descurajá [At: VALIAN / Pzi: ~jéz / E: fr décourager] 1-2 vtr (A-și pierde sau) a face să-și piardă curajul. 3 vr A fi deprimat.

DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager.

DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, nădejdea; a (se) demoraliza. – După fr. décourager.

DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Tranz. A face să-și piardă curajul, entuziasmul, interesul, nădejdea. În loc să descurajeze cu toată energia patima lui Zaharia Duhu, încă o dată o întețea. C. PETRESCU, R. DR. 229. ♦ Refl. A pierde curajul, a deznădăjdui. Se descurajează prea ușor.

descurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 descurajeáză, 1 pl. descurajắm; conj. prez. 3 să descurajéze; ger. descurajấnd

descurajá vb., ind. prez. 1 sg. descurajéz, 3 sg. și pl. descurajeáză, 1 pl. descurajăm; conj. prez. 3 sg. și pl. descurajéze; ger. descurajând

DESCURAJÁ vb. a (se) demoraliza, a (se) deprima, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)

A descuraja ≠ a îmbărbăta, a încuraja

DESCURAJÁ vb. I. tr. A fi sau a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul. [P.i. -jez, 3,6 -jează, ger. -jând. / după fr. décourager].

DESCURAJÁ vb. refl., tr. a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul; a demoraliza, a descumpăni. (după fr. décourager)

A DESCURAJÁ ~éz tranz. A face să se descurajeze; a demoraliza; a demonta. /<fr. decourager

A SE DESCURAJÁ mă ~éz intranz. A-și pierde curajul, siguranța în forțele proprii; a se demoraliza. /<fr. décourager

descurajà v. 1. a lua curajul; 2. a pierde curajul.

*descurajéz v. tr. (fr. décourager). Fac să peardă curaju. V. refl. Perd curaju.

DESCURAJA vb. a (se) demoraliza, a (se) deprima, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)