descălțare definitie

20 definiții pentru descălțare

descălțá vtr [At: ANON. CAR. / V: (reg) dis~ / Pzi: ~cálț / E: ml discalciare] 1-2 A (-și) scoate încălțămintea din picioare.
descălțáre sf [At: HELIADE, PARALELISM, I, 30/29 / Pl: ~țắri / E: descălța] 1 Scoatere a încălțămintei din picioare Si: descălțat1. 2 (Agr) Scoatere a rădăcinilor.
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare.
DESCĂLȚÁRE, descălțări, s. f. Acțiunea de a (se) descălța și rezultatul ei; descălțat1. – V. descălța.
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) scoate încălțămintea din picioare. – Lat. discalciare.
DESCĂLȚÁRE, descălțări, s. f. Acțiunea de a (se) descălța și rezultatul ei; descălțat1. – V. descălța.
DESCĂLȚÁ, descálț, vb. I. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-și scoate încălțămintea. Se descălțaseră de opinci, își lepădaseră... sumanele petecite ca să fie mai sprinteni. SADOVEANU, P. M. 258. Tata se descălțase și sta grecește în pat. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 264. Cum ajunserăm în odaie, Grigoriță iute se dezbrăcă, iute se descălță și iute se trînti în pat. HOGAȘ, DR. II 13. ◊ Tranz. Acuș te descalț! CREANGĂ, A. 41.
descălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálță
descălțáre s. f., g.-d. art. descălțắrii; pl. descălțắri
descălțá vb., ind. prez. 1 sg. descálț, 3 sg. și pl. descălțá; ger. descălțând
descălțáre s. f., g.-d. art. descălțării; pl. descălțări
DESCĂLȚÁ vb. a scoate, a trage, (reg.) a desculța. (~ pantofii din picioare.)
DESCĂLȚÁRE s. descălțat, scoatere, tragere. (~ pantofilor din picioare.)
A (se) descălța ≠ a (se) încălța
descălțá (descálț, descălțát), vb.1. A scoate încălțămintea din picioare. – Var. desculța. Mr. discaltsu. Lat. dĭscalcĕāre sau dĭsculcĭāre, ambele forme atestate (Densusianu, Hlr., I, 169; Pușcariu 505; Candrea-Dens., 255; Tiktin; Candrea; Scriban); cf. it. discalzare, port., cat. descalçar, fr. déchausser, sp. descalzar, prov. descaussar. Cf. desculț, adj. (cu picioarele goale), mr., megl. disculț, istr. rescuts, part. de la var. sau, mai puțin probabil, de la un lat. *dĭsculceātus (Pușcariu 512; Tiktin; Candrea-Dens., 266; REW 2662; Candrea; cf. Graur, BL, V, 96), cf. trent., padov. descolzo, friul. diskolts, sard. iskultsu.
A DESCĂLȚÁ descálț tranz. 1) (încălțăminte) A scoate din picioare. 2) (persoane) A elibera de încălțăminte, trăgând-o din picioare. /<lat. discalciare
descălțà v. a scoate încălțămintele. [Lat. DISCALCEARE].
descálț, a -călțá v. tr. (lat. dis-calciare, pop. dis-culciare. V. desculț, încalț). Scot cuĭva încălțămintea din picĭoare. V. refl. Îmĭ scot încălțămintea din picĭoare.
DESCĂLȚA vb. a scoate, a trage, (reg.) a desculța. (~ pantofii din picior.)
DESCĂLȚARE s. descălțat, scoatere. (~ pantofilor din picior.)

descălțare dex

Intrare: descălța
descălța verb grupa I conjugarea I
Intrare: descălțare
descălțare substantiv feminin