desemnare definitie

3 intrări

47 definiții pentru desemnare

desemna1 vt vz desena
desemna2 vt [At: I. NEGRUZZI, IV 259 / Pzi: ~néz, (înv) desemn / E: de4 + semn după fr désigner, cf designa] 1 A arăta o persoană după semne distinctive după care se poate recunoaște. 2 A indica o persoană, considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. 3 A numi pe cineva într-o funcție.
desemnáre1 sf [At: DA ms / Pl: ~nắri / E: desemna] 1 Indicare a unei persoane după semne distinctive după care se poate recunoaște Si: desemnat1 (1). 2 Destinare a unei persoane pentru o anumită funcție Si: desemnat1 (2). 3 Numire a cuiva într-o funcție Si: desemnat1 (3).
desemnáre2 sf vz desenare
desená [At: NEGRUZZI, S. 246 / V: ~emná, ~siná / Pzi: ~néz / E: fr dessiner cf desen] 1-6 vt A face un desen (1, 4-5, 8-9,11). 7-8 vtr A (se) contura în fața privirii. 9 vt (Fig; rar) A schița o problemă, o chestiune.
desiná v vz desena
DESEMNÁ2 vb. I v. desena.
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn).
DESEMNÁRE, desemnări, s. f. Faptul de a desemna1. – V. desemna.
DESENÁ, desenez, vb. I. 1. Tranz. A executa un desen (1). 2. Refl. A apărea, a ieși în evidență; a se profila, a se contura. 3. Tranz. Fig. (Rar) A schița, a contura o problemă, o chestiune. [Var.: desemná, (înv.) desiná vb. I] – Din fr. dessiner.
DESINÁ vb. I v. desena.
DESEMNÁ2 vb. I v. desena.
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn).
DESEMNÁRE, desemnări, s. f. Faptul de a desemna. – V. desemna.
DESENÁ, desenez, vb. I. 1. Tranz. A executa un desen (1). 2. Refl. A apărea, a ieși în evidență; a se profila, a se contura. 3. Tranz. Fig. (Rar) A schița, a contura o problemă, o chestiune. [Var.: desemná, (înv.) desiná vb. I] – Din fr. dessiner.
DESINÁ vb. I v. desena.
DESEMNÁ2 vb. I v. desena.
DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A arăta, a indica, a numi o persoană ca fiind potrivită pentru o calitate, pentru o funcție etc. ♦ (Rar) A indica unei persoane un loc potrivit. Episcopul mi-a și desemnat o parohie bună în Sătmar. REBREANU, I. 87.
DESEMNÁRE s. f. Faptul de a desemna; indicare, numire a unei persoane pentru o anumită funcție sau demnitate.
DESENÁ, desenez, vb. I. 1. Tranz. A face un desen cu mîna liberă sau cu ajutorul instrumentelor. Desenează un copac. ◊ Fig. [Norii] desenează pe cer hărțile unor continente necunoscute. BOGZA, C. O. 53. ◊ Absol. Surîse, încetînd să deseneze și punînd creionul colorat alături. C. PETRESCU, C. V. 149. 2. Refl. (Despre conturul unui obiect) A apărea, a ieși în evidență; a se profila, a se contura. Munții se desenează în zare. ▭ Asprimea voluntară a feței era îndulcită de catifelarea umedă a ochilor și de buzele cărnoase, roșii și desenate voluptos. C. PETRESCU, Î. I 13. 3. (Neobișnuit, cu privire la o problemă, o chestiune) A schița, a contura. (Atestat în forma desemna) Chestiunea abia este desemnată; acesta este primul ei cuvînt. ODOBESCU, S. III 408. – Variante: desemná, (învechit) desiná (NEGRUZZI, S. II 246) vb. I.
DESINÁ vb. I v. desena.
desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză
desemnáre (indicare) s. f., g.-d. art. desemnắrii; pl. desemnắri
desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză
desemná (a indica, a numi o persoană) vb., ind. prez. 1 sg. desemnéz, 3 sg. și pl. desemneáză
desemnáre (indicare a unei persoane) s. f., g.-d. art. desemnării, pl. desemnări
desená (a executa un desen, a se profila, a (se) contura) vb. ind. prez. 1 sg. desenéz, 3 sg. și pl. deseneáză
DESEMNÁ vb. 1. a face, a numi, a pune, (înv. și pop.) a orândui, (înv.) a provivasi, a rândui. (Îl ~ ministru al său.) 2. v. alege. 3. v. constitui. 4. v. indica.
DESEMNÁRE s. 1. v. constituire. 2. v. indicare.
DESENÁ vb. 1. (înv. și pop.) a scrie, a zugrăvi. (A ~ o caricatură.) 2. a se contura, a se delimita, a se desluși, a se distinge, a se evidenția, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Acum imaginea ei se ~ în lumina asfințitului.)
A desemna ≠ a destitui, a revoca
DESEMNÁ vb. I. tr. A indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcție etc., a designa. [< desemn + -a, cf. fr. désigner, lat. designare].
DESEMNÁRE s.f. Faptul de a desemna. [< desemna].
DESENÁ vb. I. 1. tr. A face un desen. 2. refl. A apărea, a se ivi, a se contura, a se profila. [Cf. fr. dessiner].
DESEMNÁ vb. tr. a indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcție etc.; a designa. (după fr. désigner, lat. designare)
DESENÁ vb. I. tr. a face un desen. II. refl. a apărea, a se contura, a se profila. (< fr. dessiner)
desemná (-néz, -át), vb. – A indica, a semnala. Fr. désigner, adaptat conform paralelismului signe-semn.
A DESEMNÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A numi în vederea exercitării unei activități ori a ocupării unei funcții sau demnități. 2) (lucruri, scopuri etc.) A indica printr-un gest sau printr-un semn. /<fr. designer, lat. designare
A DESENÁ ~éz tranz. 1) A reprezenta prin desen. 2) A face să se deseneze; a profila; a contura; a zugrăvi; a schița. /<fr. dessiner
A SE DESENÁ mă ~éz intranz. A se închega în contururi precise; a căpăta forme distinctive; a se profila; a se contura; a se zugrăvi; a se delimita. /<fr. dessiner
desemnà v. 1. a indica cu un semn special; 2. a face cunoscut, a semnala: a desemna ca succesor.
desenà v. 1. a reprezenta cu ajutorul desenului: a desena un cap; 2. a face să reiasă formele; o haină ce desenează bine talia; 3. a ști desenul; 4. a apare deslușit: din depărtare se desenează munții.
*desemnéz v. tr. (d. semn, după fr. dessiner, care vine d. it. disegnare, lat. designare. V. în-semn). Reproduc pin ajutoru desemnuluĭ: a desemna un cal (V. pictez). Însemnez, arăt, spun, dezignez: îmĭ desemnez succesoru. V. refl. Apar lămurit: talia luĭ se desemnează bine, munțiĭ se desemnează (se profilaŭ) al orizont. Mă apropiĭ de deznodămînt: evenimentele se desemnează.
DESEMNA vb. 1. a face, a numi, a pune, (înv. și pop.) o orîndui, (înv.) a provivasi, a rîndui. (Îl ~ ministru al său.) 2. a alege, a învesti, a pune. (Poporul l-a ~ conducător.) 3. a alcătui, a constitui, a crea, a forma, a institui, a înființa, a numi, a organiza, a stabili, (înv.) a tocmi. (A ~ o comisie.) 4. a arăta, a indica, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii.)
DESEMNARE s. 1. alcătuire, constituire, creare, formare, instituire, înființare, numire, organizare, stabilire. (~ unei comisii.) 2. arătare, indicare, semnalare. (Tabel cu ~ învingătorilor într-un concurs.)
DESENA vb. 1. (înv. și pop.) a scrie, a zugrăvi. (A ~ o caricatură.) 2. a se contura, a se delimita, a se desluși, a se distinge, a se evidenția, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Acum imaginea ei se ~ în lumina asfințitului.)
desena, desenez v. t. a denunța.

desemnare dex

Intrare: desena
desina conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
desena conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
desemna conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
Intrare: desemna
desemna conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
Intrare: desemnare
desemnare substantiv feminin