desăgél sm [At: H II, 120 / V: dăs~, disăgel / Pl: ~ei / E: desag + -el] 1-2 (Șhp) Desăguț.

DESĂGÉL, desăgei, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -el.

DESĂGÉL, desăgei, s. m. (Pop.) Desăguță. – Desag + suf. -el.

DESĂGÉL, desăgei, s. m. (Popular) Desăguță. (Cu pronunțare regională) Aști doi dăsăgei Plini cu gălbenei. TEODORESCU, P. P. 499.

desăgél (pop.) s. m., pl. desăgéi, art. desăgéii

desăgél s. m., pl. desăgéi, art. desăgéii