descălecătoáre sf [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~óri / E: descăleca + -toare] 1-3 Descălecare (1-3).

descălecătór, ~oáre sm, a [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~i, ~oáre / E: descăleca + -tor] 1-2 (Persoană) care coboară de pe cal. 3-4 (Persoană) care se stabilește undeva. 5-6 (Persoană) care întemeiază o țară.

DESCĂLECĂTÓR, descălecători, s. m. (Înv.) Întemeietor de țară. [Var.: descălicătór s. m.] – Descăleca + suf. -ător.

DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător.

DESCĂLECĂTÓR, descălecători, s. m. (Înv.) Întemeietor de țară. [Var.: descălicătór s. m.] – Descăleca + suf. -ător.

DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător.

DESCĂLECĂTÓR, descălecători, s. m. (Arhaizant) Întemeietor de țară. Rămîneți în umbră sfîntă, Basarabi și voi Mușatini, Descălecători de țară, dătători de legi și datini. EMINESCU, O. I 149. – Variantă: descălicătór (CAMIL PETRESCU, B. 187) s. m.

DESCĂLICĂTÓR s. m. v. descălecător.

descălecătór s. m., pl. descălecătóri

descălecătór s. m., pl. descălecătóri

DESCĂLECĂTÓR ~i m. înv. Întemeietor de țară. ~ul Moldovei. /a descăleca + suf. ~ător

descălecător m. fig. întemeietor: Basarabi și voi Mușatini, descălecători de țară, dătători de legi și datini EM.