descurajare definitie

2 intrări

27 definiții pentru descurajare

descurajá [At: VALIAN / Pzi: ~jéz / E: fr décourager] 1-2 vtr (A-și pierde sau) a face să-și piardă curajul. 3 vr A fi deprimat.
descurajáre sf [At: MACEDONSKI, O. IV 11 / Pl: ~jắri / E: descuraja] 1 Pierdere a curajului Si: descurajat1. 2 Stare a celui care și-a pierdut curajul. 3 Deprimare.
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager.
DESCURAJÁRE, descurajări, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea unei persoane care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. – V. descuraja.
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, nădejdea; a (se) demoraliza. – După fr. décourager.
DESCURAJÁRE, descurajări, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea celui care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. – V. descuraja.
DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă curajul, entuziasmul, interesul, nădejdea. În loc să descurajeze cu toată energia patima lui Zaharia Duhu, încă o dată o întețea. C. PETRESCU, R. DR. 229. ♦ Refl. A pierde curajul, a deznădăjdui. Se descurajează prea ușor.
DESCURAJÁRE s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea celui care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare, deznădejde. După vreo două săptămîni te-a cuprins o descurajare, o silă de tot ce era în jurul tău. PAS, Z. I 298. Pleca cu un gest greu de descurajare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 21. Să vorbim de aceia... pe cari descurajarea nu i-a culcat încă la pămînt. MACEDONSKI, O. IV 11.
descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd
descurajáre s. f., g.-d. art. descurajắrii; pl. descurajắri
descurajá vb., ind. prez. 1 sg. descurajéz, 3 sg. și pl. descurajeáză, 1 pl. descurajăm; conj. prez. 3 sg. și pl. descurajéze; ger. descurajând
descurajáre s. f., g.-d. art. descurajării; pl. descurajări
DESCURAJÁ vb. a (se) demoraliza, a (se) deprima, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)
DESCURAJÁRE s. demoralizare, depresiune, deprimare, (livr.) marasm, (înv.) demoralizație, (fig.) demobilizare. (Stare de ~.)
A descuraja ≠ a îmbărbăta, a încuraja
Descurajare ≠ încurajare
DESCURAJÁ vb. I. tr. A fi sau a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul. [P.i. -jez, 3,6 -jează, ger. -jând. / după fr. décourager].
DESCURAJÁRE s.f. Acțiunea de a descuraja și rezultatul ei; demoralizare, descumpănire. [< descuraja].
DESCURAJÁ vb. refl., tr. a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul; a demoraliza, a descumpăni. (după fr. décourager)
A DESCURAJÁ ~éz tranz. A face să se descurajeze; a demoraliza; a demonta. /<fr. decourager
A SE DESCURAJÁ mă ~éz intranz. A-și pierde curajul, siguranța în forțele proprii; a se demoraliza. /<fr. décourager
descurajà v. 1. a lua curajul; 2. a pierde curajul.
descurajare f. pierderea curajului.
*descurajáre f. Acțiunea de a saŭ de a te descuraja, perderea curajuluĭ.
*descurajéz v. tr. (fr. décourager). Fac să peardă curaju. V. refl. Perd curaju.
DESCURAJA vb. a (se) demoraliza, a (se) deprima, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)
DESCURAJARE s. demoralizare, depresiune, deprimare, (livr.) marasm, (înv.) demoralizație, (fig.) demobilizare. (Stare de ~.)

descurajare dex

Intrare: descuraja
descuraja verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: descurajare
descurajare substantiv feminin