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 57. ◊ Credință deșartă = superstiție. Credințele deșarte au făcut pe jucător să păstreze asupra lui cine știe ce monedă găurită. ANGHEL-IOSIF, C. L. 44. ♦ (Învechit, despre oameni) Vanitos. (Substantivat) Se fălea deșertul... [Hroiot] cu-acel vis amăgitor, Că o țeară neapărată va pustii prea ușor. NEGRUZZI, S. I 117. 4. Lipsit de rezultat, nefolositor, zadarnic. Ați luptat luptă deșartă, ați vînat țintă nebună. EMINESCU, O. I 36. – Pl. și (f.): deșerte (TOMA, C. V. 82, ALECSANDRI, T. I 395).
DEȘÉRT1, deșerturi, s. n. 1. Spațiu gol, pustietate. Cu cine se înlocuia deșertul ce se făcea în rangurile acestor luptători? NEGRUZZI, S. I 345. ◊ (Cu nuanță afectivă) Simți tu, de departe, ce deșert cumplit Lași între prieteni care te-au iubit? ALECSANDRI, P. I 231. ◊ Loc. adv. (În legătură cu privirea) În deșert = în gol, fără o țintă anumită. Cu ochii umezi și pierduți în deșert... avu o clipă de încremenire. HOGAȘ, M. N. 26. Sta așa la fereastră, cu ochii pierduți și adînciți în deșert. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. Cu deșert = cu nimic, cu gol. Străbătu cele patru părți ale tărîmului de jos și se întoarse cu deșert. ISPIRESCU, L. 90. Un poloboc cu vin... Iar altu cu deșărt. DONICI, F. 35. 2. Regiune cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă iar populația foarte rară. Deșertul Saharei. ▭ În depărtare se zăresc albe zidurile cetății, și în urma lor se întinde un deșert de nisip roșu. BART, S. M. 22. Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimîntător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, rîzător. BOLINTINEANU, O. 186. Încotro-ntorci ochii și oriîncotro privești, Nimic nu se mai arată, deșertul îl întîlnești. ALEXANDRESCU, P. 54. ◊ Fig. Peste deșertul înalt și plin de lumină al văilor adinci, numai gaia, cu țipet flămînd și ascuțit, spinteca văzduhurile. HOGAȘ, M. N. 170. 3. (În loc. adv.) În deșert = în zadar, zadarnic, în van, degeaba. În deșert am mai așteptat. RETEGANUL, P. I 73. Biata femeie în deșert spuse că era săracă... căci vizirul nu luă vorbele ei în seamă. POPESCU, B. I 105. Boierii se adunau în deșert ca să chibzuiască. ODOBESCU, S. I 324. Lupta ce-mi lupta În deșert era. TEODORESCU, P. P. 414. ♦ (În limbajul bisericesc, în expr.) A lua în deșert (mai ales cu privire la numele lui dumnezeu) = a batjocori. 4. (Popular) Partea scobită a corpului (la om și la animale) cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. Întorcînd baltagul, omul s-a opintit cu el în deșertul calului. SADOVEANU, B. 279. Căluțul sta afară, în viscol. Din pricina deșerturilor goale, șoldurile păreau ieșite afară, ascuțite. SANDU-ALDEA, U. P. 62. După ce-ai numarat, de la deșert, trei coaste. ȘEZ. III 203.[1]
DEȘERTÁ, deșért, vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică un recipient care conține o materie lichidă sau solidă) A goli de conținut; (conținutul fiind o băutură, în special alcoolică) a goli dînd conținutul pe gît, a bea. Își turnă o ulcică din vinul acrișor ș-o deșertă pe nerăsuflate. SADOVEANU, Z. C. 45. Deșertă coșurile de grăunțe, trimițînd la moară doi saci plini. AGÎRBICEANU, S. P. 104. Acum te rog, iubită gazdă, să iei de la mine bărdaca asta și s-o deșerți în cinstea și pentru dragostea mea. CARAGIALE, P. 130. Urmînd sfatul dat, deșertă plosca. NEGRUZZI, S. I 245. (Refl. pas.) Paharele se umpleau și se deșertau, vîntul bătea peste farfuriile pline. HOGAȘ, DR. II 107. ◊ Expr. A deșerta sacul = a spune tot ce știi, noutăți, glume, lucruri hazlii. Deșertați-vă sacul cu vești și povești pînă ce mă-ntorc eu. SADOVEANU, M. C. 118. Dumitrescu auzise destul... cu toate că Popescu II nu deșertase sacul. PAS, Z. III 22. ◊ (Complementul indică conținutul scos din locul unde se află) Deșertă unul cîte unul pe prispă pachetele din brațul băiatului. C. PETRESCU, Î. II 170. Fără să piardă vreme, deșertă laptele în oalele de prins. SANDU-ALDEA, D. N. 224. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu, a nu mai fi locuit sau ocupat de nimeni. Localul se deșertase. M. I. CARAGIALE, C. 94. – Formă gramaticală: prez. conj. pers. 3 să deșarte.
desért s. n., pl. desérturi
deșért1 adj. m., pl. deșérți; f. deșártă, pl. deșárte
deșért2 s. n., pl. deșérturi
!deșertá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deșártă; conj. prez. 3 să deșérte; ger. deșertấnd
desért s. n., pl. desérturi
deșért adj. m., pl. deșérți; f. sg. deșártă, pl. deșárte
deșért s. n., pl. deșérturi
deșertá vb., ind. prez. 1 sg. deșért, 3 sg. și pl. deșártă; conj. prez. 3 sg. și pl. deșárte; ger. deșertând
CORABIA DEȘÉRTULUI s. v. cămilă.
DEȘÉRT adj., s. 1. adj. v. gol. 2. adj. v. pustiu. 3. adj. v. nelocuit. 4. s. (GEOGR.) pustietate, pustiu, (rar) pustiire, (reg.) pustieșag, (înv.) ariniș, pustiiciune. (~ul Sahara.) 5. s. (GEOGR.) deșert de argilă v. takâr; deșert de nisip v. erg; deșert de piatră v. hamadă. 6. s. (ANAT.) flămânzare, (pop.) bărdăhan, (prin Ban.) slabină. (~ la animalele rumegătoare.)
DEȘÉRT adj. v. amăgitor, efemer, găunos, ineficace, ineficient, infructuos, inutil, înșelător, nefolositor, netrebuincios, neutil, pieritor, schimbător, scorburos, temporar, trecător, van, vremelnic, zadarnic.
DEȘERTÁ vb. v. descărca.
VULPEA DEȘÉRTULUI s. v. fenec.
Deșert ≠ plin, încărcat
A deșerta ≠ a umple
DESÉRT s.n. Fel de mâncare care se servește la sfârșitul mesei și constă din fructe, prăjituri etc.; moment la care este servit acest fel de mâncare. [< fr. dessert].
DEȘÉRT s.n. 1. Spațiu gol; pustiu, pustietate. 2. Regiune întinsă, nisipoasă, cu ploi puține, lipsită de vegetație și cu populație foarte rară. [< lat. desertus, cf. fr. désert].
DESÉRT s. n. fel de mâncare care se servește la sfârșitul mesei, din fructe, prăjituri etc.; momentul servirii lui. (< fr. dessert)
DEȘÉRT, -ÁRTĂ I. s. n. (spațiu) gol; pustiu. ◊ (regiune) întinsă, nisipoasă, cu ploi puține, lipsită de vegetație și cu populație foarte rară. II. adj. (fig.) fără temei. ◊ în ~ = zadarnic. (< lat. desertum, fr. désert)
deșért (-șártă), adj.1. Pustiu, nepopulat. – 2. Gol, care nu conține nimic în interior. – 3. Van, sterp, zadarnic. Mr. (dișertat), megl. dișǫrt, istr. deșǫrt. Lat. dĕsĕrtus (Pușcariu 515; Candrea-Dens., 487; REW 2592). – Der. deșert, s. n. (gol; pustiu); deșerta, vb. (a goli, a evacua), mr. dișertare (după Pușcariu 517 și Candrea-Dens., 488, din lat. *dĕsĕrtāre, ipoteză ce pare inutilă); deșertăciune, s. f. (vanitate); deșertate (var. deșerție), s. f. (înv., vanitate).
DESÉRT ~uri n. 1) Fel de mâncare constând de obicei din fructe sau dulciuri și servit la sfârșitul mesei. 2) Moment al mesei când se servește acest fel de mâncare. /<fr. dessert
DEȘÉRT1 ~ártă (~érți, ~árte) 1) (despre recipiente, încăperi) Care nu are nimic în interior; gol. 2) (despre fructe, legume, semințe) Care este lipsit de miez. 3) fig. Care nu are conținut; fără sens. Minte ~artă. 4) fig. Care nu poate fi realizat; de nerealizat; imposibil; irealizabil. Speranțe ~ arte. 5) (despre terenuri, regiuni) Care este lipsit de vegetație, de populație; pustiu. /<lat. desertum, fr. désert
DEȘÉRT2 ~uri n. 1) Spațiu gol. ◊ A ieși cu ~ul a ieși cuiva înainte cu căldarea goală. În ~ a) în gol; b) fără rost; zadarnic. 2) Regiune întinsă nisipoasă (aproape) lipsită de vegetație din cauza aridității solului; pustiu. 3) pop. (la om și la animale) Parte a corpului dintre ultima coastă și șold. /<lat. desertum, fr. désert
A DEȘERTA deșért tranz. pop. (recipiente, spații etc.) A lipsi de conținut prin consumare sau scoatere; a goli. ◊ ~ paharul a bea paharul până la fund. ~ sacul a spune tot. /Din deșert
A SE DEȘERTÁ mă deșért intranz. pop. 1) A deveni deșert; a se goli. 2) (despre ființe) A evacua fecalele sau urina din organism; a se goli. /Din deșert
desert n. 1. ultimul rând de bucate; 2. brânzeturi, fructe servite la desert (= fr. dessert).
deșert a. 1. gol, nelocuit; 2. fig. nefolositor, zadarnic: vise deșerte; 3. nestatornic, trecător: gloria e deșeartă; 4. fără temeiu: credințe deșerte. [Lat. DESERTUS]. ║ n. 1. loc, țară aridă și fără locuitori: dorințele omenirii ’n lung deșert pierdute AL.; 2. pl. deșerturile, partea corpului dela marginea coastelor până la șolduri. [Lat. DESERTUM]. ║ adv. în deșert, în zadar, fără folos.
deșertà v. a face deșert, a goli.
*desért n., pl. urĭ (fr. dessert, d. desservir, a servi ultimu fel de mîncare la masă). Ultimu fel de mîncare la masă, propriŭ vorbind, plăcinta, fructele și alte lucrurĭ dulcĭ. Uniĭ mănîncă și brînză la desert.
1) deșért, deșeártă și deșártă adj., pl. deșerte (lat. de-sĕrtus, part. de-serére, a părăsi [serére, a înșira]; fr. désert, sp. desierto. V. serie, dezertor, a-serțiune). Gol, nelocuit, pustiŭ: țară deșeartă. Neplin, vid (nu în înțelesu fizic, adică „fără aer”, ci „fără lichid” orĭ „fără solid”): butelie, cutie deșeartă. Fig. Zadarnic, van, himeric, ireal: speranță, glorie deșeartă. Vanitos: om deșert. În deșert, de geaba, în zadar, în van: în deșert lupțĭ contra dreptățiĭ! S.n., pl. urĭ. Pustie, pustiŭ, țară fără locuitorĭ: Sahara e un deșert. Partea care e supt coaste la corpu animalelor: lovitura dată în deșert produce mare durere (V. ie 2.). Vechĭ. S.n. și f. Deșertăciune.
2) deșért și -éz, a -á v. tr. (d. deșert 1 saŭ lat. desertare. – Deșert, deșeartă și deșartă; să deșerte). Fac deșert, golesc, evacuez: a deșerta un butoĭ, o casă, o țară.
deșert adj. v. AMĂGITOR. EFEMER. GĂUNOS. INEFICACE. INEFICIENT. INFRUCTUOS. INUTIL. ÎNȘELĂTOR. NEFOLOSITOR. NETREBUINCIOS. NEUTIL. PIERITOR. SCHIMBĂTOR. SCORBUROS. TEMPORAR. TRECĂTOR. VAN. VREMELNIC. ZADARNIC.
DEȘERT adj., s. 1. adj. gol, vid, (înv. și pop.) sec, secat, (înv.) pustiu. (Un vas ~.) 2. adj. gol, necultivat, pustiu, sălbatic, vid, (înv. și reg.) săcret, (înv.) pustiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.) 3. adj. gol, nelocuit, nepopulat, pustiu, (înv.) pustiicios. (Oraș ~.) 4. s. pustietate, pustiu, (rar) pustiire, (reg.) pustieșag, (înv.) ariniș, pustiiciune. (~ Saharei.) 5. s. (ANAT.) flămînzare, (pop.) bărdăhan, (prin Ban.) slabină. (~ la animalele rumegătoare.)
DEȘERTA vb. a descărca, a goli, (rar) a vida, (pop.) a zvînta, (înv. și reg.) a scurge, (prin vestul Munt.) a sicni. (A ~ roaba.)
vulpea-deșertului s. v. FENEC.
MARELE DEȘERT DE NISIP (GREAT SANDY DESERT [greit sændi dézət]), deșert situat în NV Australiei, la N de Tropicul Capricornului; c. 360 mii km2. Dune, lacuri sărate (Dora, Auld ș.a.).
MARELE DEȘERT VICTORIA (GREAT VICTORIA DESERT [greit viktóriə dézət]), deșert în SV Australiei, extins pe 725 km de la E la V; c. 300 mii km2. Dune.
PAINTED DESERT [péintid dézət], vastă zonă aridă (podiș cu alt. max de 1.370 m) în S.U.A. (Arizona) situată la E de Marele Canion (Grand Canyon) și la NE de râul Little Colorado; 19,4 mii km2; lungime: 240 km; lățime: 20-80 km. Acțiunea combinată a vântului, ploilor și gelivației asupra unor roci cu rezistență diferită la eroziune a creat un relief spectaculos, cu stânci divers colorate și câmpuri de pietre. Climat secetos, cu precipitații reduse (127-229 mm/an) și temperaturi extreme, ce variază între -31°C și 41°C. Vegetație semiaridă, rară. Fosile. Inclus în mare parte în teritoriul ocupat de rezervațiile indienilor navajo și hopi. În partea de SE se află Pădurea Pietrificată (381 km2).
a vorbi în deșert / la pereți / surzilor expr. a vorbi fără a reuși să-și impună punctul de vedere, să se facă înțeles, să obțină lucrul dorit etc.
deșerta, deșertez v. t. (intl.) a aresta, a închide.
deșertul păduchilor expr. (glum.) chelie.

desert dex

Intrare: deșert (adj. - gol)
deșert adj. - gol adjectiv
Intrare: desert
desert substantiv neutru
Intrare: deșert (s.n. - pustiu)
deșert s.n. - pustiu substantiv neutru
Intrare: deșerta
deșerta verb grupa I conjugarea I
Intrare: deșert
deșert
Intrare: vulpea-deșertului
vulpea-deșertului substantiv feminin articulat (numai) singular