descrețire definitie

2 intrări

20 definiții pentru descrețire

descrețí [At: LB / Pzi: ~țésc / E: des- + (în)creți] 1-2 vtr (D. un lucru creț, încrețit sau zbârcit; spc d. o țesătură, o haină sau d. piele) A (se) netezi. 3-4 vtr (Îe) A (i se) ~ fruntea (mai rar) fața (cuiva) A nu mai fi încruntat. 5-6 vtr (Fig; îae) A (se) destinde. 7 vt (Fig; îe) A ~ sprâncenele A lua un aer vesel. 8 vt A descoase un obiect încrețit. 9 vt (Rar) A desface un obiect legat cu șnur.
descrețíre sf [At: ZANNE, P. II 149 / Pl: ~ri / E: descreți] 1 Netezire a unui obiect încrețit Si: descrețit1 (1), descrețitură (1). 2 (Fig; șîs ~a frunții) Dispariție a încruntării de pe fruntea cuiva Si: descrețit1 (2), descrețitură (2). 3 (Fig; șîs ~a sprâncenelor) Atitudine veselă Si: descrețit1 (3), descrețitură (3). 4 Descoasere a unui obiect încrețit Si: descrețit1 (4), descrețitură (4). 5 (Rar) Desfacere a unui obiect legat cu șnur Si: descrețit1 (5), descrețitură (5).
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Pref. des- + [în]creți.
DESCREȚÍRE, descrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) descreți și rezultatul ei. – V. descreți.
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ Tranz. și refl. A face să nu mai fie sau a nu mai fi încruntat; fig. a (se) destinde, a (se) însenina. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu șnur. – Des1-+ [în]creți.
DESCREȚÍRE, descrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) descreți și rezultatul ei. – V. descreți.
DESCREȚÍ, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ A destinde, a face să nu mai fie încruntat; fig. (împreună cu complementul: «fața»,«sprînceana», «fruntea» etc.) a se însenina, a-și recăpăta voioșia, buna dispoziție. Duca tăcu, fără să-și descrețească sprînceana. SADOVEANU, Z. C. 101. Să lăsăm însă pe Zamfirescu să continuie și să-i descrețim puțin fruntea. MACEDONSKI, O. IV 53. ◊ Refl. Fețele oamenilor se vor descreți. CAMILAR, N. I 416. Ruset se descreți, vesel. SADOVEANU, Z. C. 123. Eu cred că poporul are nevoie și de petreceri, ca să i se descrețească fruntea. CAMIL PETRESCU, T. II 522. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu un șnur. Punga ș-o descrețește. PANN, P. V. I 20.
DESCREȚÍRE, descrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) descreți și rezultatul ei.
descrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 să descrețeáscă
descrețíre s. f., g.-d. art. descrețírii; pl. descrețíri
descrețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descrețésc, imperf. 3 sg. descrețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. descrețeáscă
descrețíre s. f., g.-d. art. descrețírii; pl. descrețíri
DESCREȚÍ vb. (rar) a (se) descrunta. (Fruntea i s-a mai ~.)
A (se) descreți ≠ a (se) încreți
A descreți ≠ a cuta, a încreți
A DESCREȚÍ ~ésc tranz. A face să se descrețească. /des- + a [în]creți
A SE DESCREȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre păr) A deveni drept, fără cârlionți. 2) (despre țesături, piele, hârtie etc.) A se întinde desfăcându-și încrețiturile. 3) (despre pielea omului) A deveni netedă, fără zbârcituri. 4) fig. A-și recăpăta buna dispoziție; a se însenina. /des- + a [în] creți
descrețì v. 1. a șterge crețurile sau sbârciturile; 2. fig. a îmbucura, a înveseli.
descrețésc v. tr. (d. creț). Suprim. crețorile, încrețiturile, zbîrciturile. Fig. Înveselesc: l-am făcut să-șĭ descrețească fruntea. V. scapăr și chĭondorîș.
DESCREȚI vb. (rar) a (se) descrunta. (Fruntea i s-a mai ~.)

descrețire dex

Intrare: descreți
descreți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: descrețire
descrețire substantiv feminin