derutánt, ~ă a [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 112, 10/2 / Pl: ~nți, ~e / E: fr déroutant] Care derutează.

DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant.

DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. Care derutează. – Din fr. déroutant.

DERUTÁNT, -Ă, derutanți, -te, adj. (Franțuzism) Care dezorientează, care derutează. Formele... dădeau la iveală un aspect anarhic și derutant. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 10/2.

derutánt adj. m., pl. derutánți; f. derutántă, pl. derutánte

derutánt adj. m., pl. derutánți; f. sg. derutántă, pl. derutánte

DERUTÁNT adj. (livr.) deconcertant. (O veste ~.)

DERUTÁNT, -Ă adj. Care derutează. [Pl. -nți, -nte. / cf. fr. déroutant].

DERUTÁNT, -Ă adj. care derutează. (< fr. déroutant)

DERUTÁNT ~tă (~ți, ~te) Care derutează; în stare să deruteze. /<fr. déroutant

DERUTANT adj. (livr.) deconcertant. (O veste ~.)