desanta vt [At: DN3 / Pzi: ~téz / E: cf eg descent] A lansa un desant.

deșánță sf vz deșanț

deșănțá vr [At: VEISA, I. 124/2 / V: (îvr) diș~ / Pzi: ~țéz / E: cf deșanț] (Înv) 1 A se destrăbăla. 2 A se mira.

DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.

DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv).

DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.

*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză

!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză

desantá vb., ind. prez.1 sg. desantéz, 3 sg. și pl. desanteáză

deșănțá vb., ind. prez. 1 sg. deșănțéz, 3 sg. și pl. deșănțeáză

DESANTÁ vb. I. tr. A lansa un desant. [Cf. engl. descent].

DESANTÁ vb. tr. a lansa un desant. (după engl. descent)

A DESANTÁ ~éz tranz. (trupe, echipamente etc.) A coborî cu parașuta; a lansa. /Din desant

A SE DEȘĂNȚÁ mă ~éz intranz. pop. și fam. A deveni neglijent, dezordonat; a se dezmăța. /Din deșanțat