Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

17 defini╚Ťii pentru descle╚Ötare

descle╚Öt├í [At: DEX / Pzi: ~t├ęz / E: des- + (├«n)cle╚Öta] 1-2 vtr A (se) desface dintr-o str├ónsoare. 3 vt (├Äe) A-i ~ (cuiva) f─âlcile A face pe cineva s─â vorbeasc─â. 4 vr (├Äae) A ├«ncepe, ├«n sf├ór╚Öit, s─â vorbeasc─â. 5-6 vtr A (se) desprinde cu greu din locul unde se afla fixat.
descleștáre sf [At. DEX / Pl: ~tắri / E: descleșta] 1 Desfacere dintr-o strânsoare Si: descleștat1 (1). 2 Desprindere cu greu din locul unde se afla fixat Si: descleștat1 (2).
DESCLE╚śT├ü, descle╚Ötez, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o str├ónsoare, dintr-o ├«ncle╚Ötare. ÔŚŐ Expr. (Tranz.) A-i descle╚Öta cuiva f─âlcile = a face pe cineva s─â vorbeasc─â. (Refl.) A i se descle╚Öta cuiva f─âlcile = a ├«ncepe, ├«n sf├ór╚Öit, s─â vorbeasc─â. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se afl─â fixat. ÔÇô Pref. des- + [├«n]cle╚Öta.
DESCLE╚śT├üRE, descle╚Öt─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) descle╚Öta ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. descle╚Öta.
DESCLE╚śT├ü, descle╚Ötez, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o str├ónsoare, dintr-o ├«ncle╚Ötare. ÔŚŐ Expr. (Tranz.) A-i descle╚Öta cuiva f─âlcile = a face pe cineva s─â vorbeasc─â. (Refl.) A i se descle╚Öta cuiva f─âlcile = a ├«ncepe, ├«n sf├ór╚Öit, s─â vorbeasc─â. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se afl─â fixat. ÔÇô Des1- + [├«n]cle╚Öta.
DESCLE╚śT├üRE, descle╚Öt─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) descle╚Öta ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. descle╚Öta.
DESCLE╚śT├ü, descle╚Ötez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde dintr-o str├«nsoare (asem─ân─âtoare cu a unui cle╚Öte). (Fig.) ├Än fa╚Ťa palatului, puhoiul compact ├«╚Öi descle╚Öt─â str├«nsoarea. C. PETRESCU, C. V. 58. ÔÖŽ (Cu privire la f─âlci sau din╚Ťi, p. ext. la gur─â) A desface dintr-o ├«ncle╚Ötare. ├Ä╚Öi descle╚Öt─â cu greu f─âlcile, ├«ntredeschise buzele sb├«rcite. DUMITRIU, N. 240. Danton... descle╚Öteaz─â din╚Ťii. CAMIL PETRESCU, T. II 501. (Refl.) Gura, amar─â, se descle╚Ötase. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 289. ÔŚŐ Expr. A-i descle╚Öta cuiva f─âlcile = a constr├«nge pe cineva s─â vorbeasc─â. (Refl.) A i se descle╚Öta cuiva f─âlcile = a ├«ncepe ├«n sf├«r╚Öit (sau cu mare greutate) s─â vorbeasc─â. Tat─â-s─âu st─ârui de el p├«n─â i se descle╚Ötar─â f─âlcile. Negoi╚Ť─â povesti cu nevinov─â╚Ťie tot ce i se ├«nt├«mplase. GALACTION, O. I 300. 2. (Urmat de determin─âri introduse prin prep. ┬źdin┬╗) A smulge, a desprinde cu greu ceva din locul unde se afl─â fixat sau ├«n╚Ťepenit. De-abia ├«╚Öi putea descle╚Öta picioarele din s├«ngele ├«nchegat. CREANG─é, P. 227. ÔŚŐ Refl. Nu putea s─â se descle╚Öteze bietul Robinson din bra╚Ťele c─âpitanului, bucur├«ndu-se ├«mpreun─â cu d├«nsul pentru dezrobirea cor─âbiei. DR─éGHICI, R. 300.
DESCLE╚śT├üRE, descle╚Öt─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) descle╚Öta.
descleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 descleșteáză
descleștáre s. f., g.-d. art. descleștắrii; pl. descleștắri
descle╚Öt├í vb., ind. prez. 1 sg. descle╚Öt├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. descle╚Öte├íz─â
descleștáre s. f., g.-d. art. descleștării; pl. descleștări
A descle╚Öta Ôëá a ├«ncle╚Öta
A DESCLE╚śT├ü ~├ęz tranz. A face s─â se descle╚Öteze. /des- + a [├«n]cle╚Öta
A SE DESCLE╚śT├ü se ~e├íz─â intranz. A se desface desprinz├óndu-se dintr-o str├ónsoare. /des- + a [├«n]cle╚Öta
descleștà v. a desface ceva încleștat: a descleșta gura.
descle╚Öt├ęz v. tr. (d. cle╚Öte). Desfac ce─şa ce era str├óns ca cu cle╚Ötele: nu putea s─â-╚Ö─ş descle╚Öteze gura de frig.

Descleștare dex online | sinonim

Descleștare definitie

Intrare: descleșta
descleșta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: descleștare
descleștare substantiv feminin