desconsidera vt [At: DEX / Pzi: ~íder / E: des- + considera cf fr déconsidérer] A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită Si: a disprețul.

desconsiderát¹ sns [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: desconsidera] (Nob) Desconsiderare.

desconsiderát², ~ă a [At: DEX / Pl: ~ați, ~e / E: desconsidera] 1 Disprețuit. 2 Discreditat.

DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer).

DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.

DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerația, stima, atenția cuvenită; a disprețui. – Des¹- + considera (după fr. déconsidérer).

DESCONSIDERÁT, -Ă, desconsiderați, -te, adj. Disprețuit, discreditat. – V. desconsidera.

DESCONSIDERÁ, desconsíder, vb. I. Tranz. A nu da cuiva considerație, stimă, atenție; a nu băga în seamă, a disprețui.

desconsiderá (a ~) vb., ind. prez. 3 desconsíderă

desconsiderá vb., ind. prez. 1 sg. desconsíder, 3 sg. și pl. desconsíderă; ger. desconsiderând

DESCONSIDERÁ vb. v. disprețui.

DESCONSIDERÁT adj. disprețuit. (O persoană ~.)

DESCONSIDERÁ vb. I. tr. A disprețui (pe cineva). [P.i. desconsíder. / < des- + considera, după fr. déconsidérer].

DESCONSIDERÁ vb. tr. a disprețui (pe cineva). (după fr. déconsidérer)

A DESCONSIDERÁ desconsíder tranz. (persoane) A trata cu desconsiderație; a supune unei atitudini lipsite de considerație; a ignora; a disprețui. /des- + a considera

desconsiderà v. 1. a face să piarză considerațiunea; 2. a-și atrage disprețul.

*desconsíder, a -á v. tr. (d. consider, după fr. déconsidérer). Nu consider, nu ĭaŭ în samă, nu daŭ atențiune: omu cult desconsideră opiniunea vulguluĭ. – Și dis-.

DESCONSIDERA vb. a disprețui, a nesocoti, (înv.) a defăima, a mepriza, a ocărî. (De ce îl ~ atît?)

DESCONSIDERAT adj. disprețuit. (O persoană ~.)