descolăcire definitie

19 definiții pentru descolăcire

descolăcí vr [At: DEX / Pzi: ~ăcésc / E: des- + (în)colăci] A se desface din încolăcire.
descolăcíre sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: descolăci] Desfacere din încolăcire Si: descolăcit1.
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Pref. des- + [în]colăci.
DESCOLĂCÍRE, descolăciri, s. f. Acțiunea de a se descolăci și rezultatul ei. – V. descolăci.
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din încolăcire. – Des1- + [în]colăci.
DESCOLĂCÍRE, descolăciri, s. f. Acțiunea de a se descolăci și rezultatul ei. – V. descolăci.
DESCOLĂCÍ, descolăcesc, vb. IV. Refl. A se desface din jurul unui corp sau al unui obiect pe care este încolăcit.
descolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 să descolăceáscă
descolăcíre s. f., g.-d. art. descolăcírii; pl. descolăcíri
descolăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descolăcésc, imperf. 3 sg. descolăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. descolăceáscă
descolăcíre s. f., g.-d. art. descolăcírii; pl. descolăcíri
DESCOLĂCÍ vb. (pop.) a (se) descolătăci.
DESCOLĂCÍRE s. (pop.) descolătăcire.
A (se) descolăci ≠ a (se) încolăci
A se descolăci ≠ a se încolăci
A DESCOLĂCÍ ~ésc tranz. A face să se descolăcească. /des- + a [în]colăci
A SE DESCOLĂCÍ se ~éște intranz. A se desface din jurul unui obiect. /des- + a [în]colăci
DESCOLĂCI vb. (pop.) a (se) descolătăci.
DESCOLĂCIRE s. (pop.) descolătăcire.

descolăcire dex

Intrare: descolăci
descolăci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: descolăcire
descolăcire substantiv feminin