Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

27 defini╚Ťii pentru descurajare

descuraj├í [At: VALIAN / Pzi: ~j├ęz / E: fr d├ęcourager] 1-2 vtr (A-╚Öi pierde sau) a face s─â-╚Öi piard─â curajul. 3 vr A fi deprimat.
descurajáre sf [At: MACEDONSKI, O. IV 11 / Pl: ~jắri / E: descuraja] 1 Pierdere a curajului Si: descurajat1. 2 Stare a celui care și-a pierdut curajul. 3 Deprimare.
DESCURAJ├ü, descurajez, vb. I. Refl. ╚Öi tranz. A-╚Öi pierde sau a face pe cineva s─â-╚Öi piard─â curajul, entuziasmul, speran╚Ťa; a (se) demoraliza. ÔÇô Dup─â fr. d├ęcourager.
DESCURAJ├üRE, descuraj─âri, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea unei persoane care ╚Öi-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. ÔÇô V. descuraja.
DESCURAJ├ü, descurajez, vb. I. Refl. ╚Öi tranz. A-╚Öi pierde sau a face pe cineva s─â-╚Öi piard─â curajul, entuziasmul, n─âdejdea; a (se) demoraliza. ÔÇô Dup─â fr. d├ęcourager.
DESCURAJ├üRE, descuraj─âri, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea celui care ╚Öi-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. ÔÇô V. descuraja.
DESCURAJ├ü, descurajez, vb. I. Tranz. A face s─â-╚Öi piard─â curajul, entuziasmul, interesul, n─âdejdea. ├Än loc s─â descurajeze cu toat─â energia patima lui Zaharia Duhu, ├«nc─â o dat─â o ├«nte╚Ťea. C. PETRESCU, R. DR. 229. ÔÖŽ Refl. A pierde curajul, a dezn─âd─âjdui. Se descurajeaz─â prea u╚Öor.
DESCURAJÁRE s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea celui care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare, deznădejde. După vreo două săptămîni te-a cuprins o descurajare, o silă de tot ce era în jurul tău. PAS, Z. I 298. Pleca cu un gest greu de descurajare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 21. Să vorbim de aceia... pe cari descurajarea nu i-a culcat încă la pămînt. MACEDONSKI, O. IV 11.
descuraj├í (a ~) vb., ind. prez. 3 descuraje├íz─â, 1 pl. descurajß║»m; conj. prez. 3 s─â descuraj├ęze; ger. descurajß║ąnd
descurajáre s. f., g.-d. art. descurajắrii; pl. descurajắri
descuraj├í vb., ind. prez. 1 sg. descuraj├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. descuraje├íz─â, 1 pl. descuraj─âm; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. descuraj├ęze; ger. descuraj├ónd
descurajáre s. f., g.-d. art. descurajării; pl. descurajări
DESCURAJÁ vb. a (se) demoraliza, a (se) deprima, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)
DESCURAJ├üRE s. demoralizare, depresiune, deprimare, (livr.) marasm, (├«nv.) demoraliza╚Ťie, (fig.) demobilizare. (Stare de ~.)
A descuraja Ôëá a ├«mb─ârb─âta, a ├«ncuraja
Descurajare Ôëá ├«ncurajare
DESCURAJ├ü vb. I. tr. A fi sau a aduce pe cineva ├«n stare de a-╚Öi pierde curajul. [P.i. -jez, 3,6 -jeaz─â, ger. -j├ónd. / dup─â fr. d├ęcourager].
DESCURAJ├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a descuraja ╚Öi rezultatul ei; demoralizare, descump─ânire. [< descuraja].
DESCURAJ├ü vb. refl., tr. a aduce pe cineva ├«n stare de a-╚Öi pierde curajul; a demoraliza, a descump─âni. (dup─â fr. d├ęcourager)
A DESCURAJ├ü ~├ęz tranz. A face s─â se descurajeze; a demoraliza; a demonta. /<fr. decourager
A SE DESCURAJ├ü m─â ~├ęz intranz. A-╚Öi pierde curajul, siguran╚Ťa ├«n for╚Ťele proprii; a se demoraliza. /<fr. d├ęcourager
descurajà v. 1. a lua curajul; 2. a pierde curajul.
descurajare f. pierderea curajului.
*descuraj├íre f. Ac╚Ťiunea de a sa┼ş de a te descuraja, perderea curajulu─ş.
*descuraj├ęz v. tr. (fr. d├ęcourager). Fac s─â peard─â curaju. V. refl. Perd curaju.
DESCURAJA vb. a (se) demoraliza, a (se) deprima, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)
DESCURAJARE s. demoralizare, depresiune, deprimare, (livr.) marasm, (├«nv.) demoraliza╚Ťie, (fig.) demobilizare. (Stare de ~.)

Descurajare dex online | sinonim

Descurajare definitie

Intrare: descuraja
descuraja verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: descurajare
descurajare substantiv feminin