descurajat definitie

2 intrări

22 definiții pentru descurajat

descurajá [At: VALIAN / Pzi: ~jéz / E: fr décourager] 1-2 vtr (A-și pierde sau) a face să-și piardă curajul. 3 vr A fi deprimat.
descuraját1 sns [At: MDA ms / E: descuraja] Descurajare (1).
descuraját2, ~ă a [At: BĂLCESCU, M. V. 61 / Pl: ~ați, ~e / E: descuraja] (D. oameni) 1 Care și-a pierdut curajul. 2 Deprimat.
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager.
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, nădejdea; a (se) demoraliza. – După fr. décourager.
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, nădejdea; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă curajul, entuziasmul, interesul, nădejdea. În loc să descurajeze cu toată energia patima lui Zaharia Duhu, încă o dată o întețea. C. PETRESCU, R. DR. 229. ♦ Refl. A pierde curajul, a deznădăjdui. Se descurajează prea ușor.
DESCURAJÁT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, lipsit de entuziasm, de interes; demoralizat, deznădăjduit. (Fig.) Totdeauna însă brațul îi cădea descurajat. SADOVEANU, Z. C. 189.
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajá vb., ind. prez. 1 sg. descurajéz, 3 sg. și pl. descurajeáză, 1 pl. descurajăm; conj. prez. 3 sg. și pl. descurajéze; ger. descurajând
DESCURAJÁ vb. a (se) demoraliza, a (se) deprima, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)
DESCURAJÁT adj. 1. demoralizat, deprimat, (fig.) demobilizat. (Om ~.) 2. abătut, amărât, deprimat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scârbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.)
A descuraja ≠ a îmbărbăta, a încuraja
DESCURAJÁ vb. I. tr. A fi sau a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul. [P.i. -jez, 3,6 -jează, ger. -jând. / după fr. décourager].
DESCURAJÁ vb. refl., tr. a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul; a demoraliza, a descumpăni. (după fr. décourager)
A DESCURAJÁ ~éz tranz. A face să se descurajeze; a demoraliza; a demonta. /<fr. decourager
A SE DESCURAJÁ mă ~éz intranz. A-și pierde curajul, siguranța în forțele proprii; a se demoraliza. /<fr. décourager
descurajà v. 1. a lua curajul; 2. a pierde curajul.
*descurajéz v. tr. (fr. décourager). Fac să peardă curaju. V. refl. Perd curaju.
DESCURAJA vb. a (se) demoraliza, a (se) deprima, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)
DESCURAJAT adj. 1. demoralizat, deprimat, (fig.) demobilizat. (Om ~.) 2. abătut, amărît, deprimat, indispus, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.)

descurajat dex

Intrare: descuraja
descuraja verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: descurajat
descurajat adjectiv