17 definiții pentru descleștare
descleștá [At: DEX / Pzi: ~téz / E: des- + (în)cleșta] 1-2 vtr A (se) desface dintr-o strânsoare. 3 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) fălcile A face pe cineva să vorbească. 4 vr (Îae) A începe, în sfârșit, să vorbească. 5-6 vtr A (se) desprinde cu greu din locul unde se afla fixat. descleștáre sf [At. DEX / Pl: ~tắri / E: descleșta] 1 Desfacere dintr-o strânsoare Si: descleștat1 (1). 2 Desprindere cu greu din locul unde se afla fixat Si: descleștat1 (2). DESCLEȘTÁ, descleștez,
vb. I.
Tranz. și
refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊
Expr. (
Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (
Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească.
2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. –
Pref. des- + [în]
cleșta. DESCLEȘTÁRE, descleștări,
s. f. Acțiunea de a (se) descleșta și rezultatul ei. –
V. descleșta. DESCLEȘTÁ, descleștez,
vb. I.
Tranz. și
refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊
Expr. (
Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (
Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească.
2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. –
Des1- + [în]
cleșta. DESCLEȘTÁRE, descleștări,
s. f. Acțiunea de a (se) descleșta și rezultatul ei. –
V. descleșta. DESCLEȘTÁ, descleștez,
vb. I.
Tranz. 1. A desprinde dintr-o strînsoare (asemănătoare cu a unui clește). (
Fig.) În fața palatului, puhoiul compact își descleștă strînsoarea. C. PETRESCU, C. V. 58. ♦ (Cu privire la fălci sau dinți,
p. ext. la gură) A desface dintr-o încleștare. Își descleștă cu greu fălcile, întredeschise buzele sbîrcite. DUMITRIU, N. 240. Danton... descleștează dinții. CAMIL PETRESCU, T. II 501. (
Refl.) Gura, amară, se descleștase. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 289. ◊
Expr. A-i descleșta cuiva fălcile = a constrînge pe cineva să vorbească. (
Refl.)
A i se descleșta cuiva fălcile = a începe în sfîrșit (sau cu mare greutate) să vorbească. Tată-său stărui de el pînă i se descleștară fălcile. Negoiță povesti cu nevinovăție tot ce i se întîmplase. GALACTION, O. I 300.
2. (Urmat de determinări introduse prin
prep. «din») A smulge, a desprinde cu greu ceva din locul unde se află fixat sau înțepenit. De-abia își putea descleșta picioarele din sîngele închegat. CREANGĂ, P. 227. ◊
Refl. Nu putea să se descleșteze bietul Robinson din brațele căpitanului, bucurîndu-se împreună cu dînsul pentru dezrobirea corăbiei. DRĂGHICI, R. 300.
DESCLEȘTÁRE, descleștări,
s. f. Acțiunea de
a (se) descleșta. descleștá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 descleșteáză
descleștáre s. f.,
g.-d. art. descleștắrii;
pl. descleștắri
descleștá vb., ind. prez. 1 sg. descleștéz, 3 sg. și pl. descleșteáză descleștáre s. f., g.-d. art. descleștării; pl. descleștări A DESCLEȘTÁ ~éz tranz. A face să se descleșteze. /des- + a [în]cleșta A SE DESCLEȘTÁ se ~eáză intranz. A se desface desprinzându-se dintr-o strânsoare. /des- + a [în]cleșta descleștà v. a desface ceva încleștat: a descleșta gura.
descleștéz v. tr. (d. clește). Desfac ceĭa ce era strâns ca cu cleștele: nu putea să-șĭ descleșteze gura de frig.
Descleștare dex online | sinonim
Descleștare definitie
Intrare: descleșta
descleșta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: descleștare
descleștare substantiv feminin