deschiaburire definitie

12 definiții pentru deschiaburire

deschiaburi vt [At: DEX / Pzi: ~resc / E: des- + chiabur] 1 (Asr) A desființa prin lege posibilitățile de exploatare ale chiaburilor. 2 (Imp) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor.
deschiaburíre sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: deschiaburi] 1 (Asr) Desființare prin lege a posibilităților de exploatare ale chiaburilor. 2 (Imp) Scoatere a cuiva din rândul chiaburilor.
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi.
DESCHIABURÍRE, deschiaburiri, s. f. Acțiunea de a deschiaburi și rezultatul ei. – V. deschiaburi.
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Des1- + chiabur.
DESCHIABURÍRE, deschiaburiri, s. f. Acțiunea de a deschiaburi și rezultatul ei. – V. deschiaburi.
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. A smulge din mîna unui chiabur pămîntul și mijloacele de producție (în cadrul măsurilor de lichidare a exploatării chiaburești).
DESCHIABURÍRE s. f. Acțiunea de a deschiaburi; smulgerea pămîntului și a mijloacelor de producție din mîna chiaburilor (acțiune efectuată în etapa de colectivizare în masă a țărănimii muncitoare).
deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă
deschiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. deschiaburírii; pl. deschiaburíri
deschiaburí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 sg. și pl. deschiabureáscă
deschiaburíre s. f., g.-d. art. deschiaburírii; pl. deschiaburíri

deschiaburire dex

Intrare: deschiaburi
deschiaburi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: deschiaburire
deschiaburire substantiv feminin