descăpățâna definitie

10 definiții pentru descăpățâna

descăpățâna vt [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ~ți~ / Pzi: ~néz / E: ns cf căpățână] (Îvr) A decapita pe cineva.
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână.
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Des1- + căpățână.
DESCĂPĂȚÎNÁ, descăpățînez, vb. I. Tranz. (Învechit și arhaizant) A tăia, a reteza capul (cuiva); a decapita. Încă să zicem că pe stăpînul meu îl descăpățînează; se cheamă că și-a luat de o grijă și atuncea într-adevăr că s-a tămăduit de toate. SADOVEANU, F. J. 297. – Variantă: descăpățina (SADOVEANU, Z. C. 174, ALECSANDRI, P. III 345) vb. I.
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză
descăpățâná vb., ind. prez. 1 sg. descăpățânéz, 3 sg. și pl. descăpățâneáză
DESCĂPĂȚÂNÁ vb. v. decapita.
descăpățânà v. a decapita: pe robii toți de-a rândul îi descăpățânau AL. [Dela căpățână (în sens de «cap»)].
descăpățînéz v. tr. (d. căpățînă). Vechĭ. Rar azĭ. Taĭ capu, decapitez.
descăpățîna vb. v. DECAPITA.

descăpățâna dex

Intrare: descăpățâna
descăpățâna verb grupa I conjugarea a II-a