Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 905965:

DESCÎNTĂTÓR, -OÁRE, descîntători, -oare, adj. (În practicile magice) Care descîntă, care face vrăji. Unele babe vrăjitoare ori descîntătoare aveau blăstămat obicei să rupă... așchii din sfintele-i ciolane. SADOVEANU, Z. C. 206. În după-amiezile calde și lenevoase, veneau la curte țigăncile descîntătoare. GALACTION, O. I 475. ◊ (Substantivat) Împărăteasa nu mai vrea să auză nici de vraci, nici de descîntători... căci de mult pierduse nădejdea d-a vedea pruncușor la sînul său. POPESCU, B. II 4.

descântător definitie

descântător dex