descântător definitie

10 definiții pentru descântător

descântător, ~oare [At: COD. VOR. 6/1 / Pl: ~i, ~oáre / E: descânta + -tor] 1-2 smf, a (Mai ales d. femei) (Persoană) care știe să descânte (1). 3-6 smf, a (Mai ales d. femei) (Persoană) care practică descântarea (1-2). 7-8 a (D. obiecte, lucruri) Care servește la descântare (1-2).
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător.
DESCÂNTĂTÓR, -OÁRE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător.
DESCÎNTĂTÓR, -OÁRE, descîntători, -oare, adj. (În practicile magice) Care descîntă, care face vrăji. Unele babe vrăjitoare ori descîntătoare aveau blăstămat obicei să rupă... așchii din sfintele-i ciolane. SADOVEANU, Z. C. 206. În după-amiezile calde și lenevoase, veneau la curte țigăncile descîntătoare. GALACTION, O. I 475. ◊ (Substantivat) Împărăteasa nu mai vrea să auză nici de vraci, nici de descîntători... căci de mult pierduse nădejdea d-a vedea pruncușor la sînul său. POPESCU, B. II 4.
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoáre
descântătór adj. m., s. m., pl. descântătóri; f. sg. și pl. descântătoáre
DESCÂNTĂTÓR s. v. vrăjitor.
DESCÂNTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care se ocupă cu descântecul. /a descânta + suf. ~ător
descântătoare f. femeie care știe să descânte.
descîntător s. v. VRĂJITOR.

descântător dex

Intrare: descântător (adj.)
descântător adjectiv
Intrare: descântător (s.m.)
descântător substantiv masculin