descheiá [At: PSALT. HUR., 107v/23 / V: ~schiá, (reg) dăs~, desteiá, deșteiá / P: ~che-ia / Pzi: ~éi / E: ml disclavare] 1 vt (Înv) A deschide gura. 2 vt (Reg) A deschide un obiect. 3 vt (Îvr) A descuia. 4-5 vtr A (se) desface. 6-7 vtr (Îvp) A (se) dezmembra. 8 vr (Îvp) A se dezmorți. 9 vt (C.i. nasturi) A scoate din butonieră Si: (reg) a desbumba, a descheptura (1), a deschiotora, a dezmembra. 10 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte încheiate) A desface din nasturi, copci etc. Si: (reg) a desbumba, a descheptura (2), a deschiotora, a dezmembra. 11 vr (Reg; îf deșteia) A se dezbrăca. 12 vr (Reg; d. găini; pex d. orice fel de păsări de casă) A se lărgi orificiul prin care ies ouăle.

deschiá v vz descheia

DESCHEIÁ, deschéi, vb. I. 1. Tranz. A scoate un nasture din butonieră, a face să nu mai fie încheiat. 2. Refl. (Despre obiecte compuse din bucăți; p. ext. despre bucățile care alcătuiesc un întreg) A se desface din încheieturi. [Pr.: -che-ia. – Var.: deschiá vb. I] – Lat. disclavare.

DESCHIÁ vb. I v. descheia.

DESCHEIÁ, deschéi, vb. I. 1. Tranz. A scoate un nasture din butonieră, a face să nu mai fie încheiat. 2. Refl. (Despre obiecte compuse din bucăți; p. ext. despre bucățile care alcătuiesc un întreg) A se desface din încheieturi. [Pr.: -che-ia. – Var.: deschiá vb. I] – Lat. disclavare.

DESCHIÁ vb. I v. descheia.

DESCHEIÁ, deschéi, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la nasturi) A scoate din butonieră, a face să nu mai fie încheiat. Laura își descheie și își încheie nasturii mînușilor. C. PETRESCU, Î. II 46. ♦ A desface (o haină) prin scoaterea nasturilor din butonieră. Descheind vestonul unuia căzut pe spate, cu brațele desfăcute în lături, se simți cuprins de după gît. CAMILAR, N. I 294. ♦ (Cu privire la persoane) A-i desface o haină prin scoaterea nasturilor din butonieră. Descheie copilul la gît. 2. Refl. (Despre obiecte compuse din bucăți, p. ext. despre bucățile care alcătuiesc un întreg) A se desface din încheieturi. Încep a se descheia corăbiile din toate cuiele lor cele de fier. GORJAN, H. I 131. ◊ Fig. Merg... pe jos, să mi se mai descheie oasele. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. – Variantă: deschiá (DELAVRANCEA, S. 145) vb. I.

DESCHIÁ vb. I v. descheia.

descheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 deschéie, 1 pl. descheiém; conj. prez. 1 și 2 sg. să deschéi, 3 să deschéie; ger. descheínd

descheiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. deschéi, 3 sg. și pl. deschéie, 1 pl. descheiém; ger. descheínd

DESCHEIÁ vb. (Ban. și Transilv.) a (se) deschiotora, (Mold.) a (se) dezbumba. (A-și ~ nasturii; a se ~ la haină.)

A descheia ≠ a încheia

A DESCHEIÁ deschéi tranz. 1) (nasturi) A scoate din butonieră. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte încheiate) A desprinde din nasturi (butoni, copci etc.). 3) (obiecte alcătuite din mai multe bucăți) A face să se descheie. [Sil. des-cheia] /<lat. disclavare

A SE DESCHEIÁ pers. 3 se deschéie intranz. (despre obiecte alcătuite din mai multe bucăți) A se desprinde de la încheieturi. [Sil. des-cheia] /<lat. disclavare

descheià v. a deschide cu cheia, a desface o haină. [V. încheià].

deschéĭ, a -ĭá v. tr. (d. cheĭe). Dezbumb, deschid haĭna. V. deschid.

DESCHEIA vb. (Ban. și Transilv.) a (se) deschiotora, (Mold.) a (se) dezbumba. (A-și ~ nasturii; a se ~ la haină.)