descrucișare definitie

13 definiții pentru descrucișare

descrucișa vt [At: MAT. FOLK. 7 / Pzi: ~șéz / E: des- + (în)crucișa] 1 (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș Si: a descruci. 2 (Îvp; d. arme) A scoate armele de la brâu Cf încrucișa.
descrucișáre sf [At: ZIARELE / Pl: ~șắri / E: descrucișa] 1 Desfacere dintr-o încrucișare Si: descrucișat1 (1). 2 (Îvp) Scoatere a armelor de la brâu Si: descrucișat1 (2). 3 (Fig) Începere a lucrului Si: descrucișat1 (3).
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa.
DESCRUCIȘÁRE, descrucișări, s. f. Acțiunea de a descrucișa și rezultatul ei. – V. descrucișa.
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Des1 + [în]crucișa.
DESCRUCIȘÁRE, descrucișări, s. f. Acțiunea de a descrucișa și rezultatul ei. – V. descrucișa.
DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A desface două obiecte așezate cruciș, a le depărta unul de altul. Pentru a descrucișa zburătorii!... sus gabierii!... și marinarii se aruncară pe scările de frînghie. BART, S. M. 51.
DESCRUCIȘÁRE, descrucișări, s. f. Faptul de a descrucișa (obiecte așezate cruciș). Nicola, ușurel, a ajuns cel dintîi în vîrf, la rîndunică, pentru descrucișarea vergelor. BART, E. 273.
descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd
descrucișáre s. f., g.-d. art. descrucișắrii; pl. descrucișắri
descrucișá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. descrucișeáză, 1 pl. descrucișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. descrucișéze; ger. descrucișând
descrucișáre s. f., g.-d. art. descrucișării, pl. descrucișări
A DESCRUCIȘÁ ~éz tranz. rar A face să nu mai fie așezat cruciș. /des- + a [în]crucișa

descrucișare dex

Intrare: descrucișa
descrucișa verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: descrucișare
descrucișare substantiv feminin