Dicționare ale limbii române

28 definiții pentru desantat

desanta vt [At: DN3 / Pzi: ~téz / E: cf eg descent] A lansa un desant.
deșanțát, ~ă a vz deșănțat
deșănțá vr [At: VEISA, I. 124/2 / V: (îvr) diș~ / Pzi: ~țéz / E: cf deșanț] (Înv) 1 A se destrăbăla. 2 A se mira.
deșănțát1 sn [At: DLR ms / Pl: ~uri / E: deșănța] (Reg) 1 (Îe) A-i veni cu ~ A-i părea ceva ciudat. 2 (Îe) A-i fi ~ A-i fi trist. 3 (Îac) A manifesta compătimire față de cineva.
deșănțát2, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 42 / V: (reg) dăș~, deșân~, deșen~, dișen~, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșănța] 1 (Pop) Care încalcă limitele bunei-cuviințe Si: corupt, decăzut, destrăbălat, stricat. 2 (Pop; mai ales d. femei) Care duce o viață extrem de imorală Si: depravat, desfrânat, dezmățat, imoral, stricat. 3 (Pop; d. lucruri) Dezordonat. 4 (Pop; d. vorbe) Care nu se justifică (într-o împrejurare) Si: deplasat, nepotrivit. 5 (Pop) Care iese din comun, depășind proporțiile realității Si: exagerat, extravagant. 6 (Reg) Care șochează prin aspect, manifestare, evoluție Si: ciudat, curios, straniu, (liv) bizar. 7 (Trs) Trist. 8 (Îrg) Glumeț.
deșânțát, ~ă a vz deșănțat2
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.
DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv).
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.
DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. Dezmățat; care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Dezordonat, neglijent. 3. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.
DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. (Despre persoane) Dezordonat, destrăbălat (în vorbă, în obiceiuri sau în port), dezmățat. ◊ (Substantivat) Ea știe numai de o deșănțată, nebuna aceea de Suzana, care ne-a făcut neamul de rîs. CAMIL PETRESCU, T. I 157. ♦ (Despre lucruri și acțiuni) Care iese din limitele bunei-cuviințe, nerușinat, cinic. Bălmăji pe nas popește... un deșănțat amestec de cîntări bisericești și de cîntece de lume. M. I. CARAGIALE, C. 117. 2. (Despre lucruri) Ciudat, bizar, straniu, nelalocul lui, deșucheat. Zvonul... era însă așa de deșănțat, încît nici un cap cuminte nu voia să-i deie crezare. SADOVEANU, Z. C. 337. Sfîrșind această deșănțată cuvîntare, merse în mijlocul bisericii. NEGRUZZI, S. I 149.
*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză
!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză
*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte
desantá vb., ind. prez.1 sg. desantéz, 3 sg. și pl. desanteáză
deșănțá vb., ind. prez. 1 sg. deșănțéz, 3 sg. și pl. deșănțeáză
DEȘĂNȚÁT adj. v. obscen.
DEȘĂNȚÁT adj. v. bizar, ciudat, corupt, curios, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, dezordonat, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, imoral, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neglijent, neîngrijit, neobișnuit, nerușinat, original, paradoxal, pervertit, singular, straniu, stricat, vicios.
DESANTÁ vb. I. tr. A lansa un desant. [Cf. engl. descent].
DESANTÁ vb. tr. a lansa un desant. (după engl. descent)
A DESANTÁ ~éz tranz. (trupe, echipamente etc.) A coborî cu parașuta; a lansa. /Din desant
A SE DEȘĂNȚÁ mă ~éz intranz. pop. și fam. A deveni neglijent, dezordonat; a se dezmăța. /Din deșanțat
DEȘĂNȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) pop. și fam. v. A SE DEȘĂNȚA. 2) reg. Care iese din comun (prin felui său de a fi); ciudat; straniu; bizar. 3) pop. Care este lipsit de decență; indecent; nerușinat. /Orig. nec.
deșănțat a. 1. Mold. ciudat (la port sau la vorbă): dar deșănțat mai ești CR.; 2. Tr. trist, mâhnit: e deșănțat copilul. [V. deșanț].
deșănțát, -ă adj. (de și șanț 2). Extravagant, deplasat, neserios: om. gust deșănțat. Adv. A vorbi deșănțat. Trans. Trist.
DEȘĂNȚAT adj. imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scîrbos, trivial, vulgar, (livr.) licențios, (înv. și pop.) scîrnav, slobod, (reg.) porcotos, (fam.) deșucheat, porcos, (fig.) decoltat, deocheat, îmbăiat, picant, piperat, porcesc, spurcat. (O glumă, o atitudine ~.)
deșănțat adj. v. BIZAR. CIUDAT. CORUPT. CURIOS. DECĂZUT. DEPRAVAT. DESFRÎNAT. DESTRĂBĂLAT. DEZMĂȚAT. DEZORDONAT. EXCENTRIC. EXTRAVAGANT. FANTASMAGORIC. FANTEZIST. IMORAL. INEXPLICABIL. INSOLIT. NĂSTRUȘNIC. NEGLIJENT. NEÎNGRIJIT. NEOBIȘNUIT. NERUȘINAT. ORIGINAL. PARADOXAL. PERVERTIT. SINGULAR. STRANIU. STRICAT. VICIOS.

desantat definitie

desantat dex

Intrare: desanta
desanta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: deșănța
deșănța verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: deșănțat
deșănțat adjectiv
Intrare: desantat
desantat participiu
Intrare: deșânțat
deșânțat
Intrare: deșanțat
deșanțat