desăvârșire definitie

26 definiții pentru desăvârșire

desăvârșí [At: (a. 1779) URICARIUL III, 249 / Pzi: ~șésc / E: des- + săvârși] 1 vt A duce la îndeplinire (completând) ceva Si: a realiza, a săvârși, a termina. 2 vr A ajunge la o formă deplină, definitivă Si: a se împlini. 3-4 vtr A (se) perfecționa.
desăvârșíre sf [At: (a. 1775) GCR. II, 108/35 / Pl: ~ri / E: desăvârși] 1 Ducere Ia bun sfârșit Si: îndeplinire, terminare. 2 (Îlav) Cu ~ Cu totul Si: deplin. 3 (Îlav) În ~ De la început până la sfârșit. 4 Perfecțiune.
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit.
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși.
DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De + săvârși.
DESĂVÂRȘÍRE, desăvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) desăvârși și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desăvârșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – V. desăvârși.
DESĂVÎRȘÍ, desăvîrșesc, vb. IV. Tranz. 1. A perfecționa. Opera pe care o desăvîrșești de peste treizeci de ani... îți va hărăzi nemurirea. M. I. CARAGIALE, C. 107. Ar trebui să vii la Iași ca să-ți desăvîrșești educația și să înveți cum să trăiești în lume. RUSSO, O. 134. ◊ Refl. Și s-o înveți [mecanica] la fabrica de ace, trecînd apoi la un atelier sau la o fabrică mare... unde ai fi putut să te desăvîrșești. PAS, Z. I 304. 2. A face ca o acțiune să capete formă definitivă, să ajungă la culmea dezvoltării; a dezvolta pe deplin, a împlini. Războiul balcanic – mai ales cel dintîi – a desăvîrșit eliberarea țărilor balcanice de sub jugul turcesc. IST. R.P.R. 479. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire, a duce la bun sfîrșit; a realiza, a săvîrși, a termina. Nu știu dacă voi fi destoinic să desăvîrșesc așa călătorie. MACEDONSKI, O. I 436.
DESĂVÎRȘÍRE, desăvîrșiri, s. f. Acțiunea de a se desăvîrși și rezultatul ei. 1. Ducere a unei acțiuni la îndeplinire, la forma ei definitivă; dezvoltare completă, realizare. Eliberarea țării noastre de către eroica Armată Sovietică a creat condițiile favorabile pentru ca proletariatul, condus de Partidul Comunist din Romînia, să înfăptuiască alianța de luptă a clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare, trecînd la desăvîrșirea revoluției burghezo-democratice. REZ. HOT. I 87. ◊ Loc. adv. Cu desăvîrșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. Pustie cu desăvîrșire, grădina dezvelea spre seară... frumuseți nebănuite. M. I. CARAGIALE, C. 35. În cîțiva ani de zile m-am calicit cu desăvîrșire. CREANGĂ, A. 159. 2. Perfecționare; perfecțiune. O încercare veșnică spre desăvîrșire se accentuează. ANGHEL, PR. 185. Toți oamenii trebuiesc, prin legile ce își fac, prin învățătura ce primesc, prin orice lucrare ce au unii asupra altora, a-și înlesni desăvîrșirea lor. BĂLCESCU, O. I 350.
desăvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 să desăvârșeáscă
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
desăvârșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșésc, imperf. 3 sg. desăvârșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. desăvârșeáscă
desăvârșíre s. f., g.-d. art. desăvârșírii; pl. desăvârșíri
DESĂVÂRȘÍ vb. 1. v. perfecționa. 2. a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza. (Și-a ~ opera.) 3. a se realiza. (S-a ~ ca poet.) 4. a încheia, a sfârși, a termina. (A ~ opera începută de alții.)
DESĂVÂRȘÍRE s. 1. v. perfecționare. 2. deplinătate, plenitudine, plinătate, (înv.) plinăciune, plineală. (Sentiment de ~.) 3. v. perfecțiune. 4. v. sublim. 5. perfecțiune, puritate. (~ liniilor ei.)
Desăvârșire ≠ nedesăvârșire
A DESĂVÂRȘÍ ~ésc tranz. 1) A face să se desăvârșească; a perfecționa. 2)(acțiuni) A duce la bun sfârșit. /de + a savârși
A SE DESĂVÂRȘÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni mai bun din punct de vedere calitativ; a se perfecționa. 2) (despre acțiuni) A căpăta formă definitivă. /de + a savârși
desăvârșì v. a sfârși pe deplin, a perfecționa. [V. săvârșì].
desăvârșire f. 1. lucrarea de a desăvârși; 2. rezultatul ei, perfecțiune: ale trupului desăvârșiri OD.
desăvîrșésc v. tr. (de și săvîrșesc). Sfîrșesc de tot. Perfecționez.
desăvîrșíre f. Perfecțiune. Cu desăvîrșire, de tot, absolut: aŭ rupt relațiunile cu desăvîrșire.
DESĂVÎRȘI vb. 1. a (se) perfecționa. (Se ~ continuu prin studiu.) 2. a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza. (Și-a ~ opera.) 3. a se realiza. (S-a ~ ca poet.) 4. a încheia, a sfîrși, a termina. (A ~ opera începută de alții.)
DESĂVÎRȘIRE s. 1. perfecționare. (~ lui continuă.) 2. deplinătate, plenitudine, plinătate, (înv.) plinăciune, plineală. (Sentimenl de ~.) 3. perfecțiune, (livr.) impecabilitate, (rar) sublimitate, (înv.) săvîrșire. (~ unei creații artistice.) 4. perfecțiune, sublim. (~ este o categorie estetică.) 5. perfecțiune, puritate. (~ liniilor ei.)
DESĂVÎRȘIRE. Subst. Desăvîrșire, terminare, realizare, executare, execuție, îndeplinire, înfăptuire, săvîrșire, isprăvire, sfîrșire, sfîrșit, definitivare, definitivat (rar), întregire, încheiere, încheiat, finalizare, final, fine (livr.), capăt, isprăvit, isprăvenie (pop.), finisare, finisaj. Împlinire, rezultat final, consecință, efect, concluzie, deznodămînt, urmare, clarificare, soluționare. Capăt, margine, limită, punct terminus. Perfecționare, îmbunătățire, optimizare; perfecțiune, sublimitate (rar), ideal, idealitate (rar). Plenitudine, deplinătate, integralitate, întregime, totalitate. Maturitate; maturizare, maturare (livr.). Punct culminant, culminare, culminație, culme (fig.), vîrf (fig.), încununare (fig.), încoronare (fig.), apogeu, grad maxim. Adj. Desăvîrșit, realizat, săvîrșit (fig., înv.); deplin, plenar (livr.); întregit, dus (pînă) la capăt, încheiat, împlinit, finisat. Definitiv, final, de încheiere, conclusiv; ultim, culminant. Îmbunătățit, perfecționat, deplin, matur; perfect, ideal, sublim. Complet, întreg, întreg întreguleț (fam.), întreg întreguț (fam.), total, integral. Matur, maturizat. Vb. A desăvîrși, a termina, a realiza, a îndeplini, a săvîrși, a înfăptui, a executa, a încheia, a sfîrși, a fini (înv.); a definitiva, a finaliza, a isprăvi, a încorona (fig.), a încununa (fig.), a duce pînă la capăt, a duce la bun sfîrșit, a perfecta, a scoate la capăt; a da de capăt, a pune punct, a da gata; a rezolva, a soluționa, a descurca ițele, a tăia nodul gordian, a pune punctul pe i, a găsi buba (hiba), a pune capac la toate, a adăuga ultima picătură. A întregi, a împlini, a desăvîrși. A (se) maturiza, a (se) matura (livr.). A perfecționa, a îmbunătăți, a finisa. A culmina, a ajunge la apogeu, a atinge culmea. A se isprăvi, a se termina, a se realiza, a se sfîrși, a se împlini, a se desăvîrși, a se încheia, a se finaliza. Adv. Pînă la capăt; pe terminate, pe sfîrșite; la apogeu, la culme; maximum; în final, în fine (livr.), (pe) de-a-ntregul, în întregime, de tot. În mod desăvîrșit, la perfecție. V. acțiune, maturitate, sfîrșit, superlative.
AERE PERENNIUS v. EXEGI MONUMENTUM AERE PERENNIUS.
desăvârșíre, desăvârșiri s. f. Acțiunea de a desăvârși și rezultatul ei. ♦ (Sens biblic) Proces sinergetic în care omul conlucrează cu harul lui Dumnezeu; îndreptare, mântuire, dreptate, îndumnezeire. – Din desăvârși.

desăvârșire dex

Intrare: desăvârși
desăvârși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: desăvârșire
desăvârșire substantiv feminin