descălțat definitie

28 definiții pentru descălțat

descălțá vtr [At: ANON. CAR. / V: (reg) dis~ / Pzi: ~cálț / E: ml discalciare] 1-2 A (-și) scoate încălțămintea din picioare.
descălțát1 sn [At: DM / E: descălța] 1 Descălțare (1).
descălțát2, ~ă a [At: ANON. CAR. / Pl: ~ați, ~e / E: descălța] 1 (D. oameni) Care și-a scos încălțămintea din picioare. 2 (D. oameni) Căruia i s-a scos încălțămintea din picioare. 3 Desculț.
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare.
DESCĂLȚÁT1, descălțaturi, s. n. Descălțare. – V. descălța.
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare.
DESCĂLȚÁT1, descălțaturi, s. n. Descălțare. – V. descălța.
DESCĂLȚÁT2, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea din picioare; desculț. – V. descălța.
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-și scoate încălțămintea. Se descălțaseră de opinci, își lepădaseră... sumanele petecite ca să fie mai sprinteni. SADOVEANU, P. M. 258. Tata se descălțase și sta grecește în pat. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 264. Cum ajunserăm în odaie, Grigoriță iute se dezbrăcă, iute se descălță și iute se trînti în pat. HOGAȘ, DR. II 13. ◊ Tranz. Acuș te descalț! CREANGĂ, A. 41.
DESCĂLȚÁT, -Ă, descălțați, -te, adj. Care și-a scos sau căruia i s-a scos încălțămintea. V. desculț. Mitiță... nu mai poate umbla descălțat. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 222.
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțát s. n., pl. descălțáturi
descălțá vb., ind. prez. 1 sg. descálț, 3 sg. și pl. descălțá; ger. descălțând
descălțát s. n., pl. descălțáturi
DESCĂLȚÁ vb. a scoate, a trage, (reg.) a desculța. (~ pantofii din picioare.)
DESCĂLȚÁT s. v. descălțare.
DESCĂLȚÁT adj. v. desculț.
A (se) descălța ≠ a (se) încălța
Descălțat ≠ încălțat
descălțá (descálț, descălțát), vb.1. A scoate încălțămintea din picioare. – Var. desculța. Mr. discaltsu. Lat. dĭscalcĕāre sau dĭsculcĭāre, ambele forme atestate (Densusianu, Hlr., I, 169; Pușcariu 505; Candrea-Dens., 255; Tiktin; Candrea; Scriban); cf. it. discalzare, port., cat. descalçar, fr. déchausser, sp. descalzar, prov. descaussar. Cf. desculț, adj. (cu picioarele goale), mr., megl. disculț, istr. rescuts, part. de la var. sau, mai puțin probabil, de la un lat. *dĭsculceātus (Pușcariu 512; Tiktin; Candrea-Dens., 266; REW 2662; Candrea; cf. Graur, BL, V, 96), cf. trent., padov. descolzo, friul. diskolts, sard. iskultsu.
A DESCĂLȚÁ descálț tranz. 1) (încălțăminte) A scoate din picioare. 2) (persoane) A elibera de încălțăminte, trăgând-o din picioare. /<lat. discalciare
DESCĂLȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DESCĂLȚA. 2) Care nu are încălțăminte în picioare; cu picioarele goale; desculț. /v. a descălța
descălțà v. a scoate încălțămintele. [Lat. DISCALCEARE].
descálț, a -călțá v. tr. (lat. dis-calciare, pop. dis-culciare. V. desculț, încalț). Scot cuĭva încălțămintea din picĭoare. V. refl. Îmĭ scot încălțămintea din picĭoare.
DESCĂLȚA vb. a scoate, a trage, (reg.) a desculța. (~ pantofii din picior.)
DESCĂLȚAT s. descălțare, scoatere. (~ pantofilor din picioare.)
DESCĂLȚAT adj. desculț, (reg.) desculțat. (Cu picioarele ~; umblă ~.)

descălțat dex

Intrare: descălța
descălța verb grupa I conjugarea I
Intrare: descălțat (acțiune; -uri)
descălțat acțiune; -uri substantiv neutru
Intrare: descălțat (adj.)
descălțat adj. adjectiv